Deficitul comercial al Romaniei a crescut: importam mai mult decat exportam (Document)
10 October 2024 14:23 Lumea Banilor 445Deficitul balantei comerciale (diferenta dintre exporturi si importuri) a crescut. Datele Instititutului National de Statistica (INS) arata ca exporturile Romaniei au scazut cu 1,6% in primele opt luni din 2024, ajungand la la 61,139 miliarde euro, iar importurile au crescut cu 2%, la 82,059 miliarde euro.
In luna august 2024, exporturile FOB au insumat 6,549 miliarde euro, iar importurile CIF au insumat 9,429 miliarde euro, rezultand un deficit de 2,880 miliarde euro. Fata de luna august 2023, exporturile din luna august 2024 au scazut cu 7,5%, iar importurile au scazut cu 3,0%.
In perioada ianuarie-august 2024, exporturile au scazut cu 1,6%, iar importurile au crescut cu 2,0%, comparativ cu perioada similara din 2023.
Deficitul balantei comerciale (FOB/CIF) in perioada ianuarie-august 2024 a fost de 20,919 miliarde euro, mai mare cu 2,663 miliarde euro (+14,6%) decat cel inregistrat in aceeasi perioada a anului trecut. 2023.
Ponderi importante in structura exporturilor si importurilor sunt detinute de grupele de produse:
-masini si echipamente de transport (46,8% la export si 36,3% la import);
-alte produse manufacturate, (28,9% la export si 28,6% la import).
Valoarea schimburilor intra-UE27 de bunuri in primele opt luni ale anului a fost de 44,099 miliarde euro la expedieri si de 59,360 miliarde euro la introduceri, reprezentand 72,1% din total exporturi si 72,3% din total importuri. Valoarea schimburilor extra-UE27 de bunuri a fost de 17,040 miliarde euro la exporturi si de 22,699 miliarde euro la importuri, reprezentand 27,9% din total exporturi si 27,7% din total importuri.
Precizari tehnice
Soldul balantei comerciale FOB/CIF se calculeaza pe baza valorii exportului FOB si a importului CIF, ca diferenta intre acestea. Soldul negativ al balantei comerciale se numeste deficit, iar cel pozitiv se numeste excedent.
Pretul FOB (Free on Board/Liber la bord) reprezinta pretul la frontiera tarii exportatoare, care include valoarea bunului, toate cheltuielile de transport pana la punctul de imbarcare, precum si toate taxele pe care bunul trebuie sa le suporte pentru a fi incarcat la bord.
Pretul CIF (Cost, Insurance, Freight/Cost, Asigurare, Navlu) reprezinta pretul la frontiera tarii importatoare, care cuprinde atat elementele componente ale pretului FOB, cat si costul asigurarii si transportului international.