DNA CERE ANCHETAREA UNUI FOST MINISTRU – Parlamentul va decide
Directia Nationala Anticoruptie cere Camerei Deputatilor, prin intermediul Procurorului General Gabriela Scutea, incuviintarea urmaririi penale fata de fostul ministru al Tineretului, Nicolae Banicioiu (foto dreapta, langa Raed Arafat) pentru pretinse acuzatii constand in trafic de influenta si luare de mita.
Potrivit DNA, in perioada 21 decembrie 2012 – 5 martie 2014, Banicioiu ar fi acceptat promisiunea a doi oameni de afaceri si ar fi primit direct, de la unul dintre acestia cateva milioane de lei, lasand sa se creada ca are influenta asupra ministrului Sanatatii si a functionarilor publici din cadrul acestei institutii si ca ii va determina sa indeplineasca sau sa nu indeplineasca acte ce intrau in indatoririle lor de serviciu.
Iata comunicatul DNA:
“Procurorii desfasoara o investigatie care vizeaza suspiciuni de savarsire a unor fapte de coruptie in contextul comercializarii de bunuri de uz medical catre spitalele publice situate pe raza Municipiului Bucuresti si a judetului Ilfov si aflate in subordinea Ministerului Sanatatii.
In conformitate cu prevederile legale si constitutionale, procurorul sef al Directiei Nationale Anticoruptie a transmis procurorului general al P.I.C.C.J referatul cauzei, in vederea sesizarii Camerei Deputatilor pentru formularea cererii de efectuare a urmaririi penale fata de o persoana, deputat in Parlamentul Romaniei, la data faptelor avand functia de ministru, pentru savarsirea infractiunilor de:
- trafic de influenta,
- luare de mita in forma continuata.
In perioada 21 decembrie 2012 – 5 martie 2014, persoana respectiva, in calitate de ministru, ar fi acceptat promisiunea a doi oameni de afaceri si ar fi primit direct, de la unul dintre acestia, suma totala de 1.292.122 lei, lasand sa se creada ca are influenta asupra ministrului Sanatatii si a functionarilor publici din cadrul acestei institutii si ca ii va determina sa indeplineasca sau sa nu indeplineasca acte ce intrau in indatoririle lor de serviciu, acte reprezentate de:
- numirea in functia de manager/mentinerea in functia de manager a unor persoane la conducerea spitalelor publice aflate in subordinea Ministerului Sanatatii, spitale cu care firmele controlate de cei doi oameni de afaceri aveau contracte incheiate sau desfasurau proceduri de achizitii publice,
- alocarea de sume de bani spitalelor publice aflate in subordinea Ministerului Sanatatii, cu care firmele celor doi oameni de afaceri aveau contracte in derulare.
Ulterior, aceeasi persoana ar fi primit de la aceiasi oameni de afaceri, prin intermediul unui complice, suspect in cauza, suma totala de 2.612.389 lei in legatura cu exercitarea atributiilor de ministru, functie detinuta in perioada 05.03.2014-17.11.2015.
Cererii transmise i-au fost atasate referatul intocmit de procurorii din cadrul Directiei Nationale Anticoruptie, precum si un numar de 182 de volume in format electronic, dintre care 40 volume in format letric.
Prezenta cerere de efectuare a urmaririi penale intra sub incidenta art. 305 alin 4 din C.P.P. In prezent, persoana fata de care s-a solicitat sesizarea Camerei Deputatilor pentru formularea cererii de efectuare a urmaririi penale beneficiaza de prezumtia de nevinovatie.
Precizam ca prezentul comunicat a fost intocmit in conformitate cu art. 28 alin. 1 din Ghidul de bune practici privind relatia sistemului judiciar cu mass media, aprobat prin Hotararea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 197/2019”.