Doua belele financiare de inceput de an (I)
In cele ce urmeaza (I-II), va voi expune doua probleme ale inceputului de an: polita de asigurare de raspundere civila auto (RCA), al carei pret s-a triplat, ca urmare a unor fraude in sistem, si noua dobanda de referinta la creditele in franci elvetieni si la tranzactiile cu instrumente financiare derivate denominate in franci elvetieni, intitulata SARON. (A nu se confunda cu lord Sauron, din Stapanul inelelor; sau, mai bine, confundati-l, ca e tot atat de imaginar si de rau.)
(I)
Preturile politelor de asigurare RCA s-au triplat la finalul anului 2021. Motivul nu are nicio legatura cu economia – nici personalul asiguratorilor nu costa mai mult, nici costurile lor logistice nu au crescut ametitor, nici fiscalitatea nu s-a agravat, nici daune prea mari nu s-au achitat in 2021 (dimpotriva). Motivul este juridic, moral si politic. Este vorba de o frauda financiara repetata, al carei modus operandi si ai carei papusari se vad cu ochiul liber in cazurile de faliment, declarat, virtual sau iminent, al celor trei mari „campioni” ai acestei piete, falimente care s-au succedat din 2016 incoace. Ma refer la Astra Asigurari (in faliment), la City Insurance (cu autorizatia de functionare ridicata de ASF, deci in faliment virtual) si la Euroins (cu amenzi colosale date de ASF pentru lipsa de capital, deci in faliment virtual).
Toate aceste cazuri seamana intre ele pana la identitate.
Piata politelor RCA este ca o vaca de muls, pentru ca extrage din economie munti de cash. Banii extrasi sunt basculati in grupul de companii ale patronilor sau in conturile off-shore ale unor re-asiguratori-fantoma, care nu platesc niciodata nimic (cu atat mai putin taxe, impozite si contributii in Romania), intrucat daunele nu sunt platite victimelor accidentelor de circulatie nici la timp, nici integral. Asiguratorul isi permite luxul de a intretine zeci de mii de procese de daune anual, fie cu victimele accidentelor auto, fie cu service-urile auto, aceste demersuri fiind mai ieftine decat plata despagubirilor. Cand nu se mai poate evita aceasta plata sau cand executarea silita devine inevitabila, ca prin minune intervine falimentul salvator, cu consecinta ca aceste plati sunt efectuate din Fondul de garantare a asiguratilor. Precizez ca acest fond este alimentat cu contributii de la ceilalti asiguratori, care contributii ne majoreaza noua costul tuturor tipurilor de asigurare. Ca sa ma exprim intr-un cliseu corporatist, „la finalul zilei”, pentru frauda asiguratorilor faliti platim, de fapt, noi, simplii particulari.
Ugerul vacii de muls este relativ simplu de cucerit. Trebuie doar ca asiguratorul sa aiba un pic de curaj de a angaja echipa potrivita, sa aiba un oarece suport politico-sekuristic si sa fie de acord sa achite taxa de mufare la uger (chestia asta se face fie prin sponsorizari, lobby, revolving door, fie, pur si simplu, prin „sfanta” mita). Se incepe cu un mic dumping, care devine mare si vizibil din avion, in scurt timp de la momentul cuceririi mufei: politele de asigurare RCA sunt vandute cu preturi mai mici decat media pietei, ceea ce face ca in scurt timp asiguratorul mufat la uger sa devina principalul jucator de pe piata, creand efectul TINA – „there is no alternative”. Comparativ cu pretul mediu al RCA pe piata, polita vanduta de asiguratorul-viitor falit este cu zeci de procente mai mic. Omul simplu, care oricum cumpara polite RCA doar pentru ca il obliga legea, va cumpara polita de la X cu 300 de lei pe an, si nu de la Y, Z, A, B, C etc., care pretinde 900 de lei pe an. Consumatorul politelor de la X „stie” ca, daca il loveste pe un alt participant la trafic, nu are nicio treaba cu service-ul si cu plata reparatiei, de care (nu-i asa?) ar trebui sa se ocupe doar asiguratorul X, ca de aia incaseaza prime de asigurare RCA. Dar, in realitate, X nu se ocupa aproape deloc de respectiva treaba. Daca, in marinimia sa, se decide sa isi respecte obligatia asumata ca asigurator, achita doar acea suma pe care o considera el justificata – 20% din costuri este deja prea mult. In rest, asiguratorul mufat la ugerul vacii de muls face procese, asa cum ziceam mai sus. Ce nu stie consumatorul politei cumparate de la asiguratorul X este ca:
(i) la randul sau poate fi lovit de un consumator fericit de polite cumparate de la X;
(ii) cel pe care l-a accidentat in trafic poate sa il dea in judecata, iar procesele dureaza ani de zile si costa enorm.
Apropo de procese: vor fi sute de mii anul acesta, intrucat ASF nu a facut in asa fel incat sa accelereze deschiderea falimentului contra City Insurance, iar Fondul de garantare nu achita integral pagubele decat dupa declararea falimentului.
Am o cvasi-certitudine ca echipa de vanzari RCA de la Astra Asigurari a fost translatata la City si la Euroins, pentru ca prea seamana intre ele cele trei modele falimentare de biznis... Daca nu echipele, macar papusarii sunt aceiasi. La fel si paznicul cheii catre mufa la ugerul vacii de muls. In mod normal, nu numai ASF, ci si DNA si DIICOT ar trebui sa verifice aceasta vadita asemanare si acest modus operandi repetabil.
Nu de alta, dar iata niste consecinte economice si sociale sistemice ale acestor fraude repetate:
In primul rand, consumatorii. Toate politele de asigurare se scumpesc (cel putin prin cresterea contributiei la Fondul de garantare si prin gonflarea riscului pietei), dar principala scumpire va lovi in libertatea de circulatie si in independenta financiara a simplilor particulari, caci politele RCA au preturi triple azi, in raport de preturile de dumping practicate, de exemplu, de City Insurance. Foarte important pentru cei care lucreaza sau calatoresc in strainatate – asigurarile de tip „carte verde” sunt grav scurtcircuitate de acest gen de falimente. Numai in cazul City, in acest sistem sunt datorii de peste 110 milioane de euro, bani neachitati de (re)asigurator. Evident, pentru a se emite astfel de asigurari de acum incolo, trebuie platite niste preturi care sa includa riscul de tara...
In al doilea rand, economia. Costurile cu politele de asigurare RCA platite de transportatori majoreaza costurile produselor si serviciilor tuturor comerciantilor, deci majoreaza preturile materiilor prime, ale materialelor, ale utilitatilor si ale produselor finite sau ale serviciilor. La final, consumatorul suporta tot acest grohotis aflat in avalansa, dar indirect pierd economia si bugetul de stat, intrucat consumul se reduce. Acesta este un adevarat risc sistemic, pe care atat BNR, cat si CSAT ar trebui sa il aiba in vizor, mai ales ca suntem in plin proces de inflatie si de scadere accelerata a puterii de cumparare a banilor.
In al treilea rand, institutiile publice, inclusiv cele din cadrul asa-numitei infrastructuri critice nationale. Nu numai camioanele si autobuzele institutiilor publice, ci si avioanele si trenurile sunt „asigurate” la acesti faliti fraudulosi. Fara polite, aceste mijloace de transport nu pot fi utilizate.
In fine, instantele de judecata, si asa excedate de procese si de estimari de dublare a numarului general de litigii (care vor veni din zona de protectie a consumatorilor, din zona bancara, din zona litigiilor de munca, din zona malpraxis-ului medical si din zona falimentelor), vor fi incarcate cu si mai multe sute de mii de dosare de daune neachitate de asiguratori.
Daca as fi rautacios, as zice ca urmeaza 7 ani ai vacilor grase pentru avocati si practicieni in insolventa. Da’ uite ca nu sunt...
(va urma)
Click aici pentru a citi a doua parte.
