Grid star
interviuri

EXCLUSIV – Iata cum arata primele blocuri din cel mai mare proiect rezidential din Europa de Sud-Est, care se construieste la Cluj. S-a speculat ca Transilvania Smart City ar fi proiectul Elenei Udrea. Omul de afaceri Stefan Berciu, unul dintre cei mai ma

Este interes urias fata de cea mai mare investitie imobiliara din Europa Centrala si Europa de Sud-Est. Ne referim la cartierul rezidential “Transilvania Smart City”, care se construieste la Cluj-Napoca si care ofera facilitati neintalnite in alte locuri, precum livrari cu drona, o telegondola care va lega cartierul de aeroport si mall-ul din oras, heliport sau primul bulevard privat din Romania. Facilitati pe care Lumea Banilor deja vi le-a prezentat (click aici pentru a citi). Interesul pentru miniorasul cu 10.000 de apartamente care se ridica in Cluj a crescut insa si mai mult odata cu o speculatie bomba facuta de presa, aceea ca in realitate proiectul ar fi al Elenei Udrea (foto 3). Aspect care este lamurit chiar de dezvoltatorul imobiliar al “Transilvania Smart City” (TSC), omul de afaceri Stefan Berciu, proprietarul companiei SDC Imobiliare.

Lumea Banilor a realizat un inerviu cu Stefan Berciu, ocazie cu care acesta prezinta cum va arata “Transilvania Smart City”, dar si cum i-a venit ideea de a construi un minioras. Spre exemplu, Stefan Berciu precizeaza ca proiectul este unul care integreaza tot ce inseamna tehnologie de inalta performanta in domeniul constructiilor, atat in ceea ce priveste obtinerea de consumul energetic al cladirlior si utilizarea de energie verde, cat si in ceea ce priveste digitalizarea serviciilor. De asemenea, o noutate pentru Romania este ca “Transilvania Smart City” va fi primul cartier “pet free”, urmand ca fiecare apartament sa fie dotat cu filtru de apa astfel incat apa sa fie 100% potabila si locuitorii sa nu mai fie obligati sa isi cumpere apa din magazin.

Cat despre decizia de a investi la Cluj, Stefan Berciu explica faptul ca a contat foarte mult faptul ca acest oras este in plina expansiune sub administratia lui Emil Boc, ajungand sa fie considerat in prezent Silicon Valley a Romaniei si capitala europeana a tineretului, iar tehnologia si inovatiile folosite in proiectul “Transilvania Smart City” se adreseaza tocmai tinerilor, in special.

Ne-am dorit nu doar sa raspundem nevoii de locuinte la nivelul Clujului, un oras in remarcabila expansiune, in administratia Emil Boc, ci sa facem un pas in ceea ce inseamna viitorul locuntelor si al locuirii. - Stefan Berciu

Primul PUZ a fost luat in 2007

Termenul de finalizare al cartierului este de cinci ani. Interesant este insa ca proiectul a fost inceput inca din 2007, atunci cand fostii proprietari au obtinut primul PUZ. Pentru varianta actuala a proiectului, procedurile pentru obtinerea autorizatiilor de construire au fost declansate in urma cu mai bine de un an.

In ceea ce priveste facilitatile propuse, acestea sunt enumerate de Stefan Berciu in interviul acordat Lumea Banilor: “Transilvania Smart City este conceput ca un mic oras cu strazi largi, avem chiar primul bulevard privat, de 26 m latime si zona verde intre sensuri, ca strada principala, pe care vor circula autobuze electrice, soferii vor putea vedea direct de pe smartphone care sunt locurile libere de parcare, iar nivelurile de poluare și zgomot vor fi identificate prin senzori. O telegondola va lega cartierul de aeroport, aflat la 1 kilometru distanta, dar si de centrul comercial Iulius Mall. Cartierul va avea heliport, statii pentru incarcat masini electrice, concierge si statie pentru drone, cu care vor fi livrate pachete la domiciliu. Proiectul prevede si amenajarea a doua lacuri, un amfiteatru in aer liber, spa si piscina interioara si exterioara. Cartierul va avea propriul sistem de paza, monitorizare si supraveghere. (…) un mall de aproximativ 100.000 mp, hypermaket-uri, scoala, gradinita, hotel de 5 stele, birouri”.

Credite direct de la dezvoltator

Pe langa facilitatile si serviciile prezentate mai sus, oferta care face diferenta fata de alte proiecte rezidentiale este cea privind posibilitatea de a contracta credite direct de la dezvoltator. Astfel, Stefan Berciu precizeaza ca pentru a se lua credite direct de la dezvoltator este nevoie de un avans minim, cel mult de nivelul celui cerut de banci, restul sumei urmand sa fie achitata in rate lunare. “Ne adresam astfel unei largi categorii, formata in special din tineri, care nu au posibilitatea de a oferi garantii pana la momentul finalizarii locuintei sau care nu pot indeplini alte conditii, din ce in ce mai dificile impuse de bancile comerciale, cum ar fi valoarea ventului lunar”, afirma proprietarul SDC Imobiliare, dezvoltator “Transilvania Smart City”.

Ne adresam astfel unei largi categorii, formata in special din tineri, care nu au posibilitatea de a oferi garantii pana la momentul finalizarii locuintei sau care nu pot indeplini alte conditii, din ce in ce mai dificile impuse de bancile comerciale, cum ar fi valoarea ventului lunar. - Stefan Berciu

O alta inovatie si noutate pentru Romania priveste romanii din diaspora. Concret, dezvoltatorii cartierului “Transilvania Smart City” au deschis reprezentante ale proiectului in tari europene cu in care numarul romanilor este ridicat, precum Anglia, Italia sau Spania.

Preturi mai mici decat pentru apartamentele din blocurile de pe vreamea lui Ceausescu

Referitor la preturile apartamentelor, acestea pleaca de la 50.000 euro plus TVA, deci mai ieftin decat apartamentele din blocurile ceausiste, ridicate inainte de 1990. Dezvoltatorii proiectului anunta un design al blocurilor si amenajari exterioare total diferit de ce s-a construit pana acum in Romania (vezi foto 1, 2 si 4). Spre exemplu, apartamentele sunt cu 1, 2 si 3 camere, fiecare avand terasa larga pe toata fatada si la aproape fiecare camera. De asemenea, fiecare bloc va avea cate 6 penthouse-uri, cu jacuzzi in aer liber.

Foarte important: deja primul bloc scos la vanzare a fost rezervat in totalitate.

Berciu face lumina despre implicarea Elenei Udrea

Foto: Mediafax

In acelasi interviu acordat Lumea Banilor, omul de afaceri Stefan Berciu clarifica si informatiile aparute in presa cum ca in realitate proiectul ar fi al Elenei Udrea. Astfel, Berciu admite ca se astepta la asemenea speculatii, dar singura legatura cu Elena Udrea este faptul ca intr-una dintre societatile implicate in realizarea proiectului actionar este partenerul de viata al Elenei Udrea, Adrian Alexandrov. Totusi, in proiect sunt asociate mai multe companii romanesti si straine, precum si fonduri de investitii din afara tarii, astfel ca nu se poate spune ca afacerea este a cuiva anume.

Iata interviul realizat cu omul de afaceri Stefan Berciu, proprietarul SDC Imobiliare, dezvoltatorul “Transilvania Smart City”:

Realizati cel mai modern si futurist proiect rezidential din Romania, Europa de Centrala si Europa de Est, cartierul “Transilvania Smart City”. Un proiect care a starnit deja valva in piata si a creat un mare interes datorita inovatiilor cu care vine si facilitatilor pe care le propune, precum livrari cu drona, o telegondola care va lega cartierul de aeroport si mall-ul din oras, heliport sau primul bulevard privat din Romania. Cum v-a venit aceasta idee?

Este mai mult decat un cartier rezidential, este un minioras. Si printre multe alte premiere, acest minioras ofera conceptul de hi tech living. Sau smart living. Ne-am dorit nu doar sa raspundem nevoii de locuinte la nivelul Clujului, un oras in remarcabila expansiune, in administratia Emil Boc, ci sa facem un pas in ceea ce inseamna viitorul locuntelor si al locuirii.

Asa ca am gandit sa realizam un proiect in care sa integram tot ce inseamna tehnologie inalta in domeniul constructilor in domeniul obtinerii de performanta energetica a cladirlior, utilizarea de energie verde, prin panouri solare, digitalizarea serviciilor comunitare pe care le vom oferi sau reciclarea in totalitate a deseurilor etc. Vom fi primul cartier “pet free”, pentru ca vom dota fiecare apartament cu filtru de apa astfel incat apa sa fie 100 potabila si locuitorii sa nu mai fie obligati sa isi cumpere apa din magazin.

Sunteti unul dintre cei mai vechi dezvoltatori imobiliari din orasul Cluj-Napoca, insa multa lume se intreaba de ce ati ales tot Clujul pentru acest proiect si nu v-ati indreptat catre Capitala, avand in vedere populatia mai numeroasa din Bucuresti si implicit o piata mai larga de desfacere?

Tocmai avand in vedere experienta mea in ceea ce priveste dezvoltarea imobiliara in Cluj, stiu ca aici sunt si cele mai de suces investitii imobiliare din Romania si printre primele din Europa. Clujul este considerat astazi Silicon Valley a Romaniei, este captiala europeana a tineretului. Iar tehnologia si inovatiile folosite in proiectului nostru se adreseaza tocmai lor. Intreg conceptul inovativ pe care il utilizam este in acord cu asteptarie acestei generatii conectata deja la viitor. In plus, era nevoie de un astfel de concept rezidential, in care cei pete 30.000 de locuitori pe care ii va avea la final TSC sa aiba in vecinatatea lor tot ce isi doresc si le este necesar.

In presa au aparut informatii ca valoarea proiectului “Transilvania Smart City” este cuprinsa intre 700 milioane euro si 1 miliard euro. La cat se ridica ea mai exact?

Suma totala este aproximativa pentru ca si proiectul suporta adaugiri care sa ii creasca valoarea si atractivitatea. Spre exemplu, suntem in discutii cu un mare lant hotelier din lume sa vina sa construiasca la noi, ceea ce in mod evident va aduce plus valoare investitiei noastre. Deci evaluarea porneste de la minim 700 de milioane si poate depasi 1 miliard de euro.

Cine asigura finantarea?

Finantarea proiectului este asigurata din surse proprii si prin cateva fonduri de investitii cu care lucram.

Vorbeam la inceputul interviului despre facilitatile unice pe care acest proiect le ofera: livrari cu drona, o telegondola care va lega cartierul de aeroport, heliport sau primul bulevard privat din Romania. Ce alte facilitati si servicii mai propuneti?

Transilvania Smart City este conceput ca un mic oras cu strazi largi, avem chiar primul bulevard privat, de 26 m latime si zona verde intre sensuri, ca strada principala, pe care vor circula autobuze electrice, soferii vor putea vedea direct de pe smartphone care sunt locurile libere de parcare, iar nivelurile de poluare si zgomot vor fi identificate prin senzori. O telegondola va lega cartierul de aeroport, aflat la 1 kilometru distanta, dar si de centrul comercial Iulius Mall. Cartierul va avea heliport, statii pentru incarcat masini electrice, concierge si statie pentru drone, cu care vor fi livrate pachete la domiciliu. Proiectul prevede si amenajarea a doua lacuri, un amfiteatru in aer liber, spa si piscina interioara si exterioara. Cartierul va avea propriul sistem de paza, monitorizare si supraveghere.

Intregul proiect prevede construirea a 10.000 de apartamente. Care este termenul pentru finalizarea totala a cartierului?

Istoria acestui proiect e veche, de aceea ne dorim ca el sa fie in sfarsit realizat. Primul PUZ a fost aprobat in anul 2007, deci acum 13 ani!!!, de catre fostii proprietari. Varianta noastra a cartierului Transilvania Smart City a inceput procedurile de obtinere a autorizatiei de construire de la Primaria Clujului in urma cu mai bine de un an. Dar a fost si ceva bun in faptul ca a durat atat de mult pentru ca am adaptat proiectul la realitatile tehnologice si conditiile locuintelor din prezent.

Termenul de finalizare, este de 5 ani, avand in vedere ca acesta nu inseamna doar cele 10.000 de apartamente ci si un mall de aproximativ 100.000 mp, hypermaket-uri, scoala, gradinita, hotel de 5 stele, birouri. Acest termen de finalizare poate fi chiar mai scurt, de 5 ani, avand in vedere discutiile avansate pe care le avem cu unele dintre cele mai mari brand-uri din lume care sunt interesate sa fie prezente in cartierul nostru.

Totodata, o alta premiera este posiblilitatea ca cei care doresc sa isi achizitioneze locuinte in cartierul “Transilvania Smart City” pot accesa credite direct de la dezvoltator, inca din stadiul de proiect. Care este mai exact oferta si ce trebuie sa faca cei interesati?

Da, cred ca este foarte important pentru cei interesati sa afle ca noi oferim credite la dezvoltator. Conditiile necesare vor fi cele obisnuite, un: avans minim, cel mult de valoarea celui cerut de bancile comerciale si restul de plata, in rate lunare. Ne adresam astfel unei largi categorii, formata in special din tineri, care nu au posibilitatea de a oferi garantii pana la momentul finalizarii locuintei sau care nu pot indeplini alte conditii, din ce in ce mai dificile impuse de bancile comerciale, cum ar fi valoarea ventului lunar.

O alta categorie este diaspora, romanii care au muncit ori muncesc in afara tarii, care au economisit niste bani si care doresc sa isi cumpere o locuinta in Romania sau sa faca o inestitie buna. Avem deja un numar important de persoane interesate sa cumpere prin acest credit pe care noi il oferim. Impreuna cu partenerii mei am deschis reprezentante ale proiectului in tari europene cu diaspora romaeasca numeroasa, cum ar fi Anglia, Italia sau Spania.

Cei care sunt interesati se pot inscrie pentru rezervari deja, la adresa de mail vanzari@transilvaniasmartcity.ro.

Evident, poate cea mai frecventa intrebare este: cat costa o locuinta in “Transilvania Smart City”?

Desi marea majoritate a celor care ne-au cautat pana acum se asteptau la preturi mari, avand in vedere valoarea acestui proiect si caliatea locuintelor si a serviciilor oferite, preturile sunt extrem de accesibile, chiar mici pentru piata clujeana. Un apartament incepe de la pretul de 50.000 euro + TVA. Am avut in vedere segmentul principal caruia ne adresam, tineri, familii tinere cu copii, aflati la inceput de drum in viata sau la inceput de cariera, cororatisti sau care lucreaza in domeniul IT, in domeniul bancar, avocati, magistrati etc., mai mult decat profitabilitatea. Chiar ne dorim ca Transilvania Smart City sa reprezinte o noua gandire a locuirii in Romania. Si sa dam sansa unei generatii sa traiasca asa cum gandeste si isi doreste.

Cum arata apartamentele pe care le-ati pregatit celor care vor fi interesati sa locuiasca in acest minioras avangardist?

Vreau sa va spun ca si designul blocurilor si al amenajarilor exterioare este total diferit de ce s-a construit pana acum in Romania. Ne-am propus sa oferim oamenilor nu doar locuinte realizate cu cele mai avansate tehnologii si servicii digitalizate si cat mai complete ci si un loc frumos in care sa le faca placere sa traiasca. Asa ca am lucrat cu mai multe echipe de arhitecti ca sa obtinem exact ceea ce ne-am dorit, ceva spectaculos. Si care sa satisfaca si nevoia recenta a oamenilor de a sta la aer in propria casa.

Apartamentele sunt cu 1, 2 si 3 camere, fiecare avand terasa larga pe toata fatada si la aproape fiecare camera. In plus, am gandit spatii comune in fiecare bloc, care pot fi folosite cele interiore ca birou sau loc de discutii, sau ca terase comune in aer liber unde copiii se pot juca iar adultii pot socializa.

Fiecare bloc va avea cate 6 penthouse-uri, cu jacuzzi in aer liber, cu siguranta unele dintre cele mai frumoase avand in vedere privelistea superba asupra orasului si imprejurimilor verzi pe care o ofera Dealul Borzas.

Ati declarat ca in prima faza a proiectului este vorba despre 800 de apartamente care vor fi finalizate in 24 de luni. Este adevarat ca exista deja cateva sute de rezervari?

Da, pe primele 4,6 ha se vor construi 800 de apartamente, spatii comerciale, supermarket-uri, restaurante, banca, farmacie, ala de sport, loc de joaca pentru copii, parc pentru animale de companie, un parc, o cresa. Am inceput organizarea de santier pentru faza 1. Si deja primul bloc pe care l-am scos la vanzare a fost rezervat in totalitate. Avem foarte multe cereri si cu siguranta numarul celor care isi vor dori sa locuiasca in Transilvania Smart City va creste pe masura ce proiectul va fi cunoscut si implementat.

Tot in presa sunt speculatii ca acest cartier este al Elenei Udrea. Este doamna Udrea unul dintre partenerii dvs.?

Am vazut speculatiile din presa si ne asteptam sa apara avand in vedere ca in una dintre societatile implicate in realizarea proiectului este actionar sotul doamnei Elena Udrea. Asa cum v-am spus si am mai afirmat, Transilvania Smart City este realizat de o asociere de companii romanesti si straine precum si cu fonduri de investitii din afara tarii, incat este total nereal sa afirme cineva ca apartine vreunei persoane anume.

Pe noi nu ne deranjeaza sa se vorbeasca despre acest proiect pentru ca este cu adevarat unic, dar dorim ca informatiile care apar public sa fie reale si mai ales sa nu se faca speculatii tendentioase.

Ultimele articole
Sarbatorile vin cu blocarea conturilor
analize
Romanii platesc cash de sarbatori
punguta cu doi bani

Romanii platesc cash de sarbatori

Romanii au cumparat titluri de stat de 2,4 miliarde lei
punguta cu doi bani