ELIMINAREA PENSIILOR SPECIALE ALE PARLAMENTARILOR – Liberalul Florin Roman: „Este, si daca te uiti din avion, profund neconstitutionala”

298

Proiectul de lege privind taierea pensiilor speciale ale parlamentarilor votat in 17 februarie 2021, in Parlament, ridica probleme de neconstitutionalitate in forma adoptata. O spune liberalul Florin Roman (foto stanga, langa Florin Citu).

Deputatul Florin Roman afirma ca situatia este generata de amendamentul lipit de USR la proiect.
Amendamentul respectiv stipuleaza ca, odata cu intrarea in vigoare a actului normativ, inceteaza si plata pensiilor speciale aflate in vigoare.
Florin Roman a declarat la b1tv ca lipirea acelui amendament al USR la proiectul de lege al PSD, “din punctul meu de vedere, este, si daca te uiti din avion, profund neconstitutionala”.

Iata declaratiile facute de Florin Roman:

„A fost proiectul PSD, care prevedea abrogare si nu rezolva problema celor din spate practic, pe retroactivitate, si au venit cei de la USR cu un amendament care, lipit la ceea ce a iesit astazi pe proiectul de lege al PSD, care a fost primul in ordine cronologica depus si asa prevede cutuma ca asa se discuta, a venit acel amendament care spune, nu vor mai fi platite nici pensiile aflate in plata.
Din acest motiv, cand am intervenit la tribuna Parlamentului, am salutat – pentru ca, parerea mea, oricum e foarte tarziu ce se intampla acum, treaba asta trebuia rezolvata mult mai din timp – dar am atras atentia ca lipirea acelui amendament al USR la proiectul de lege al PSD, practic, din punctul meu de vedere, este, si daca te uiti din avion, profund neconstitutionala. (…)

Nu, poate sa fie doar lege (intrebat daca proiectul poate sa cada la CCR-n.r.), ca de asta va spun, au mai fost legi votate in Parlament, dar care nu s-au publicat in Monitorul Oficial niciodata. Deci poate fi o lege daca aceasta lege votata astazi nu este ataca la Curtea Constitutionala a Romaniei sau nu se trimite la reexaminare. Pentru ca, daca se ataca, cel putin punctul meu de vedere e ca in aceasta forma e profund neconstitutional, chiar daca altii au alte pareri”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *