EXPERIMENT CRIPTO FARA PRECEDENT IN ELVETIA – Cetatenii din orasul Lugano pot plati toate taxele, bunurile sau serviciile in criptomonede

1263

Orasul elvetian Lugano „revendica” statutul de capitala a criptomonedelor dupa ce a dezvoltat o noua infrastructura pentru a adopta Bitcoin, Tether si propriul token LVGA ca mijloc legal de plata. In lunile urmatoare, locuitorii Lugano vor putea folosi criptomonede pentru a-si plati taxele si pentru a face achizitii la peste 200 de afaceri locale, noteaza CoinTelegraph.

Gilda Popa

Proiectul, numit „Plan B”, a fost anuntat de municipalitatea orasului elvetian inca de la inceputul lunii octombrie, cand Lumea Banilor a relatat ca locuitorii din Lugano puteau deja sa-si plateasca taxele folosind criptomonede. Tot atunci administratia locala a dezvaluit ca urmeaza sa extinda platile cripto la biletele de parcare, serviciile publice, taxele de scolarizare pentru studenti si la peste 200 de magazine si afaceri care furnizeaza bunuri si servicii.

Lugano a devenit astfel singurul oras din lume unde de la cumpararturi mai mari pana la un cheeseburger sau o cafea se poate plati in Bitcoin. Inca din luna iulie, orasul Lugano, care este si capitala economica a Elvetiei din sudul tarii, a adoptat criptomonedele pentru plata impozitelor. Aceasta a fost posibil ca urmare a unei colaborari cu furnizorul de stablecoin, Tether (USDT).

Parteneriat cu El Salvador, primul stat care a adoptat Bitcoin ca mijloc legal de plată

De altfel, orasul Lugano si El Salvador, primul stat din lume care a adoptat Bitcoin ca mijloc legal de plata, au semnat recent un acord de cooperare economica bazat pe cripto si blockchain.

Cele doua jurisdictii pro-cripto au semnat vineri, 28 octombrie. un memorandum de intelegere privind cooperarea economica la evenimentul Plan B al orasului, a anuntat CoinTelegraph Primarul din Lugano, Michele Foletti, a mentionat ca El Salvador, ca stat pro-cripto, va putea sa stabileasca o resedinta institutionala permanenta in efortul de a „incuraja cooperarea cu institutiile de invatamant si de cercetare”.

Folosirea tehnologiei Bitcoin si blockchain creeaza noi oportunitati de crestere si investitii care beneficiaza comunitatile noastre: este un nou instrument alternativ financiar si de schimb care incurajeaza comertul si furnizarea de servicii intr-o lume globalizata. Cu acest acord, El Salvador este acum mult mai aproape de Europa”, a declarat Joaquin Alexander Maza Martelli, ambasadorul El Salvador la Oficiul Natiunilor Unite la Geneva, mai noteaza CoinTelegraph.

Solutia care permite procesarea instantanee a platilor cripto

Joi, 27 octombrie, primarul orasului a anuntat ca a implementat solutia Utrust, care permite oamenilor sa efectueze instantaneu plati prin criptomonede precum Tether si Bitcoin (inclusiv Lightning Network).

Utrust a creat prima solutie de plata cripto din lume care ofera tranzactii instantanee, protectie cumparatorului si decontari cripto- numerar. Acum, aceasta capacitate de a oferi plati mai ieftine, mai rapide si mai sigure pentru utilizatorii din intreaga lume si decontari globale aproape instantanee si sigure la un cost banal, accesibil comerciantilor la nivel global, va fi pusa in slujba intregului oras Lugano”, se arata intr-un comunicat citat de newsbitcoin.com.

Intr-o prima etapa, platile prin intermediul Utrust vor fi disponibile pentru serviciile publice, taxe si impozite.

A doua etapa a procesului va extinde solutia Utrust pentru comerciantii care opereaza in oras. In prezent, in functie de procesatorii de plati si de pozitia geografica, comerciantii pot fi taxati cu pana la 12% din comisioane. Aceasta suma, care poate insemna cu usurinta diferenta dintre profitabilitate si faliment, poate fi redusa cu 90% cu gateway-ul Utrust, se arata in documentul citat de newsbitcoin.com.

Platile sunt parte integranta a aproape intregii activitati economice si, in consecinta, a activitatii umane. Facandu-le mai usoare, mai rapide si mai sigure si eliminand intermediarii din proces se poate imbunatati modul in care ne ducem viata in general. Decizia conducerii orasului Lugano de a aduce acest progres tehnologic in intregul oras este o miscare extraordinara”, a declarat Sanja Kon, CEO al Utrust.

Emitentul de Stablecoin Tether, care a anuntat in martie ca va crea un fond de pana la 100 de milioane de franci elvetieni pentru a ajuta la finantarea startup-urilor bazate pe blockchain din Lugano, a sustinut acordul intr-o postare pe blog din 28 octombrie. Directorul de tehnologie, Paolo Ardoino, a spus ca Tether „va fi gata sa ajute oricum putem”.

Urmatorul pas al municipalitatii Lugano este sa faca din orasul elvetian capitala tehnologiilor legate de blockchain. Tehnologia blockchain devine una dintre cele mai proeminente tendinte in domeniul finantelor si inovatiei digitale de la crearea internetului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Ultimele articole