Grid star
eveniment

DECONTAREA SERVICIILOR MEDICALE – Vesti bune. Iata ce se schimba

Guvernul a aprobat proiectul de Ordonanta de urgenta privind stabilirea unor masuri in cadrul sistemului de sanatate, precum si pentru interpretarea, modificarea si completarea unor acte normative. Astfel, investigatiile paraclinice efectuate in regim ambulatoriu, necesare monitorizarii pacientilor diagnosticati cu COVID-19, dupa externarea din spital sau dupa incetarea perioadei de izolare, precum si a pacientilor diagnosticati cu boli oncologice, diabet zaharat, afectiuni rare, boli cardiovasculare, boli cerebrovasculare, boli neurologice, se efectueaza in termen de maximum 5 zile lucratoare de la data solicitarii acestora, chiar daca furnizorul aflat in relatie contractuala cu casa de asigurari de sanatate a epuizat fondurile lunare contractate la momentul solicitarii.

Actul normativ stabileste o serie de masuri pentru asigurarea neintrerupta a decontarii serviciilor medicale, medicamentelor si dispozitivelor medicale, inclusiv pentru unele servicii medicale cuprinse in cadrul programelor nationale de sanatate curative in actualul context epidemiologic, dupa ridicarea starii de alerta de pe teritoriul Romaniei.
Astfel, medicii de familie si medicii din ambulatoriul clinic de specialitate pot acorda in continuare consultatii medicale la distanta pentru pacientii cu afectiuni cronice si boli cu potential endemo-epidemic. De asemenea, terapiile psihiatrice si serviciile conexe actului medical furnizate de psihologi si logopezi se pot acorda in continuare la distanta. Consultatiile la distanta se valideaza fara a fi necesara utilizarea cardului national de asigurari sociale de sanatate sau a documentelor inlocuitoare ale acestuia.

Suplimentarea sumelor

Potrivit ministerului Sanatatii, investigatiile paraclinice efectuate in regim ambulatoriu, necesare monitorizarii pacientilor diagnosticati cu COVID-19, dupa externarea din spital sau dupa incetarea perioadei de izolare, precum si a pacientilor diagnosticati cu boli oncologice, diabet zaharat, afectiuni rare, boli cardiovasculare, boli cerebrovasculare, boli neurologice, se efectueaza in termen de maximum 5 zile lucratoare de la data solicitarii acestora, chiar daca furnizorul aflat in relatie contractuala cu casa de asigurari de sanatate a epuizat fondurile lunare contractate la momentul solicitarii. Pentru decontarea contravalorii acestora, sumele contractate initial se suplimenteaza prin acte aditionale.

Servicii gratuite

In scopul asigurarii accesului neintrerupt la tratament al pacientilor cu afectiuni oncologice, serviciile medicale spitalicesti de chimioterapie cu monitorizare, acordate in regim de spitalizare de zi, precum si serviciile de radioterapie cuprinse in programele nationale de sanatate finantate de CNAS, se acorda gratuit tuturor pacientilor care au nevoie de aceste tratamente. Decontarea contravalorii acestora se face de casele de asigurari de sanatate, la nivelul realizat, suplimentand sumele contractate initial cu furnizorii de servicii medicale, prin acte aditionale, dupa incheierea lunii in care acestea au fost acordate, daca a fost depasit nivelul contractat.

Tratament continuu

In mod similar, in cadrul Programului national de supleere a functiei renale, finantat de CNAS, pentru bolnavii care sufera de insuficienta renala cronica se asigura tratamentul continuu si gratuit prin decontarea de catre casele de asigurari de sanatate a sedintelor de dializa, la nivelul realizat, suplimentand sumele contractate initial cu furnizorii de servicii medicale, prin acte aditionale, dupa incheierea lunii in care acestea au fost acordate, daca a fost depasit nivelul contractat.
Pana la data de 30 septembrie 2022, casele de asigurari de sanatate contracteaza cu unitatile sanitare cu paturi care furnizeaza servicii medicale spitalicesti in regim de spitalizare continua o suma echivalenta cu media lunara a sumelor contractate la nivelul casei de asigurari de sanatate respective pentru activitatea anului 2021. Perioada aprilie-septembrie 2022 reprezinta o etapa de tranzitie in care spitalele au obligatia de a lua toate masurile necesare astfel incat activitatea medicala sa revina la un nivel cat mai apropiat de anii anteriori pandemiei, inclusiv prin cresterea ponderii cazurilor tratate in regim de spitalizare de zi si in ambulatoriul de specialitate.

Tratatrea cazurilor COVID

Serviciile medicale si medicamentele pentru tratarea cazurilor de COVID-19 si a complicatiilor acestora se acorda in continuare tuturor persoanelor aflate pe teritoriul Romaniei.
Evaluarea si tratarea pacientilor confirmati cu COVID-19 continua in cadrul centrelor organizate in spitalele, unde pacientii vor beneficia de servicii medicale in regim de spitalizare de zi, suportate din fondurile aferente asistentei medicale spitalicesti si decontate prin tarif pe serviciu medical-caz.
Activitatea de monitorizare a starii de sanatate a persoanelor care au avut un rezultat pozitiv la testul efectuat pentru detectia virusului SARS-CoV-2 se realizeaza de catre medicii de familie aflati in relatie contractuala cu casele de asigurari de sanatate.
Activitatea de monitorizare a starii de sanatate a pacientilor desfasurata in cabinetele medicilor de familie se realizeaza prin fisa de monitorizare a pacientului ce se completeaza in aplicatia informatica ‘Corona-forms’. In vederea realizarii decontarii de catre casele de asigurari de sanatate a activitatii de monitorizare a pacientilor, datele din fisa de monitorizare a pacientului vor fi transmise, in mod automat, in forma completata de medicul de familie, din aplicatia informatica ‘Corona-forms’ in Sistemul Informatic Unic Integrat (SIUI).
Incepand cu data de 1 iulie 2022 activitatea de vaccinare impotriva COVID 19 se realizeaza exclusiv prin cabinetele de asistenta medicala primara, in cadrul programului national de vaccinare derulat de Ministerul Sanatatii. Persoanele care se vaccineaza impotriva COVID-19 cu schema completa de vaccinare beneficiaza de o alocatie de hrana, in valoare totala de 100 lei, sub forma tichetelor de masa pe suport electronic, care se achizitioneaza de catre directiile de sanatate publica judetene si a municipiului Bucuresti si se distribuie centrelor de vaccinare, cabinetelor medicilor de familie, ambulatoriilor de specialitate sau autoritatilor publice locale.

Documentele si-au pierdut valabilitatea

“Reamintim ca, la data de 31 martie 2022 o serie de documente, a caror valabilitate a fost prelungita in repetate randuri pe perioada starii de alerta, si-au pierdut valabilitatea, fiind necesara o noua evaluare a medicului specialist pentru emiterea unor noi documente:
-Biletele de trimitere pentru specialitati clinice, inclusiv pentru specialitatea medicina fizica si de reabilitare;
-Biletele de trimitere pentru specialitati paraclinice;
-Recomandarile medicale pentru ingrijiri medicale la domiciliu/ingrijiri paliative la domiciliu;
-Recomandarile medicale pentru dispozitive medicale, tehnologii si dispozitive asistive ce se depun/se transmit la casa de asigurari de sanatate;
-Deciziile de aprobare pentru procurarea dispozitivului medical, tehnologiilor si dispozitivelor asistive.
Nu sunt afectate de aceasta reglementare documentele care se afla in perioada de valabilitate.

Tichete de masa pentru donarea de sange

Tot prin actul normativ aprobat se actualizeaza cadrul legal aplicabil donatorilor de sange. Donatorii de sange au dreptul sa primeasca, la fiecare donare, o alocatie de hrana sub forma tichetelor de masa, care au caracteristicile fizice si valorice conform prevederilor Legii nr. 165/2018 privind acordarea biletelor de valoare, cu modificarile si completarile ulterioare.
Prin aceasta OUG se reglementeaza o serie de masuri privind drepturile salariale din domeniul sanitar in cazul persoanelor detasate, dar si pentru personalul din cadrul Institutului National de Sanatate Publica, Centrului operativ pentru situatii de urgenta din cadrul Ministerului Sanatatii, conducerea directiilor de sanatate publica si a personalului care gestioneaza focare COVID-19, personalului din structurile de control ale directiilor de sanatate publica", precizeaza ministerul Sanatatii.

Ultimele articole
Sarbatorile vin cu blocarea conturilor
analize
Romanii platesc cash de sarbatori
punguta cu doi bani

Romanii platesc cash de sarbatori

Romanii au cumparat titluri de stat de 2,4 miliarde lei
punguta cu doi bani