Grid star
business capital

DRAGNEA A FOST VIZIONAR – Lovitura pentru multinationale. Ministrii de Finante ai celor mai bogate tari au batut palma: multinationalele vor plati impozit global minim de 15% in statele unde realizeaza profitul. Se incearca stoparea practicilor de mutare

Lovitura cumplita pentru multinationale. Si nu doar pentru cele din Romania. O idee mai veche a fostului presedinte PSD Liviu Dragnea (foto) a fost insusita de cele mai bogate tari din lume. Mai exact, companiile multinationale vor trebui sa plateasca un impozit global minim de 15% in statele in care realizeaza profitul si nu in tarile unde sunt inregistrate.

Decizia a fost luata la Summit-ul G7, desfasurat la Londra, sambata, 5 iunie 2021, de catre ministrii de Finante ai celor mai bogate state din lume. Concret, in reuniunea G7 s-a decis ca societatile sa plateasca un impozit minim global de 15% in tarile in care opereaza, daca vor avea un profit de minim 10%. Peste aceasta valoare, se va aplica un impozit de 20%.

Masura are ca scop stoparea practicilor prin care marile companii isi muta profiturile in paradisurile fiscale pentru a scapa de taxe. Decizia G7 a fost salutata de secretarul Trezoreriei SUA, Janet Yellen, care a precizat ca in acest fel se va face dreptate clasei mijlocii si lucratorilor: “Acest impozit minim global va pune capat cursei scaderii fiscalitatii pentru companii si va face dreptate clasei medii şi lucratorilor din Statele Unite si din lume”.

Propunerea G7 va fi discutata in luna iulie la Summit-ul G20.

Fix asta a cerut Liviu Dragnea

Interesant este ca o asemenea masura a fost ceruta si in Romania. De catre fostul presedinte PSD Liviu Dragnea, asa cum precizam la inceputul articolului. Astfel, in decembrie 2018, Liviu Dragnea acuza multinationalele care isi muta profiturile din Romania in paradisuri fiscale sau in tarile de origine. Cu aceasta ocazie, Dragnea cerea ca marile companii sa fie taxate la noi in tara.

„E nevoie de un Guvern, de o coalitie, care sa le spuna atat bancilor, cat si multinationalelor din Romania, ca si aceasta tara are dreptul sa ceara ca din profiturile uriase pe care le fac aici, taxele sa le plateasca aici, nu in paradisuri fiscale sau in tarile de origine, ca banii ii fac aici, in Romania, cu romani”, preciza Liviu Dragnea.

Evident, propunerea lui Liviu Dragnea nu a fost implementata, liderul PSD fiind considerat un anti-european, un retrograd si un nationalist. Iata insa ca aproape trei ani dupa declaratiile lui Liviu Dragnea, masura sa este propusa chiar de cele mai bogate state din lume.

Ultimele articole
Sarbatorile vin cu blocarea conturilor
analize
Romanii platesc cash de sarbatori
punguta cu doi bani

Romanii platesc cash de sarbatori

Romanii au cumparat titluri de stat de 2,4 miliarde lei
punguta cu doi bani