ANTREPRENORII VORBESC - Luchi Georgescu, Beciul Domnesc: Noi, producatorii romani, nu suntem sustinuti de stat nici 5%
Sa fii producator de vin in Romania presupune multe provocari, iar daca nu ar exista pasiune si devotament, probabil nu ar exista nici vinul romanesc, potrivit foodbiz.ro.
Luchi Georgescu, actionarul majoritar al companiei Beciul Domnesc, cel mai mare producator de vin ca volum din tara, vorbeste intr-un interviu acordat revistei FoodBiz.ro despre ce inseamna sa administrezi o plantatie de vita de vie si sa produci vin in Romania.
"Beciul Domnesc are in proprietate 1.400 de hectare pe care le exploateaza aproape integral, pentru ca o parte din ele nu sunt inca in productie, anul acesta si anul viitor intra chiar toata suprafata in productie. Inseamna greu, inseamna dificil, inseamna cateodata imposibil, dar inseamna dragoste, munca, dedicatie si sa creezi un produs care te insoteste toata viata, de cand ne nastem, pana murim”, a declarat Luchi Georgescu.
Vinuri premiate
Vinurile romanesti, desi sunt vinuri premiate la concursuri europene si internationale, sunt destul de putin comercializate peste hotare, unul dintre motive fiind lipsa marketingului de tara. Beciul Domnesc este exportat, in mod special, in zonele unde exista comunitati mari de romani care sunt apropriati de produsele nationale. In alte parti ale lumii, livrarile sunt nesemnificative, de unde si sentimentul de nemultumire, potrivit foodbiz.
Un clasament recent arata ca Romania se afla pe locul 12 la nivel mondial la productia de vin din punct de vedere cantitativ si pe locul 13, daca ne raportam la calitate. Producatorul de vin Luchi Georgescu nu impartaseste, insa, acest rezultat, considera ca Romania merita un loc mult mai sus in clasament.
"Este imposibil sa fim pe locul 13 mondial la calitatea vinului, se vede in toate concursurile internationale la care producatorii romani participa anual, cate medalii luam.
Romania ia foarte multe medalii pentru ca, in momentul acela, nu ai nevoie de marketingul de tara, pentru ca degustarile se fac in orb.
Promovarea
In momentul in care discutam de promovarea vinului in afara tarii putem sa spunem ca este cam zero.
Deci noi producatorii, ca si in foarte multe alte domenii, nu suntem ajutati, si spun aceasta fiind in cunostinta de cauza, nu stiu daca 5% din ce ar trebui.
Daca mergem la targurile internationale, trebuie sa ne aranjam singuri standurile, facem propriile investitii, nu putem participa sub steagul tarii, ca o prezenta unitara a mai multor producatori … sa putem sa prezentam unitar ca noi suntem producatori din Romania, nu ca Romania are niste producatori aruncati pe la niste standuri”, a declarat actionarul majoritar al Beciului Domnesc.
Ea se plange ca nu se fac eforturi pentru a comunica, nu doar ca producem vinuri multe, dar si ca acestea sunt foarte bune, de top european sau mondial.
Avem un raport calitate-pret foarte bun, ceea ce inseamna ca vindem ieftin calitate buna, insa Romania nu este valorizata vizavi de calitatea pe care o ofera”, potrivit foodbiz.