Dobanzi majorate la depozitele din banca
04 February 2025 17:41 Lumea Banilor 246![Dobanzi majorate la depozitele din banca](https://www.luba.ro/static/i/imagini-produse/dobanzi-majorate-la-depozitele-din-banca-1738684061-1.jpg)
Exim Banca Romaneasca, institutie cu capital de stat condusa de Traian Halalai (foto), a lansat o campanie promotionala de economisire in cadrul careia acorda dobanzi atractive la Depozitele PLUS in lei si in euro pentru persoane fizice, constituite pe o perioada de 6 luni.
Astfel, banca a majorat pana la 6,10% p.a. dobanda acordata pentru Depozitul PLUS in lei constituit din fonduri noi pe o perioada de 6 luni. Dobanda este fixa pe intreaga perioada contractuala si se plateste la maturitatea depozitului, acesta neavand optiunea de prelungire automata.
In ceea ce priveste Depozitul PLUS in euro, Exim Banca Romaneasca bonifica cu o dobanda de 2,7% p.a. fondurile noi depuse pe o perioada de sase luni. Si in acest caz, dobanda este fixa pe intreaga perioada contractuala si se plateste la maturitatea depozitului.
Oferta este valabila pana la data de 28 februarie 2025, pentru depuneri de minimum 500 de lei pentru Depozitul PLUS in lei si de 150 de euro pentru Depozitul PLUS in euro, iar banca nu percepe comision la retragerea de numerar la scadenta.
Nota: Aceasta rubrica este destinata zvonurilor. Luati informatiile ca atare!
Sursa foto: Facebook Exim Banca Romaneasca