Finantare de peste 400 milioane euro pentru antreprenori. Banii vor fi folositi pentru dezvoltarea IMM-urilor
09 August 2024 11:36 Lumea Banilor 714Guvernul a aprobat, prin ordonanta, cadrul general de acordare a sprijinului financiar de minimis pentru infiintarea si dezvoltarea de intreprinderi mici si mijlocii prin Programul pentru Stimularea Intreprinderilor Mici si Mijlocii „START UP NATION – ROMANIA” editia 2024.
Bugetul Programului este asigurat din fonduri externe si depaseste 446 milioane euro. Programul START UP NATION va avea doua componente:
-Pilonul I – Activarea potentialului antreprenorial al tinerilor, prin care se are in vedere asigurarea accesului la cursuri de formare in vederea dobandirii de competente antreprenoriale pentru 25.000 de persoane, minim 10% dintre acestea fiind persoane ce apartin minoritatii rome;
-Pilonul II – Sprijin pentru dezvoltarea antreprenoriatului in randul persoanelor din grupul tinta, prin care se urmareste transmiterea de competente antreprenoriale pentru un numar de 4600 de peroane care au domiciliul in regiunile mai putin dezvoltate.
Pentru Pilonul I este alocat un buget de 295,7 milioane euro, din care 238 milioane reprezinta contributia UE si peste 57,7 milioane euro, de la bugetul de stat, iar pentru Pilonul II, peste 150 de milioane euro, din care peste 127,8 milioane lei – contributia UE, iar peste 22,5 milioane euro – de la bugetul de stat.
Maxim 250.000 lei de beneficiar
Din valoarea totala a bugetului, minimum 85% reprezinta valoarea ajutoarelor financiare acordate beneficiarilor de ajutor de minimis si maximum 15% - valoarea financiara gestionata de administratorul schemei de ajutor, in scopul implementarii programului. Acesta se deruleaza pe o perioada de maxim 5 ani, in limita bugetului disponibil pentru aceasta masura. Sprijinul financiar pentru beneficiarii de ajutor de minimis este de maxim 250.000 lei/beneficiar si reprezinta maxim 90% din valoarea totala eligibila din formularul de finantare, astfel ca beneficiarul ajutorului de minimis are obligatia de a asigura o cofinantare a investitiei de minim 10% din valoarea totala.
De asemenea, beneficiarul ajutorului de minimis are obligatia de a mentine activitatea si ocupate locurile de munca asumate prin formularul de finantare pe o perioada de minim 24 de luni de la finalizarea perioadei de implementare.