Grid star
eveniment

DISCUTII PRIVIND FINANTARILE EUROPENE - Delegatia CCIR, prezenta la cea de-a VI-a editie a Parlamentului European al Intreprinderilor

Camera de Comert si Industrie a Romaniei (CCIR), in calitate de membra a Asociatiei Camerelor de Comert Europene (EUROCHAMBRES), a participat, impreuna cu o delegatie de 22 de oameni de afaceri, la cea de-a VI-a editie a Parlamentului European al Intreprinderilor - EPE 2023.

Totodata, in preziua deschiderii acestui eveniment, delegatia CCIR si reprezentantii celor 22 de companii, au participat la o la o intalnire de lucru cu Clara Staicu, Reprezentant permanent adjunct al Reprezentantei Permanente a Romaniei pe langa Uniunea Europeana, in scopul consolidarii dialogului intre aceasta organizatie, CCIR si mediul de afaceri romanesc.

Principalele subiecte abordate au vizat finantarile europene pentru domeniul agricol, in special pentru fermele agricole, masurile de adaptare la schimbarile climatice, de prevenire si gestionare a riscurilor legate de clima, problema competentelor si a fortei de munca, posibilitatea implementarii unui registru european al companiilor din domeniul controlului calitatii.

Subiectele abordate

In ceea ce priveste cea de-a VI-a editie a Parlamentului European al Intreprinderilor, domeniul energetic, competentele si comertul international sunt principalele subiecte care au fost abordate. Cresterea recenta a preturilor la energie si incertitudinea in aprovizionarea cu materii prime intensifica presiunea resimtita de intreprinderi care se lupta sa se redreseze in urma pandemiei de Covid-19.

Avand in vedere ca 90% din cresterea economica mondiala va fi generata in afara Europei in viitorul apropiat, este esential sa se pastreze si sa se imbunatateasca un mediu in care regulile comerciale sunt stabile, transparente, echitabile si functioneaza in folosul intreprinderilor de toate dimensiunile. Tensiunile geopolitice, rezultate ca o consecinta a razboiului din Ucraina, submineaza agenda comerciala globala. Piata unica contribuie la atractivitatea Europei ca partener comercial insa exista loc de imbunatatire in punerea in aplicare a acordurilor comerciale ale UE, in special pentru a permite IMM-urile sa valorifice mai bine oportunitatile rezultate.

Ultimele articole
Sarbatorile vin cu blocarea conturilor
analize
Romanii platesc cash de sarbatori
punguta cu doi bani

Romanii platesc cash de sarbatori

Romanii au cumparat titluri de stat de 2,4 miliarde lei
punguta cu doi bani