EXECUTAREA SILITA: DECIZIA INALTEI CURTI – Instanta suprema a admis recursul in interesul legii. Cum se aplica prevederile privind prescriptia (Document)

1046

Lumea Banilor prezinta Decizia 13/2022 prin care Inalta Curte de Casatie si Justitie-Completul pentru solutionarea recursului in interesul legii, a luat in discutie o sesizare cu privire la executarea silita.

Instanta suprema condusa de Corina Corbu (foto) a luat in examinare recursul in interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curtii de Apel Galati cu privire la urmatoarea problema de drept:
In interpretarea art. 120 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 99/2006 privind institutiile de credit si adecvarea capitalului, prin raportare la dispozitiile art. 405 alin. 1 din Codul de procedura civila din 1865, respectiv ale art. 706 alin. (1) din Codul de procedura civila din 2010, care este termenul de prescriptie a dreptului de a obtine executarea silita a unui contract de ipoteca imobiliara, incheiat sub regimul Codului civil din 1864 si al O.U.G. nr. 99/2006, pentru garantarea unei obligatii de plata ce decurge dintr-un contract de credit pentru care s-a constatat ca a intervenit prescriptia dreptului de a cere executarea silita a creantei?.
Chestiunea principala de drept este aceea de a stabili daca se aplica termenul de prescriptie special, de 10 ani, in materia actiunilor ipotecare imobiliare sau daca se aplica termenul de prescriptie general, de 3 ani, aplicabil deopotriva actiunilor personale
.

Normele de drept intern care formeaza obiectul sesizarii Inaltei Curti de Casatie si Justitie

Codul de procedura civila

Art. 706. – Termenul de prescriptie
„(1) Dreptul de a obtine executarea silita se prescrie in termen de 3 ani, daca legea nu prevede altfel. In cazul titlurilor emise in materia drepturilor reale, termenul de prescriptie este de 10 ani”.

Codul de procedura civila din 1865

Art. 405 alin. 1

„Dreptul de a cere executarea silita se prescrie in termen de 3 ani, daca legea nu prevede altfel. In cazul titlurilor emise in materia actiunilor reale imobiliare, termenul de prescriptie este de 10 ani”.

Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 99/2006 privind institutiile de credit si adecvarea capitalului, cu modificarile si completarile ulterioare (Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 99/2006)

Art. 120 „Contractele de credit, inclusiv contractele de garantie reala sau personala, incheiate de o institutie de credit constituie titluri executorii”.

In urma analizarii dosarului, Inalta Curte a admis sesizarea.

Iata decizia Inaltei Curti:

Admite recursul in interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curtii de Apel Galati si, in consecinta, in interpretarea art. 120 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 99/2006, prin raportare la art. 405 alin. 1 din Codul de procedura civila din 1865, art. 706 alin. (1) din Codul de procedura civila, art. 201 din Legea nr. 71/2011 si art. 6 alin. (1), (4) si (5) din Codul civil, coroborat cu art. 1 alin. (2) din Decretul nr. 167/1958 si art. 2.504 alin. (1) din Codul civil, stabileste ca:

  1. Regimul juridic aplicabil prescriptiei dreptului de a obtine executarea silita a ipotecii este guvernat de normele de drept substantial in vigoare la momentul nasterii dreptului creditorului ipotecar de a obtine executarea creantei garantate, fiind lipsita de relevanta norma procesuala aplicabila procedurii de executare silita.
  2. Dreptul de a obtine executarea silita in temeiul contractului de ipoteca se stinge, pe cale accesorie, prin efectul prescriptiei executarii silite a creantei intemeiate pe contractul de credit, daca aceasta din urma incepe sa curga anterior datei de 1 octombrie 2011.
  3. In cazul in care prescriptia dreptului de a obtine executarea silita a creantei garantate incepe sa curga dupa 1 octombrie 2011 (inclusiv), executarea silita a ipotecii nu se stinge, pe cale accesorie, chiar daca dreptul de a obtine executarea silita a creantei principale este prescris, situatie in care termenul de prescriptie aplicabil este de:
    3 ani, potrivit art. 405 alin. 1 teza I din Codul de procedura civila din 1865, daca prescriptia dreptului creditorului ipotecar de a obtine executarea silita in temeiul contractului de credit a inceput sa curga in intervalul 1 octombrie 2011-14 februarie 2013;
    10 ani, potrivit art. 706 alin. (1) teza a II-a din Codul de procedura civila, daca prescriptia dreptului creditorului ipotecar de a obtine executarea silita in temeiul contractului de credit a inceput sa curga dupa 15 februarie 2013 (inclusiv).
    Obligatorie, potrivit dispozitiilor art. 517 alin. (4) din Codul de procedura civila”.

Iata pasaje din decizia ICCJ, pe care o atasam integral la finalul articolului:

Cu titlu preliminar, se impun o serie de precizari referitoare la limitele sesizarii, astfel cum acestea trebuie sa fie stabilite prin prisma dispozitiilor legale ce au facut obiectul orientarilor jurisprudentiale divergente, ilustrate in actul de sesizare.
Astfel, potrivit celor sustinute in memoriul de recurs in interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curtii de Apel Galati, precum si din anexele acestuia reiese ca, la nivelul instantelor judecatoresti din tara, exista practica neunitara in legatura cu problema de drept privind prescriptia dreptului de a obtine executarea silita a contractelor de ipoteca imobiliara aferente contractelor de credit, incheiate sub imperiul vechiului Cod civil si al art. 120 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 99/2006.
In legatura cu problema de drept ce se impune a fi dezlegata, titularul sesizarii a identificat o serie de aspecte relevante care au generat opinii divergente in practica judecatoreasca, referitoare la:
-legea procesuala aplicabila prescriptiei dreptului creditorului ipotecar de a cere executarea silita, in ipoteza in care dreptul acestuia de a cere executarea silita s-a nascut anterior intrarii in vigoare a noului Cod de procedura civila, dar executarea silita a inceput ulterior acestui moment, sub imperiul legii noi;
-durata termenului de prescriptie a dreptului de a obtine executarea silita in baza unui titlu executoriu reprezentat de un contract de ipoteca incheiat sub regimul Codului civil din 1864;
-caracterul executoriu independent sau, dupa caz, accesoriu al contractului de ipoteca incheiat valabil, sub regimul Codului civil din 1864, pentru garantarea unei obligatii de plata ce decurge dintr-un contract de credit, pentru care s-a constatat ca a intervenit prescriptia dreptului de a obtine executarea silita a creantei principale.

Se observa ca obiectul prezentului recurs in interesul legii, astfel cum a fost formulat in cuprinsul actului de sesizare, surprinde nu numai o dimensiune procedurala, referitoare la chestiunea determinarii termenului de prescriptie a dreptului de a obtine executarea silita a ipotecii, in raport cu interpretarea si aplicarea, dupa caz, a dispozitiilor art. 405 din vechiul Cod de procedura civila sau art. 706 din noul Cod de procedura civila, ci reclama transarea regimului juridic executional al contractului de ipoteca.

Cuprinsul orientarilor jurisprudentiale divergente si contextul supus analizei de titularul sesizarii ilustreaza aspecte ce implica, preliminar, examinarea relatiei dintre actiunile executorii de care dispune creditorul ipotecar si a efectelor pe care prescriptia dreptului de a obtine executarea silita a creantei principale, izvorata din contractul de credit, le produce asupra prescriptiei dreptului de a obtine executarea silita in temeiul contractului de ipoteca.

Aspect controversat

De asemenea, aspectul controversat semnalat cu referire la caracterul executoriu independent sau accesoriu al contractului de ipoteca reclama necesitatea de a stabili, cu ocazia examinarii raportului de accesorialitate al ipotecii imobiliare fata de creanta pe care o garanteaza, daca, dupa prescrierea creantei, ipoteca mai poate fi pusa in executare, urmand ca ulterior, in situatia in care se va concluziona in sensul supravietuirii ipotecii chiar daca dreptul de a obtine executarea silita a creantei principale este prescris, sa se determine termenul de prescriptie inlauntrul caruia ipoteca poate fi pusa in executare.
Multitudinea aspectelor desprinse din solutiile divergente pronuntate prin hotararile judecatoresti, atasate actului de sesizare, impune ca problemele sesizate prin recursul in interesul legii sa fie abordate intr-o constructie juridica complexa, vizand nu doar chestiuni de drept procesual civil, ci si de drept material, ceea ce presupune examinarea normelor de drept substantial inscrise, dupa caz, in Decretul nr. 167/1958, respectiv noul Cod civil, cu referire la regimul juridic al prescriptiei extinctive.
Date fiind precizarile facute anterior, solutionarea problemei de drept care constituie obiectul prezentului recurs in interesul legii impune ca examinarea sa priveasca clarificarea urmatoarelor aspecte esentiale, care vor contura limitele investirii instantei supreme:

A. Regimul juridic aplicabil prescriptiei dreptului de a obtine executarea silita in temeiul contractului de ipoteca. Legea incidenta

Problema determinarii legii aplicabile prescriptiei dreptului de a obtine executarea silita a fost generata, astfel cum rezulta din actul de sesizare si hotararile judecatoresti definitive anexate, de contextul in care dreptul creditorului de a cere executarea silita s-a nascut anterior intrarii in vigoare a noului Cod de procedura civila, insa formularea cererii de executare silita s-a facut ulterior datei la care actul normativ a intrat in vigoare.
In ipoteza premisa expusa, instantele judecatoresti au avut abordari diferite in ceea ce priveste norma incidenta prescriptiei dreptului creditorului ipotecar de a obtine executarea silita a ipotecii, ridicata in cadrul procedurilor executionale demarate dupa data de 15 februarie 2013, cand a intrat in vigoare noul Cod de procedura civila.
Astfel, unele instante au retinut in privinta legii aplicabile prescriptiei dreptului de a obtine executarea silita ca aceasta este reprezentata de legea in vigoare la data formularii cererii de executare silita, in raport cu art. 24 din noul Cod de procedura civila. Alte instante au considerat aplicabila legea in fiinta la momentul la care prescriptia a inceput sa curga, prin raportare la dispozitiile art. 201 din Legea nr. 71/2011, in special fata de trimiterea expresa din art. 711 din noul Cod de procedura civila la prevederile Codului civil referitoare la prescriptia extinctiva, aplicabile in completare.
In constructia juridica a Decretului nr. 167/1958, dar si a noului Cod civil, conexiunea dintre prescriptia executarii silite a creantei garantate si cea a executarii ipotecii reprezinta o dimensiune a regimului juridic al prescriptiei extinctive.
Fiecare dintre cele doua acte normative au guvernat, cronologic, regimul juridic al prescriptiei extinctive.
Ca si in vechea reglementare, cuprinsa in Decretul nr. 167/1958 [art. 1 alin. (2) si art. 12], si in conceptia noului Cod civil efectul prescriptiei extinctive – stingerea dreptului material la actiune – este carmuit de regula potrivit careia odata cu stingerea dreptului la actiune privind un drept principal se stinge si dreptul
la actiune privind un drept accesoriu, fiind o aplicatie a principiului accesorium sequitur principale.

Legea aplicabila

Astfel, legea aplicabila in timp efectelor pe care prescriptia dreptului de a obtine executarea silita a creantei garantate le produce asupra prescriptiei dreptului creditorului de a obtine executarea silita a ipotecii, respectiv incidenta art. 1 alin. (1) si (2) din Decretul nr. 167/1958, potrivit caruia: ‘Odata cu stingerea dreptului la actiune privind un drept principal se stinge si dreptul la actiune privind drepturile accesorii’ sau art. 2.504 alin. (1) din noul Cod civil, care prevede ca ‘Prescriptia dreptului la actiune privind creanta principala nu atrage si stingerea dreptului la actiune ipotecara. In acest din urma caz, sub rezerva prescriptiei dreptului de a obtine executarea silita, creditorul ipotecar va putea oricand urmari, in conditiile legii, bunurile mobile sau imobile ipotecate, insa numai in limita valorii acestor bunuri’, se va stabili potrivit normei care reglementeaza conflictul de drept intertemporal generat de intrarea in vigoare a noului Cod civil.
Asadar, daca prescriptia dreptului de a obtine executarea silita a titlului executoriu reprezentat de contractul de credit (a creantei principale) a inceput inainte de 1 octombrie 2011 (data intrarii in vigoare a noului Cod civil), rezolvarea chestiunii de drept intertemporal dintre Decretul nr. 167/1958 si noul Cod civil va fi reglementata de norma inscrisa in art. 201 din Legea nr. 71/2011, potrivit careia ‘Prescriptiile incepute si neimplinite la data intrarii in vigoare a Codului civil sunt si raman supuse dispozitiilor legale care le-au instituit’, solutie legislativa consacrata, de altfel, si in art. 6 alin. (4) din Codul civil, potrivit carora „prescriptiile, decaderile si uzucapiunile incepute si neimplinite la data intrarii in vigoare a legii noi sunt in intregime supuse dispozitiilor legale care le-au instituit‘.
Fiind reglementat, astfel, conflictul de drept intertemporal generat de intrarea in vigoare a noului Codul civil, in partea privitoare la prescriptie, legiuitorul a optat sa supuna legii vechi prescriptiile incepute si neimplinite la data de 1 octombrie 2011, in vederea asigurarii stabilitatii juridice si evitarii aplicarii retroactive a legii noi, relevanta deosebita prezentand, sub aspectul examinat, statuarile, cu caracter general obligatoriu, ale Deciziei nr. 1/2014, pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie – Completul pentru solutionarea recursului in interesul legii, prin care s-a dispus – in interpretarea si aplicarea, printre altele, a dispozitiilor art. 6 alin. (4) din Codul civil si ale art. 201 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea in aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil – ca ‘legea sub imperiul careia prescriptia a inceput sa curga va guverna atat aspectele de drept material, cat si cele de drept procesual referitoare la prescriptie’.

Data formularii cererii

Prin urmare, relatia dintre prescriptia executarii silite a creantei garantate si soarta dreptului de a obtine executarea silita a ipotecii nu va fi influentata de data formularii cererii de executare silita, intrucat identificarea normei procesuale aplicabile in timp, chestiune reglementata de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 76/2012 si art. 24 alin. (1) din noul Cod de procedura civila, nu este utila in stabilirea si, implicit, aplicarea normelor de drept material ce intereseaza prescriptia executarii silite a creantei principale ori a celei intemeiate pe un contract de ipoteca, ce garanteaza creanta nascuta dintr-un contract de credit.
Cu alte cuvinte, spre deosebire de legea aplicabila procedurii de executare silita, ce se determina prin raportare la momentul inceperii procedurii, respectiv al sesizarii organului de executare silita cu cererea de executare silita, pentru determinarea legii aplicabile prescriptiei dreptului de a obtine executarea silita a ipotecii intereseaza momentul la care incepe sa curga termenul de prescriptie, respectiv momentul la care, in concret, incepe sa curga prescriptia dreptului creditorului garantat de a obtine executarea silita a titlului executoriu, reprezentat de contractul de credit.

Aplicarea imediata a legii noi de procedura executarilor silite incepute dupa intrarea in vigoare a noului Cod de procedura civila nu inseamna ignorarea regulilor de drept tranzitoriu, aplicabile prescriptiei.
Practic, chiar daca cererea de executare este formulata dupa data la care a intrat in vigoare noul Cod de procedura civila, cu efectul ca intreaga procedura executionala va fi supusa reglementarii acestuia, prescriptia dreptului creditorului garantat de a obtine executarea contractului de credit va ramane supusa legii in vigoare la momentul la care aceasta a inceput sa curga si va avea impact asupra executarii silite a ipotecii. Se observa importanta determinarii acestui moment ce prezinta relevanta si in examinarea altor elemente ale regimului prescriptiei, de interes in problema supusa interpretarii, cu referire speciala in privinta termenului de prescriptie al dreptului de a obtine executarea silita a contractului de ipoteca.

Efectele prescriptiei

Asadar, efectele pe care prescriptia dreptului creditorului de a obtine executarea silita a creantei garantate le produce asupra dreptului la executarea silita a ipotecii vor fi guvernate de dispozitiile Decretului nr. 167/1958, daca cursul prescriptiei celei dintai a inceput sa curga anterior datei de 1 octombrie 2011, iar daca acest moment se plaseaza ulterior acestei date, efectele vor fi supuse dispozitiilor noului Cod civil.
Concluziv, in referire la problema de drept ce constituie obiect al prezentului recurs in interesul legii, este lipsit de relevanta daca actul juridic care constituie titlu executoriu a fost incheiat sub regimul Codului civil din 1864, fiind lipsita de importanta si data demararii procedurii executionale, din moment ce efectele intervenirii prescriptiei dreptului de a obtine executarea silita a creantei principale asupra prescriptiei dreptului de a obtine executarea silita in temeiul contractului de ipoteca pot fi guvernate de legi diferite (si deosebite de legea aplicabila actului juridic ce constituie titlul executoriu), relevant fiind, in determinarea legii aplicabile prescriptiei, doar momentul in care prescriptia dreptului de a obtine executarea silita a creantei garantate prin ipoteca a inceput sa curga.

B. Momentul care marcheaza inceputul prescriptiei dreptului de a obtine executarea silita a creantei garantate, izvorata din contractul de credit

Avand in vedere ca inceputul prescriptiei extinctive reprezinta un aspect esential al acestei institutii juridice, deoarece momentul de la care incepe cursul prescriptiei determina data la care aceasta urmeaza sa se implineasca, calcularea termenului de prescriptie implica, prioritar, determinarea momentului in care, in concret, incepe sa curga, insa nici vechiul cod si nici noul Cod de procedura civila nu prevad care este acest moment.
In cazul titlurilor executorii nonjurisdictionale, altele decat hotararile judecatoresti sau arbitrale, legiuitorul a fixat un moment obiectiv pentru inceputul prescriptiei extinctive, fiind stipulat, atat in cuprinsul art. 405 alin. 2 din vechiul Cod de procedura civila, cat si in art. 706 alin. (2) teza I din noul Cod de procedura civila, doar ca prescriptia executarii silite incepe sa curga la data nasterii dreptului de a obtine executarea silita.
Spre deosebire de cazul hotararilor judecatoresti sau arbitrale, cand dreptul de a obtine executarea silita se naste odata cu dreptul de a obtine condamnarea paratului (insa exercitiul sau este amanat, in lipsa unui titlu executoriu), in cazul titlurilor executorii care nu se obtin in urma unei proceduri jurisdictionale, insa carora legea le recunoaste putere executorie (astfel cum sunt, spre exemplu, contractele de credit, incheiate potrivit art. 120 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 99/2006), dreptul se naste, in principiu, la momentul la care obligatia stabilita in titlul executoriu este incalcata ori, dupa caz, trebuia executata, chiar in absenta unei constrangeri sau incalcari. In concret, nasterea dreptului de a obtine executarea silita este data la care obligatia (creanta) a devenit exigibila, adica in momentul in care obligatia debitorului este ajunsa la scadenta sau debitorul este decazut din beneficiul termenului de plata, in urma declararii scadentei anticipate.

Contractul de credit

Plecand de la premisa problemei de drept semnalata in actul de sesizare, respectiv cea in care contractul de credit constituie titlu executoriu, conform art. 120 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 99/2006, nasterea dreptului la executarea silita a creantei garantate nefiind conditionata de obtinerea vreunui alt titlu condamnatoriu, aceasta va avea loc la data exigibilitatii creditului garantat prin ipoteca, moment din care creditorul ipotecar este indreptatit sa exercite prerogativele de constrangere pentru executarea silita a dreptului sau, in cadrul procedurii de executare silita.
In derularea raportului obligational, izvorat din contractul de credit, debitorul poate fi obligat la plata unor plati periodice a imprumutului, in forma ratelor de credit, ipoteza in care determinarea momentului de inceput al prescriptiei executarii silite a creantei principale reclama ca dispozitiile procedurale sa fie completate cu dreptul comun, respectiv cu dispozitiile Decretului nr. 167/1958 sau ale noului Cod civil, dupa caz.

Un contract de credit, ca varietate a contractului de imprumut, este prin natura lui un contract cu executare uno ictu, iar faptul ca institutia de credit si-a asumat o obligatie care se executa dintr-o data, iar cealalta parte (imprumutatul) si-a asumat o obligatie de restituire succesiva, prin plata esalonata a ratelor, nu schimba caracterul unitar al prestatiilor.
Restituirea creditului prin plati periodice nu constituie decat o modalitate de executare a unei unice obligatii principale a imprumutatului, platile in transe avand doar rolul de a inlesni si facilita rambursarea creditului. Chiar daca executarea obligatiei de restituire se prelungeste in timp, restituirea imprumutului reprezinta o unica obligatie, deoarece platile periodice ale ratelor succesive de credit alcatuiesc, prin finalitatea lor, un tot unitar, situatie in care prescriptia va curge, pentru intreaga creanta, de la data exigibilitatii creantei.
Asadar, in cazul particular al contractelor de credit cu rambursare a imprumutului in transe periodice, ce cuprind clauze contractuale de accelerare a scadentei intregului capital, neplata uneia/unor rate de credit ori data declararii scadentei anticipate va marca inceputul unei prescriptii unice, pentru intregul credit acordat, iar daca acest moment se plaseaza dupa data intrarii in vigoare a noului Cod civil, atunci regimul acestui cod va guverna prescriptia dreptului de a obtine executarea silita a titlului executoriu reprezentat de contractul de credit, potrivit art. 2.503 alin. (3) si art. 2.526.
In cazul in care prescriptia executarii silite a creantei garantate a inceput sa curga inainte de 1 octombrie 2011 (intrarea in vigoare a noului Cod civil), atunci prescriptia va fi supusa regimului Decretului nr. 167/1958, care, spre deosebire de regimul juridic actual (art. 2.526 din Codul civil), nu reglementeaza expres ipoteza prestatiilor unitare, divizate in mai multe transe, ci doar pe cea a prestatiilor succesive cu caracter individual, potrivit careia ‘in cazul cand un debitor este obligat la prestatiuni succesive, dreptul la actiune cu privire la fiecare din aceste prestatiuni se stinge printr-o prescriptie deosebita’ (art. 12 din decret).


Aplicarea actului normativ

In acest din urma caz, in considerarea atat a argumentului de interpretare logica ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus, cat si a interpretarii gramaticale a art. 12 din Decretul nr. 167/1958, realizata printr-o analiza sintactica a textului si semantica a termenilor utilizati, reiese ca actul normativ ramane aplicabil si in privinta prestatiilor unitare a caror executare a fost convenita a fi realizata esalonat, in transe de plata. Deopotriva este de remarcat ca, si sub regimul Decretului nr. 167/1958, creditorul avea obligatia de se conforma prevederilor legale aplicabile creantei sale, in functie de natura prestatiilor succesive (individuale sau care alcatuiesc un tot unitar), astfel incat, in determinarea tratamentului juridic aplicabil, este relevanta doar natura prestatiilor, si nu modalitatea in care partile se inteleg in privinta executarii obligatiilor reciproce.
Prin urmare, chiar daca imprumutul acordat se restituie in rate de credit, rambursarea intregului credit reprezinta o obligatie unica, astfel cum a fost si cea a institutiei de credit la acordarea imprumutului. Asa fiind, dreptul creditorului de a obtine executarea silita in temeiul contractului de credit, incheiat sub regimul art. 120 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 99/2006, va fi supus unei prescriptii unice, pentru intreaga creanta, al carei inceput va curge de la data exigibilitatii creditului garantat prin ipoteca, ce se va situa, prin raportare la art. 7 alin. (3) din Decretul nr. 167/1958, la momentul scadentei ultimei rate sau, dupa caz, la data declararii scadentei anticipate a creditului, ca urmare a nerestituirii la termen a ratei/ratelor scadente.
In sensul argumentelor expuse in legatura cu tratamentul juridic aplicabil prestatiilor succesive, supuse reglementarii Codului civil actual, relevante sunt si considerentele Deciziei nr. 623 din 10 octombrie 2019, pronuntata de Curtea Constitutionala, referitoare la controlul de constitutionalitate a dispozitiilor art. 2.526 din Codul civil, in cuprinsul carora s-a retinut ca: ‘(…) norma civila distinge intre prestatiile succesive individuale si cele care alcatuiesc un tot unitar. Astfel, daca in cazul prestatiilor succesive individuale (de exemplu, dobanzi, penalitati de intarziere) prescriptia incepe sa curga separat, pro rata temporis, de la data cand scadenta fiecarei obligatii principale nu a fost respectata si pana la data platii, in cazul prestatiilor succesive care alcatuiesc, potrivit legii sau conventiei dintre parti, un tot unitar (de exemplu, plata esalonata a unei datorii sau a ratelor unui pret), prescriptia incepe sa curga, pentru intreaga creanta, de la data scadentei ultimei prestatii neexecutate.
Prin urmare, in functie de caracterul lor – individual sau de parte componenta a unui intreg, considerat unitar -, prestatiile succesive au o reglementare diferita sub aspectul momentului de la care se naste dreptul la actiune si, implicit, de la care incepe sa curga termenul de prescriptie extinctiva (…) Cu alte cuvinte, un contract care prin natura sa este cu executare uno ictu (de exemplu, contractul de vanzare-cumparare sau contractul de imprumut) nu isi poate schimba natura juridica, devenind un contract cu executare succesiva, doar pentru ca partile agreeaza, ca modalitate de executare a obligatiilor, plata succesiva a prestatiilor. Restituirea imprumutului sau plata pretului in rate/transe nu este decat o modalitate de executare a obligatiilor, obligatia de restituire, respectiv de plata a pretului fiind unica, iar ratele/transele succesive alcatuind un tot unitar’ (paragraful 22).


Problema de drept

Cu caracter suplimentar se impune a preciza ca premisa problemei de drept semnalata este constatarea prescriptiei dreptului de a obtine executarea silita a creantei principale, circumstanta care nu impune o analiza exhaustiva a regimului juridic al prescriptiei privind dobanzile creditului si alte accesorii ale creantei ipotecare, intrucat atat sub regimul Decretului nr. 167/1958 [art. 1 alin. (2)], cat si al noului Cod civil [art. 2.503 alin. (1) si art. 2.504 alin. (2)] actiunile executorii pentru plata accesoriilor sunt, prin ipoteza, stinse prin prescriptia executarii creantei principale, intemeiata pe contractul de credit.

C. Raportul de accesorialitate dintre ipoteca si creanta garantata. Cazul supravietuirii actiunii ipotecare

Momentul la care se naste dreptul de a obtine executarea silita, in spetele ce au facut obiectul hotararilor judecatoresti prin care s-au dat dezlegari diferite problemei de drept ce constituie obiectul cererii de recurs in interesul legii, este momentul la care creanta principala, decurgand din contractul de credit, supus dispozitiilor art. 120 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 99/2006, devine exigibila, situatie in care poate fi pus in executare contractul de ipoteca. Acest moment, dupa cum s-a aratat, este data scadenta ultimei rate prevazute in contract sau data declararii scadentei anticipate a creditului.
In raport cu momentul intertemporal la care se plaseaza data exigibilitatii creditului garantat prin ipoteca imobiliara, constatarea intervenirii prescriptiei executarii creantei garantate, izvorata din contractul de credit, genereaza o serie de consecinte juridice asupra valorificarii dreptului de a obtine executarea silita a ipotecii:

a) Daca inceputul prescriptiei dreptului de a obtine executarea silita a titlului executoriu reprezentat de contractul de credit, respectiv data declararii scadentei anticipate a intregului credit (sau ultima rata de credit), se plaseaza, in timp, inainte de 1 octombrie 2011 (cand a intrat in vigoare noul Cod civil), efectele acestei prescriptii asupra dreptului creditorului de a obtine executarea silita in temeiul contractului de ipoteca vor fi guvernate de Decretul nr. 167/1958, indiferent de momentul la care este initiata procedura executionala.
In aceasta situatie, prescriptia executarii creantei principale, intemeiata pe contractul de credit, va avea drept consecinta stingerea si a dreptului (accesoriu) la executarea silita a ipotecii, fiind aplicabila regula generala instituita prin art. 1 alin. (2) din Decretul nr. 167/1958. Or, norma legala ce consacra aplicatia principiului accesorium sequitur principale stabileste ca odata cu prescriptia dreptului la actiune privitor la un drept principal se stinge si dreptul la actiune privitor la drepturile accesorii, atat cele personale (de pilda, dreptul la dobanda si la penalitati conventionale), cat si cele reale, categorie in care intra si dreptul de ipoteca imobiliara.
Asa fiind, odata cu stingerea prin prescriptie a dreptului creditorului la executarea titlului executoriu (contractul de credit) privind dreptul principal de creanta se sting si drepturile privind executarea garantiilor reale ce constituie accesoriul dreptului principal.
Or, sub imperiul reglementarilor anterioare datei de 1 octombrie 2011, nu exista vreo dispozitie legala derogatorie de la regula stingerii dreptului la actiune privind drepturile accesorii odata cu stingerea dreptului la actiune privind un drept principal. Ca atare, ipoteca fiind un drept accesoriu creantei principale, urmeaza soarta acesteia, in virtutea principiului accesorium sequitur principale.
Asadar, ipoteca se stinge pe cale accesorie, conform art. 1 alin. (2) din Decretul nr. 167/1958, ca o consecinta directa a stingerii raportului juridic obligational principal garantat si care poate interveni prin orice mod care pune capat existentei sau protectiei creantei in lipsa realizarii sale, chiar cu titlu de sanctiune, cum este prescriptia.

Contractul de credit

Intrucat contractul de credit din care izvoraste creanta garantata are natura de titlu executoriu, in temeiul art. 120 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 99/2006, exercitiul dreptului material la actiune al creditorului garantat se reduce la dreptul de a obtine executarea silita a acestuia si poate fi exercitat de indata ce obligatiile cuprinse in titlul executoriu au devenit exigibile (dreptul la actiune executorie personala), nefiind necesar a se obtine de catre creditorul ipotecar un alt titlu executoriu (condamnatoriu).
Imprejurarea ca acelasi act normativ confera caracter de titlu executoriu si contractului de ipoteca semnifica ca cele doua titluri pot fi puse, deopotriva, in executare, creditorul ipotecar avand posibilitatea valorificarii ipotecii pe cale de executare silita (drept la actiune executorie ipotecara) de indata ce obligatia garantata a devenit exigibila, cu conditia sa nu fi intervenit prescriptia executarii creantei principale, in considerarea principiului accesorialitatii ipotecii, care nu poate fi disociat de regimul dreptului personal de creanta caruia ii este atasat.
Concluziv, modalitatea de reglementare a raportului de accesorialitate dintre creanta principala si ipoteca, in constructia juridica a vechiului Cod civil, exclude supravietuirea ipotecii si impiedica executarea distincta a acesteia, ulterior intervenirii prescriptiei dreptului la executarea silita a creantei garantate, in virtutea naturii sale accesorii, ca urmare a aplicarii principiului accesorium sequitur principale, chiar daca contractul de ipoteca constituie titlu executoriu, in sensul art. 120 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 99/2006.

b) Daca data declararii scadentei anticipate a intregului credit (sau ultima rata de credit) se plaseaza dupa data intrarii in vigoare a noului Cod civil (1 octombrie 2011), prescriptia dreptului de a obtine executarea silita a creantei principale va fi guvernata de dispozitiile noului Cod civil.
Ca si in vechea reglementare, cuprinsa in Decretul nr. 167/1958 [art. 1 alin. (2)], in Codul civil in vigoare efectul prescriptiei extinctive – stingerea dreptului material la actiune – este guvernat de principiul enuntat legislativ de art. 2.503 alin. (1) din Codul civil, potrivit caruia odata cu stingerea dreptului la actiune privind un drept principal se stinge si dreptul la actiune privind un drept accesoriu, fiind, in esenta, o aplicatie a regulii accesorium sequitur principale.

Desi pastrata aceasta regula, noua reglementare instituie in art. 2.504 alin. (1) din Codul civil o exceptie de la regula, chiar cu referire la actiunea ipotecara, in sensul ca, in cazul creantelor garantate cu o ipoteca sau o alta garantie reala, ‘prescriptia dreptului la actiune privind creanta principala nu atrage si stingerea dreptului la actiune ipotecara. In acest din urma caz, sub rezerva dreptului de a obtine executarea silita, creditorul ipotecar va putea, oricand, urmari, in conditiile legii, bunurile mobile sau imobile ipotecate, insa numai in limita valorii acestor bunuri’, iar la alin. (2) al aceluiasi articol se prevede ca ‘dispozitiile alin. (1) nu se aplica prescriptiei dreptului la actiune pentru plata dobanzilor si a altor accesorii ale creantei ipotecare, care in afara capitalului, nu mai pot fi acoperite dupa implinirea prescriptiei din valorificarea, pe cale de executare silita, a bunului grevat’.
Articolul 74 din Legea nr. 76/2012, astfel cum a fost modificat prin art. VII pct. 2 din Legea nr. 138/2014, prevede ca dreptul la actiunea ipotecara, prevazut de art. 2.504 din Codul civil, este imprescriptibil.

Urmarirea bunurilor mobile

Asadar, dispozitiile legale mentionate instituie posibilitatea creditorului garantat de a urmari bunurile mobile sau imobile ipotecate in favoarea sa, chiar daca creanta izvorata din contractul de credit s-a prescris, insa doar in limitele prevazute de lege, adica doar in limita sumei obtinute din valorificarea bunului ipotecat, chiar daca suma care se va obtine din vanzarea bunului ar putea acoperi atat capitalul, cat si accesoriile creantei garantate, iar cea de-a doua limita presupune ca acesta va putea pretinde doar capitalul nerestituit, iar nu si accesoriile creantei garantate neachitate, dupa implinirea prescriptiei.
In concluzie, desi prescriptia executarii creantei principale nu stinge, pe cale accesorie, caracterul executoriu al contractului de ipoteca, ca efect al supravietuirii actiunii ipotecare, creditorul ipotecar va putea urmari bunurile ipotecate, in limita valorii acestora, insa doar sub rezerva ca dreptul de a cere executarea silita sa fie exercitat inauntrul termenului de prescriptie.
Se impune a semnala ca, in jurisprudenta Inaltei Curti de Casatie si Justitie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, conceptul de ‘autonomizare a ipotecii fata de creanta garantata’, ce rezida in constructia juridica a noului Cod civil si a noului Cod de procedura civila, a fost examinat pe larg in Decizia nr. 60/2017, instanta suprema subliniind, in cuprinsul paragrafelor 92-98, urmatoarele:

‘In ceea ce priveste independenta si intinderea caracterului executoriu al contractului de ipoteca in noua reglementare, raportat la caracterul accesoriu al ipotecii, rezulta ca, desi, in principiu, ipoteca este analizata ca un accesoriu al unui raport obligational principal, caracterul accesoriu al ipotecii necesita anumite nuantari.
Astfel, noua reglementare confera principiului accesorium sequitur principale un anumit caracter de relativitate, (…) Prin urmare, legatura dintre ipoteca si creanta nu mai este una indestructibila, ci, mai degraba, una de circumstanta.

(…) noua reglementare aduce mutatii considerabile in ceea ce priveste accesorialitatea ipotecii. Astfel, la nivelul dreptului real, ipoteca poate fi cesionata independent de creanta principala, conform art. 2.358 din Codul civil, poate fi constituita (in mod valabil) pentru a garanta o creanta inca nenascuta (viitoare sau eventuala), conform art. 2.370 din Codul civil, sau de intindere variabila, in sensul art. 2.371 alin. (1) din Codul civil, si poate supravietui stingerii obligatiei principale, in sensul art. 2.428 alin. (3) din Codul civil. ( ) Asadar, raportul dintre contractul de ipoteca si creanta garantata nu este un simplu raport de la accesoriu catre principal, subordonarea nefiind neta, ci implicand o interdependenta.
In consecinta, caracterul accesoriu al ipotecii imobiliare nu poate anula sau limita substantial caracterul executoriu al contractului de ipoteca, in masura in care nu exista nicio dispozitie legala sau justificare de ordin interpretativ. In acest sens se poate aprecia ca legiuitorul insusi a considerat necesara extinderea «beneficiului de titlu executoriu pentru orice contract de ipoteca, luand in considerare modalitatea specifica de executare a acestei garantii reale», pentru ca ipotecile sa poata fi executate rapid, in mod direct’.

D. Termenul de prescriptie aplicabil dreptului de a obtine executarea silita in temeiul contractului de ipoteca

Titluri emise in materia actiunilor reale imobiliare versus titluri emise in materia drepturilor reale
Odata stabilit, in conformitate cu dispozitiile noului Cod civil, ca executarea silita in temeiul contractului de ipoteca poate fi declansata de creditorul ipotecar, chiar daca a intervenit prescriptia dreptului la actiune privind creanta principala (doar in ipoteza in care aceasta din urma a inceput sa curga dupa data intrarii in vigoare a noului Cod civil), trebuie stabilit termenul inauntrul caruia poate fi pus in executare contractul de ipoteca.

Fiind un element al regimului juridic al prescriptiei extinctive, termenul de prescriptie a dreptului de a obtine executarea silita in temeiul contractului de ipoteca trebuie identificat in raport cu legea in vigoare la data la care prescriptia a inceput sa curga.
Prin similitudine cu situatia prescriptiei dreptului la executarea silita a creantei garantate este necesar a se stabili inceputul prescriptiei executarii ipotecii, relevant fiind, si in cazul analizat, momentul exigibilitatii obligatiei principale care isi are izvorul in contractul de credit, intrucat din acest moment creditorul ipotecar va putea trece la valorificarea garantiei ipotecare, cu precizarea ca situatia analizata exclude ipoteza in care prescriptia creantei principale a inceput sa curga inainte de intrarea in vigoare a noului Cod civil (declararea scadentei anticipate anterior datei de 1 octombrie 2011), caz in care supravietuirea ipotecii este inlaturata prin efectul prescriptiei executarii creantei intemeiate pe contractul de credit.

Noul Cod civil

Intrucat noul Cod civil si noul Cod de procedura civila au intrat in vigoare la date diferite, aplicarea legii procesuale se realizeaza in raport cu rezolvarea conflictului de drept intertemporal generat de intrarea in vigoare a noului Cod de procedura civila, conform art. 6 alin. (1), (4) si (5) din noul Cod civil, fiind avut in vedere faptul ca, prin raportare la o noua lege, care introduce un nou termen de prescriptie a executarii ipotecii, prescriptiile incepute si neimplinite anterior nu pot fi afectate (in privinta termenului) de legea noua, conform principiului neretroactivitatii legii civile noi. Deopotriva, conform aplicarii principiilor supravietuirii legii civile vechi si aplicarii imediate a legii noi, trebuie avut in vedere ca prescriptiile in curs vor pastra integral termenul prevazut de legea veche, iar prescriptiile care vor incepe in viitor vor fi supuse termenului prevazut de legea noua.
Aceasta inseamna ca rezolvarea conflictului de drept intertemporal poate determina ca prescriptia dreptului de a obtine executarea silita a contractului de ipoteca sa fie supusa unor reglementari diferite.
Astfel, in masura in care momentul declararii scadentei anticipate a creantei contractului de credit sau a ultimei rate a creditului (momentul de inceput al prescriptiei) se situeaza in intervalul 1 octombrie 2011-14 februarie 2013, dreptul de a obtine executarea silita a ipotecii imobiliare va fi supus normelor de drept substantial inscrise in noul Cod civil si celor de drept procesual din vechiul Cod de procedura civila, respectiv art. 405 alin. 1 din Codul de procedura civila din 1865, iar daca acest moment se plaseaza ulterior datei de 15 februarie 2013 (inclusiv) vor deveni incidente dispozitiile inscrise in noul Cod civil si noul Cod de procedura civila, respectiv art. 706 alin. (1) din Codul de procedura civila.

a) Aplicarea dispozitiilor vechiului Cod de procedura civila inscrise in art. 405 alin. 1
Stabilirea concreta a termenului de prescriptie corespunzator valorificarii dreptului de a obtine executarea silita a ipotecii impune a observa, cu caracter prealabil, diferenta de continut dintre dispozitiile cuprinse in art. 405 alin. 1 din vechiul Cod de procedura civila, potrivit carora ‘dreptul de a cere executarea silita se prescrie in termen de 3 ani, daca legea nu prevede altfel. In cazul titlurilor emise in materia actiunilor reale imobiliare, termenul de prescriptie este de 10 ani’, si cele inscrise in art. 706 alin. (1) din noul Cod de procedura civila, in conformitate cu care „dreptul de a obtine executarea silita se prescrie in termen de 3 ani, daca legea nu prevede altfel. In cazul titlurilor emise in materia drepturilor reale, termenul de prescriptie este de 10 ani’.

Dreptul de ipoteca

Dreptul de ipoteca fiind un drept real accesoriu, determinarea termenului de prescriptie inscris in art. 405 din Codul de procedura civila din 1865, respectiv cel de 3 ani sau cel de 10 ani, a carui aplicare intereseaza pentru ipoteza in care prescriptia valorificarii pe cale silita a ipotecii a inceput sa curga in intervalul 1 octombrie 2011-14 februarie 2013, impune a fi clarificata, pe baza metodelor de interpretare gramaticala si istorico-teleologice, sfera acelor titluri care sunt emise in „materia actiunilor reale imobiliare”.
Analiza de continut a art. 405 alin. 1 teza a II-a din vechiul Cod de procedura civila releva ca legiuitorul a prevazut aplicabilitatea termenului special de 10 ani numai in privinta executarilor intemeiate pe un titlu condamnatoriu, emis intr-o procedura jurisdictionala, ca efect al valorificarii dreptului material la actiune condamnatorie, prin intermediul unei actiuni judiciare, in cursul careia, in scopul realizarii protectiei judiciare a drepturilor si intereselor ocrotite de lege, instanta de judecata sau organul arbitral examineaza indreptatirea titularului dreptului subiectiv dedus judecatii in legatura cu dreptul real imobiliar reclamat.
Deopotriva, din punct de vedere lexical, relevanta este si terminologia uzitata, textul facand referire la notiunea de ‘actiuni’, ceea ce semnifica necesitatea interventiei organului jurisdictional in vederea obtinerii unui titlu executoriu, ca efect al exercitarii actiunii civile in sens procesual, respectiv obtinerea unei hotarari judecatoresti sau arbitrale, necesar pentru inceperea executarii silite, daca este cazul.

Interpretarea gramaticala

Paralel interpretarii gramaticale, urmarind evolutia cronologica si istorico-teleologica a continutului normativ al art. 405 din vechiul Cod de procedura civila, trebuie observat ca, anterior modificarii Codului de procedura civila din 1865, survenit prin art. I pct. 158 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 138/2000, art. 404 din Codul de procedura civila prevedea ca ‘o hotarare judecatoreasca care nu s-a executat timp de 30 de ani de la data sa nu se va mai putea executa si va pierde puterea de lucru judecat’, text care a ridicat o serie de controverse juridice legate de aplicarea acestuia in materie de executare silita in concurs cu prevederile Decretului nr. 167/1958, sub aspectul termenului de prescriptie, de 3 ani sau de 30 de ani, aplicabil dreptului de a obtine executarea silita a unei hotarari judecatoresti pronuntate in materia drepturilor reale.
Prin interventia legiuitorului in anul 2000, norma de la art. 405 a primit un nou continut, forma textului fiind pastrata pana la intrarea in vigoare a noului Cod de procedura civila: ‘in materia titlurilor emise in materia actiunilor reale imobiliare, termenul de prescriptie este de 10 ani’.
Din perspectiva interpretarii istorice, evolutive, trebuie observat ca noua formulare a textului, survenita prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 138/2000 pentru modificarea si completarea Codului de procedura civila, nici nu putea institui pentru executarea ipotecii un termen mai lung decat cel al executarii creantei garantate, fiind de neconceput, in acea perioada legislativa, ca dreptul real de ipoteca sa supravietuiasca creantei prescrise, in contextul in care art. 1 alin. (2) din Decretul nr. 167/1958 era in vigoare si consacra principiul accesorium sequitur principale in aplicarea caruia prescriptia actiunii personale in realizarea creantei principale stinge si dreptul accesoriu la actiune ipotecara.
Asadar, in ceea ce priveste prescriptia executarii drepturilor reale, rezulta ca sfera de cuprindere a titlurilor emise in materia actiunilor reale imobiliare, la care se refera art. 405 alin. 1 teza a II-a din vechiul Cod de procedura civila, vizeaza doar acele titluri condamnatorii jurisdictionale, pronuntate in materia actiunilor reale imobiliare, ceea ce ne indreptateste sa excludem din aria acestora pe cele nonjurisdictionale, extrajudiciare, a caror componenta executorie este conferita direct, prin lege, titularului pentru satisfacerea dreptului sau a interesului legitim, in cadrul procedurii executionale.

Creditorul ipotecar

Desi, in principiu, creditorul ipotecar (titular al dreptului real de ipoteca) are la dispozitie, in scopul realizarii creantei sale, doua actiuni cu caracter real, respectiv actiunea ipotecara executorie (dreptul de a obtine executarea silita) si actiunea ipotecara condamnatorie (dreptul de a obtine condamnarea paratului), distincte de prerogativele de constrangere a dreptului patrimonial de creanta garantat prin ipoteca, trebuie evidentiat ca problema de drept supusa interpretarii are ca premisa existenta unui titlu executoriu nonjurisdictional, respectiv contractul de ipoteca, care confera creditorului un drept real de garantie.
In contextul retinut, chiar daca legea recunoaste per se contractului de ipoteca natura de titlu executoriu, in considerarea dispozitiilor art. 120 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 99/2006, atunci cand este perfectat in vederea garantarii unui contract de credit (acesta fiind ipoteza textului de lege la care face trimitere caracterul executoriu), acest titlu conventional nu este rezultatul solutionarii unei actiuni reale si nu poate fi inclus in sfera demersurilor executorii intemeiate pe „titluri emise in materia actiunilor reale imobiliare”, pentru care este aplicabil termenul special de prescriptie de 10 ani.
Prin raportare la regimul juridic al noului Cod civil, este util a remarca ca, desi ipoteca are, de principiu, caracter accesoriu, subzistand cat timp exista obligatia pe care o garanteaza, totusi, in cazul prescriptiei executarii creantei garantate, dreptul la actiune ipotecara va continua sa existe si va putea fi valorificat in conditiile legii.

In acest sens, norma inscrisa in art. 2.504 alin. (1) stipuleaza expres ca „prescriptia dreptului la actiune privind creanta principala nu atrage si stingerea dreptului la actiune ipotecara. In acest din urma caz, sub rezerva prescriptiei dreptului de a obtine executarea silita, creditorul ipotecar va putea oricand urmari, in conditiile legii, bunurile mobile sau imobile ipotecate, insa numai in limita valorii acestor bunuri”.
In contextul normativ enuntat, chiar daca executarea silita a ipotecii nu se stinge prin prescriptia executarii silite a creantei garantate, aceasta va trebui valorificata inauntrul termenului de prescriptie de 3 ani, prevazut de art. 405 alin. 1 teza I din Codul de procedura civila din 1865, termen care, in principiu, se suprapune, in timp, cu cel privind executarea silita a creantei izvorate din contractul de credit.


b) Aplicarea dispozitiilor inscrise in art. 706 alin. (1) teza a II-a din noul Cod de procedura civila


Daca dreptul creditorului la executarea silita, respectiv daca declararea scadentei anticipate sau scadenta ultimei rate, se plaseaza ulterior datei de 15 februarie 2013 (cand a intrat in vigoare noul Cod de procedura civila), isi vor gasi aplicabilitate normele de drept material inscrise in noul Cod civil si cele de drept procesual reglementate de noul Cod de procedura civila, dreptul la executarea silita a ipotecii fiind supus unui termen de prescriptie de 10 ani, prevazut de art. 706 alin. (1) teza a II-a din Codul de procedura civila.
In urma unei analize comparative se observa ca redactarea art. 706 alin. (1) teza a II-a din noul Cod de procedura civila este diferita de corespondentul sau din vechea reglementare, pentru ca notiunea de ‘titluri emise in materia drepturilor reale’ este, evident, mai cuprinzatoare decat cea a „titlurilor emise in materia actiunilor reale imobiliare” (la care se refera art. 405 alin. 1 teza a II-a din Codul de procedura civila din 1865).
Diferenta majora de continut intre art. 706 si fostul art. 405 este data de extinderea domeniului de actiune, sintagma ‘actiuni reale imobiliare’ fiind inlocuita cu aceea de ‘drepturi reale’, ce acopera toata aria drepturilor reale – mobiliare sau imobiliare, principale sau accesorii, prescriptibile sau imprescriptibile.
Asa fiind, termenul de 10 ani este aplicabil in cazul titlurilor emise in materia oricaror drepturi reale si indiferent de caracterul real sau personal (mixt) al actiunii, daca obiectul acesteia este valorificarea imediata si directa a unui drept real, calificat ca atare de catre lege. Prin urmare, codul actual extinde sfera de aplicare a termenului de prescriptie si la titlurile executorii extrajudiciare, sub conditia de a privi un drept real, astfel cum este si contractul de ipoteca, a carui executare are ca temei un drept real.

Concluzii

Asadar, valorificarea instrumentului de garantare, prin intermediul actiunii ipotecare, va putea fi realizata independent de intervenirea prescriptiei executarii creantei principale, in conformitate cu art. 2.504 alin. (1) din noul Cod civil, insa inauntrul termenului de prescriptie de 10 ani, prevazut de art. 706 alin. (1) teza a II-a din noul Cod de procedura civila, atat timp cat dreptul de a obtine executarea silita este, prin esenta sa, prescriptibil.
In contextul ipotezei analizate, plasata sub regimul noului Cod civil, se impune a aminti ca prescriptia dreptului de a obtine executarea silita stinge forta executorie a titlului executoriu, insa nu si dreptul subiectiv material, substantial, care trebuie realizat prin punerea in executare a titlului executoriu. In aceasta situatie, daca dreptul este imprescriptibil – astfel cum este dreptul la actiune ipotecara, in regimul Codului civil actual -, creditorul va putea obtine un nou titlu executoriu, pe cale jurisdictionala, fara a i se putea opune exceptia autoritatii de lucru judecat [art. 707 alin. (2) teza a II-a din Codul de procedura civila].

Asadar, in cazul in care contractul de ipoteca si-a pierdut puterea executorie, prin intervenirea prescriptiei dreptului de a obtine executarea silita, creditorul garantat va avea posibilitatea de a formula o actiune ipotecara condamnatorie, pentru a obtine o hotarare judecatoreasca care sa recunoasca existenta dreptului de ipoteca, in conformitate cu art. 2.504 alin. (1) din noul Cod civil si art. 74 (dispozitii finale) din Legea nr. 76/2012 (astfel cum a fost modificat prin art. VII din Legea nr. 138/2014 pentru modificarea si completarea Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedura civila).
Precizarile suplimentare sunt relevante sub aspectul evidentierii regimului juridic al actiunii executorii ipotecare (prescriptibila in termenul de prescriptie de 10 ani, prevazut de art. 706 din Codul de procedura civila), in raport cu actiunea ipotecara condamnatorie (imprescriptibila), utila si in cazul in care contractul de credit isi pierde caracterul executoriu, prin implinirea prescriptiei de 3 ani a dreptului de a obtine executarea silita”.


*Decizia ICCJ

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Ultimele articole