DUBLA LOVITURA IN JUSTITIE – Wizz Air, executata silit pentru discriminare

1052

Compania Wizz Air a incasat doua lovituri in justitie, la distanta de numai doua zile.

S-a intamplat miercuri, 9 decembrie 2020, si vineri, 11 decembrie 2020, cand Judecatoria Buftea a incuviintat executarea silita a operatorului aerian in doua dosare, in temeiul a doua hotarari judecatoresti definitive ale Inaltei Curti de Casatie si Justitie. Miza totala a celor doua procese se ridica la 25.000 de lei, reprezentand amenzi primite de Wizz Air din cauza ca si-a discriminat mai multi angajati.

Este vorba despre doua cauze vizand discriminarea angajatilor Wizz Air.

Iata mai intai minuta incheierii nr. 15799/2020 din dosarul nr. 33849/94/2020:

Admite cererea de incuviintare a executarii silite. Incuviinteaza executarea silita in temeiul titlului executoriu reprezentat de Hotararea nr. 490 din data de 04.11.2015 emis in dosarul nr. 333/2015 de catre Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii, ramasa definitiva conform sentintei civile nr. 1806 din data de 30.05.2016 pronuntata de Curtea de Apel Bucuresti – Sectia a VIII -a de Contencios Administrativ si Fiscal in dosarul nr. 8114/2/2015, prin toate modalitatile de executare prevazute de lege, simultan sau succesiv, pana la realizarea dreptului rezultat de titlul executoriu, respectiv respectiv Comunicarea nr. 490 din data de 04.11.2015 in mass-media de circulatie nationala si in propria publicatie care se distribuie calatorilor, conform art. 26 alin. 2 al O.G. nr. 137/2000, impreuna cu toate accesoriile acestuia, precum si a cheltuielilor de executare. Fara cale de atac. Pronuntata prin punerea solutiei la dispozitia partilor de catre grefa instantei astazi, 09.12.2020”.

Redam si minuta incheierii nr. 16292/2020 din dosarul nr. 34294/94/2020:

Admite cererea de incuviintare a executarii silite. Incuviinteaza executarea silita in temeiul titlului executoriu reprezentat de HOTARAREA NR. 260/03.06.2015 pronuntata de Consiliul National pentru combaterea Discriminarii Autoritate de stat autonoma, ramasa definitiva prin SENTINTA CIVILA NR. 881/16.03.2016 – CURTEA DE APEL BUCURESTI, DECIZIA CIVILA NR. 1237/07.03.2019 INALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTITIE, prin toate modalitatile de executare prevazute de lege, simultan sau succesiv, pana la realizarea dreptului rezultat de titlul executoriu, impreuna cu toate accesoriile acestuia, precum si a cheltuielilor de executare. Fara cale de atac. Pronuntata prin punerea solutiei la dispozitia partilor de catre grefa instantei astazi, 11.12.2020”.

In prima cauza, executorul judecatoresc (petentul) a fost George Niculae, care a actionat in instanta Wizz Air Hungary Kft. Budapest – Sucursala Otopeni in numele creditoarei Anamaria Denisa Chelu.

In a doua cauza, executorul judecatoresc Anton Casagranda-Stana a dat in judecata Wizz Air Hungary Ltd. Budapest – Sucursala Otopeni in numele Sindicatului Aerolimit Professional.

Detalii privind cele doua litigii gasim in comunicatul emis marti, 15 decembrie 2020, de catre Confederatia Nationala Sindicala „Cartel Alfa”.

Prezentam comunicatul sindicalistilor:

Wizz Air executata silit pentru discriminarea angajatilor sai

Decizie in premiera in Romania: Judecatoria Buftea a incuviintat ieri prin dosarul nr. 34294/94/2020 si 33849/94/2020, executarea silita in temeiul titlului executoriu reprezentat de hotararile CNCD si confirmate de ICCJ, obligand Wizz Air sa publice rezumatul aceastor decizii in presa de circulatie nationala si in propria publicatie care se distribuie calatorilor, conform art. 26 alin. 2 al O.G. nr. 137/2000.

Gigantul low-cost Wizz Air are de o lunga perioada de timp o reputatie sumbra atunci cand vine vorba de modul cum isi trateaza angajatii. Doua sentinte definitive ale Inaltei Curti de Casatie si Justitie din anul 2019 confirma faptul ca Wizz Air se face vinovata de discriminarea angajatilor sai.

In 2014, Wizz Air a concediat 19 angajati dupa ce au infiintat si s-au alaturat unui sindicat.

In 2015, Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii din Romania a decis ca disponibilizarile dispuse de Wizz Air constituiau in mod clar discriminare impotriva angajatilor. CNCD a hotarat urmatoarele:

– Comunicarea dezacordului fata de infiintarea sindicatului reprezinta discriminare

(Wizzair si-a exprimat public dezacordul, atat in timpul unei sedinte de baza, cat si intr-o minuta scrisa)

– Desfacerea contractelor de munca a persoanelor asociate cu sindicatul format, reprezinta discriminare

– Discriminarea a avut ca scop stoparea miscarii sindicale, ceea ce este o fapta extrem de grava.

– Aplicarea amenzii contaventionale totale in valoare de 25.000 lei pentru Wizz Air Hungary KFT, Budapest

– Obliga Wizzair Hungary KFT la comunicarea rezumatului prezentei hotarari in mass-media de circulatie nationala.

Cazul a fost sustinut de Costel Gilca, avocatul sindicatului si Presedintele Onorific al asociatiei FPU Romania:

„Verdictul este foarte important pentru dreptul de a organiza si a da un exemplu ca acest tip de comportament nu va trece neobservat si are consecinte. Pe termen lung insa aceste decizii ar trebui sa fie insotite si de o amenda care vizeaza cifrele de afaceri ale companiei.”

In cele din urma, sindicatul a repurtat o noua victorie, compania fiind obligata sa publice rezumatul acestor decizii in presa de circulatie nationala si in propria publicatie care se distribuie calatorilor, conform art. 26 alin. 2 al O.G. nr. 137/2000.

Judecatoria Buftea a incuviintat recent prin dosarul nr. 34294/94/2020 si 33849/94/2020, executarea silita in temeiul titlului executoriu reprezentat de:

– Hotararea nr. 260/03.06.2015 pronuntata de CNCD si ramasa definitiva prin sentinta civila nr. 881/16.03.2016 a Curtii de Apel Bucuresti, precum si prin decizia civila nr. 1237/07.03.2019 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie.

– Hotararea nr. 490/04.11.2015 pronuntata de catre CNCD si ramasa definitiva conform sentintei civile nr. 5098/28.10.2019 pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie in dosarul nr. 8114/2/2015.

„Este o mare victorie nu numai pentru noi, ci pentru toti membrii personalului companiilor aeriene din Romania si Europa pe care Curtea Suprema i-a sustinut cu acest verdict”, a declarat Mircea Constantin, responsabil de sindicatul organizat in cadrul Wizzair si presedintele asociatiei Flight Personnel Union Romania (FPU Romania). „Am vazut o noua generatie de companii aeriene in Romania, unde stilul de conducere este foarte ostil fata de dreptul angajatilor de a se organiza in sindicate, printre critici se numara chiar si premierul Norvegiei Erna Solberg, care a spus ca nu vrea sa zboare cu o companie care refuza organizarea angajatilor.”

Franta, Austria, Belgia, Danemarca, Italia, Luxemburg, Olanda si Portugalia s-au pronuntat impreuna in favoarea unei reveniri post-COVID-19 mai responsabile din punct de vedere social, solicitand Comisiei Europene, precum si tuturor statelor membre, sa abordeze problema dezvoltarii unor forme atipice de relatii de munca si, in general, a dumpingului social in industria aeriana. De asemenea se cer masuri rapide pentru restabilirea unei concurente sanatoase si loiale in sector, precum si asigurarea respectarii drepturilor sociale ale tuturor lucratorilor.

Sindicatul Aerolimit Professional si Asociatia FPU Romania sustin declaratia comuna in favoarea unui sector aviatic mai responsabil din punct de vedere social, facuta recent de ministrul transporturilor francez, Jean-Baptiste Djebbari, si de sapte dintre omologii sai europeni, in cadrul reuniunii informale a Consiliului UE, care a avut loc la 8 decembrie 2020.

SAP este primul sindicat infiintat la nivelul societatii Wizzair. Flight Personnel Union Romania este o asociatie profesionala specializata in industria aviatiei, cu reprezentanti de incredere in organizatiile europene care lupta pentru interesele angajatilor din industria aviatica. Prin stransa noastra cooperare cu Flyvebranchen Personale Union (FPU), vrem sa oprim dumpingul social si sa redefinim dialogul social in Europa de Est.

FPU Romania este prima organizatie din Romania care isi propune sa reuneasca piloti, echipaj de cabina si personal de la sol si sa ii ajute sa se organizeze in asociatii care promoveaza conditii de munca decente”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *