Grid star
eveniment

DOSAR PENAL PENTRU ISARESCU? – Avocatul Gheorghe Piperea face anuntul: “Deja Parchetul General se poate sesiza din oficiu contra sa”

Pe langa latura penala – anii de inchisoare pe care ii risca (click aici pentru a citi) – guvernatorul Bancii Nationale a Romaniei Mugur Isarescu (foto) va avea probleme grave si din punct de vedere financiar. Ne referim, evident, in situatia in care instanta va constata verdictul Consiliului National pentru Studierea Arhivelor Securitatii (CNSAS), care a stabilit ca Isarescu ar fi fost colaborator al Securitatii.

Cunoscutul avocat Gheorghe Piperea sustine ca in cazul in care legaturile cu Securitatea ale lui Mugur Isarescu vor fi stabilite definitv, acesta isi va pierde, retroactiv toate drepturile. Este vorba despre salariile incasate de la BNR si pensia, la care maestrul Piperea mai adauga cadoul de pensionare, dreptul la comisioane din sistemul bancar si preturile de protocol pentru vinul produs de Isarescu in mosia sa de la Dragasani. Desigur, despre ramanerea in functia de guvernator nici nu poate fi vorba.

PICCJ poate deschide dosar inca de acum

Pe de alta parte, avocatul Gheorghe Piperea explica faptul ca Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie se poate sesiza din oficiu impotriva lui Mugur Isarescu inca de acum, pe baza raportului CNSAS, care i-a atribuit calitatea de colaborator al Securitatii. Piperea arata ca eventualul dosar penal fata de Isarescu ar trebui sa priveasca infractiuni de fals, atat timp cat guvernatorul BNR a mintit in declaratii oficiale ca nu ar fi fost colaborator al Securitatii.

Iata comentariul avocatului Gheorghe Piperea, postat pe pagina sa de Facebook:

Ma refer, in cele de mai jos, la consecintele juridice si morale ale declararii de catre CNSAS a calitatii de colaborator al securitatii in persoana actualului guvernator al BNR, domnul Mugur Isarescu. Precizarile sunt necesare intrucat foarte multa lume s-a aratat sceptica in privinta sanselor ca acest eveniment (epocal, in opinia mea) sa produca efecte si, in plus, deoarece influencerii care i-au slujit iobageste pana acum domnului Israrescu au inceput sa deplanga decizia CNSAS, temandu-se pentru soarta tarisoarei in absenta mult-iubitului faraon.
In orice caz, vorbim – sa fie clar – de o multa asteptata deconspirare a unui colaborator al fostei politii secrete comuniste, o persoana care, dupa 1990, a devenit un stalp cvasi-indestructibil al societatii 'democratice'. Or, aceasta societate s-a bazat, in primii ani de dupa Revolutie, pe cautarea cu ardoare a bunavointei unor institutii democratice, cum erau pe atunci NATO si CE (si numai sunt acum). Ulterior, aceasta societate si-a facut o cheie a aparentului succes din alianta si parteneriatul cu aceste institutii, care au fost dusmanii ireductibili ai securitatii in epoca ante-revolutionara. A tine sub tacere aceasta jenanta poveste de dragoste si tradare securiste ar fi un semnal deosebit de prost in privinta determinarii pro-stat de drept si anti-dublu standar sau limbaj a acestor institutii in care (inca mai) avem incredere.

Ca si celelalte persoane vizate de art.3 din OUG nr.25/2008 privind accesul la propriul dosar si deconspirarea securitatii, persoana care candideaza pentru postul de guvernator al BNR depune la CNSAS o declaratie pe proprie raspundere din care sa rezulte ca NU au avut calitatea de lucrator sau colaborator al Securitatii. Este ceea ce rezulta din art. 51 din aceasta OUG nr.25/2008. In cazul in care o persoana depune o astfel de declaratie, care se dovedeste apoi falsa, in urmarea unei cercetari efectuate de CNSAS, din oficiu sau la cererea unei organizatii non-guvernamentale*, persoana in cauza este pasibila de inchisoare pentru fals si uz de fals.

In cazul domnului Isarescu Mugur, deconspirat ca fiind 'Manole', colaboratorul Securitatii, falsul si uzul de fals sunt, incepand cu emitarea raportului CNSAS, evidente si public probate. Deja Parchetul General se poate sesiza din oficiu contra sa.

Interesant este ca, in baza art. 12-1-12-2 din aceeasi ordonanta, CNSAS poate sa il declare colaborator al securitatii chiar si pe cel care a fost initial declarat 'curat', printr-o decizie administrativa sau judiciara, chiar definitiva, daca se gasesc ulterior probe incriminatoare (chestiunea este normala si logica pentru juristi – in procedura judiciara a revizuirii, o hotarire judecatoreasca demult intrata in putere lucrului judecat poate fi repusa in discutie daca se gasesc probe noi, necunoscute la data pronuntarii). De aceea, desi domnul Isarescu a primit in repetate 'certificate de buna purtare' de peste tot, asta nu inseamna ca nu a fost si nu este inca un turnator al Securitatii.

Odata ce hotarirea judecatoreasca va fi devenit irevocabila, domnul Isarescu va fi demis de drept si, implicit, va pierde, retroactiv, toate drepturile incasate in calitate de guvernator: salariu, pensie de la stat cumulate cu salariul, cadoul de pensionare (care nu a mai fost pensionare) si, cel mai important, dreptul la comisioane din sistemul bancar si la preturi de protocol pentru vinul facut de propria casa de vinuri din Dragasani.

Nu are importanta ca procesul pentru stabilirea judiciara a calitatii de colaborator al securitatii va dura ani de zile, asa cum se intampla si in cazul lui Basescu (alias Petrov). Solutia este, ca si in cazul lui Petrov, previzibila: verdictul ii va fi defavorabil lui Manole, intrucat in 3-4 ani, falsul faraon va fi pierdut si ultima urma a aurei de invincibilitate si intimidare cu care va obisnuise. Coborarea sa de pe soclu va fi rapida si, de aceea, prima care va cadea va fi masca respectabilitatii, cu toata migala cu care si-a aranjat-o in ultimii 30 de ani.

Oricum, va invit la un exercitiu de imaginatie.

Vi-l imaginati pe Isarescu prin instante, timp de 3-4 ani, incercand sa isi probeze nevinovatia? Eu da. Sunt chiar nerabdator sa formulez cerere de interventie in dosar, pentru a afla si face publice si alte aspecte ale trecutului maret de turnator al lui Manole. Poate vedem si cum a reusit sa isi faca o teza de doctorat pe baza de 'inspiratie' din revista The Economist din anii ’80 ai secolului trecut.

Va imaginati BNR si sistemul bancar platind bani grei la presa pentru a spala imaginea patata a guvernatorului lor etern in tot acest timp in care se va lupta sa isi 'repereze' onoarea? Eu da.

Va imaginati zeci, sute de analize, editoriale, scenarii de soc economic, cum ar fi cresterea 'naturala' a inflatiei, a robor, a cursului de schimb, totul construit pentru a acoperi pata de nesters de pe cariera guvernatorului etern? Eu da.

Va imaginati eforturile facute de influenceri si politicieni de carpa pentru a 'proba' ca, fara el, marele si eternul guvernator, tarisoara are toate 'sansele' de a intra in faliment, in calamitati naturale si dezastre inimaginabile? Eu da.

De fiecare data, voi fi acolo pentru a va trage de maneca pe toti, dar mai ales, pentru a-i trage de maneca pe politicienii indatorati lui Manole. Voi fi vocal si neindurator atunci cand, cu dubla masura, politicienii vor spune ca unii securisti sunt buni si pot sa devina proprietari prin uzucapiune (posesie indelungata) asupra unor demnitati publice.

De aceea, eu nu ma ingrijorez deloc ca instantele s-ar putea sa taraganeze procesul lui Manole Isarescu.

De altfel, sanctiunea cea mai importanta pentru un om care se pregateste de retragere este cea morala. Nimeni nu ii va mai face statui si nu ii va mai da medalii lui Isarescu. Dimpotriva, cele deja acordate vor fi retrase - inclusiv calitatea de academician fara opera pe care a obtinut-o. Iar aceasta sanctiune, oprobiul moral, este deja executorie. De fiecare data cand un raport, o luare de pozitie, o conferinta pe teme serioase, o sedinta tete-a-tete cu premierul sau cu presedintele etc., pata de nesters pe cariera va fi acolo, va sari in ochi. Grav este ca mai toata credibilitatea institutiei pe care o va mai conduce inca o vreme (din blocaj emotional sau din intertie) va fi pusa la pamant. De aceea, este o chestiune de zile sau saptamani pana cand aliatii externi ai Romaniei si sefii institutiilor financiare internationale, inclusiv BCE, ii vor cere demisia domnului Isarescu.

*cererea de verificare si de deconspirare a domnului Isarescu a fost depusa, in doua randuri, de subsemnatul, in numele Asociatiei Parakletos, un ONG al consumatorilor care, in prezent, este executata silit si, cel mai probabil, va fi falimentata de sistemul bancar, atat de 'moral' si 'drept' pastorit de domnul Isarescu

**pe vremuri, asa-zisii luptatori anti-coruptie clamau 'principiul' dupa care coruptii si securistii trebuie sa isi probeze nevnonvatia; am spus atunci, in vacarmul protestelor din ianuarie – februarie 2017, ca aceasta intoarcere cu fundul in sus a principiului prezumtiei de nevinovatiei este o sabie cu doua taisuri si se va intoarce impotriva celor care o tin in mana; unii dintre protestatari si 'luptatori' anti-coruptie au fost dl van Groningen si dl Vasilescu (un alt 'curat' din punctul de vedere al turnatoriei profesioniste din anii pre-revolutionari)”.

Ultimele articole
Sarbatorile vin cu blocarea conturilor
analize
Romanii platesc cash de sarbatori
punguta cu doi bani

Romanii platesc cash de sarbatori

Romanii au cumparat titluri de stat de 2,4 miliarde lei
punguta cu doi bani