DESPAGUBIRI DE PESTE 100 MILIOANE – Peste 80% au reprezentat cheltuieli medicale de urgenta ale turistilor
28 September 2023 17:47 Lumea Banilor 1289Romanii platesc ca sa se asigure pentru situatiile neprevazute care se petrec in timpul calatoriilor. Iata cat platesc asiguratorii.
Potrivit Uniunii Nationale a Societatilor de Asigurare si Reasigurare din Romania (UNSAR), in perioada 2019 – 2022, companiile membre au platit despagubiri in valoare totala de peste 110 milioane lei in baza asigurarilor de calatorie. Doar anul trecut au fost platite 36,2 milioane lei, in crestere cu 105% fata de valoarea achitata in 2021.
Urgente medicale
Din cele peste 110 milioane lei, 88% (circa 97 milioane lei) au reprezentat cheltuieli medicale de urgenta, care au acoperit nevoile de restabilire a sanatatii acelor asigurati care au suferit diverse boli, afectiuni sau accidente, inclusiv ca urmare a practicarii unor sporturi de sezon, pe durata calatoriilor in strainatate. Printre serviciile medicale pentru care s-au platit despagubiri se numara consultatii si tratamente medicale, interventii chirurgicale de urgenta, spitalizare impusa de survenirea unor boli sau accidente, servicii stomatologice, tratament pentru infectia cu COVID-19, servicii de ambulanta, servicii de repatriere medicala sau chiar repatriere in caz de deces, si altele.
Rambursarea pachetelor turistice
Aproape 10 milioane de lei (9%) au reprezentat despagubiri acordate in baza acoperirii storno, adica rambursarea contravalorii pachetelor turistice achizitionate, atunci cand intervin situatii care duc la imposibilitatea de a mai pleca in calatorie (spre exemplu: decesul sau imbolnavirea asiguratului/sotului/sotiei acestuia sau a unei rude de gradul 1 sau 2, distrugerea locuintei de domiciliu a asiguratului, primirea unei citatii de catre asigurat pentru prezentarea in fata unei instante judecatoresti, accident rutier s.a.m.d.).
Alte 2,9 milioane lei au acoperit situatiile de genul pierderii / intarzierii bagajelor, intreruperii calatoriei, pierderii documentelor, asistenta rutiera etc.