DEDUCERI PENTRU MASINILE ELECTRICE – Proiect de lege pentru majorarea la 2.500 lei pe luna a sumei destinate cheltuielilor cu amortizarea achizitiei de autoturisme electrice (Document)
04 December 2023 11:30 Lumea Banilor 1406O initiativa legislativa a fost depusa in Senat cu privire la amortizarea cheltuielilor firmelor care au achizitionat automobile electrice. Este vorba despre propunerea legislativa pentru modificarea articolului 28 alin.(14) din Legea 227/2015 privind Codul Fiscal, initiatori fiind mai multi parlamentari USR.
Initiativa legislativa se doreste a veni in sprijinul firmelor care au investit in protejarea mediului si au achizitionat automobile electrice. Astfel, proiectul urmareste modificarea Codului fiscal si majorarea sumei lunare ce reprezinta cheltuielile cu amortizarea, de la 1.500 lei/luna asa cum este stabilit in momentul de fata, la 2.500 lei/luna pentru vehiculele electrice.
Conform actualelor prevederi din Codul Fiscal, posesorii de autovehicule electrice nu au posibilitatea de a deduce cheltuielile cu combustibilul lunar, iar pentru a crea un cadru legal echilibrat si just, este necesar ca plafonul cheltuielilor lunare cu amortizarea unui autovehicul electric sa fie majorat, potrivit initiatorilor.
Deducerea cheltuielilor
Senatorul Cristian Bordei, membru al comisiei pentru energie din Senat, arata ca cei care au achizitionat automobile electrice trebuie sa se bucure de aceleasi drepturi si datorii fata de stat la fel ca cei care au masini clasice, cu motoare cu ardere interna:
”Posesorii de masini pe motorina/benzina au dreptul sa deduca lunar cheltuielile cu combustibilul, piesele de schimb, RCA, TVA, in schimb cei care detin autovehicule electrice nu beneficiaza in totalitate de aceleasi drepturi, ceea ce este o inechitate. Deducerea cheltuielilor cu combustibilul pentru vehiculele pe motorina/benzina nu se aplica in cazul vehiculelor electrice, drept pentru care este necesar ca plafonul cheltuielilor lunare cu amortizarea unui autovehicul electric sa fie majorat”.