Decont de 7 miliarde lei la Ministerul Dezvoltarii
28 February 2025 16:58 Lumea Banilor 1248
Ministerul Dezvoltarii a virat peste 380 milioane lei pentru obiective finantate prin Planul National de Redresare si Rezilienta (PNRR), iar absorbtia fondurilor europene la institutia condusa de Cseke Attila (foto) a crescut in ultimele doua luni de la 15% la 26%.
Ministerul Dezvoltarii a decontat, in aceasta saptamana, facturi in valoare totala de 382.603.098,26 de lei pentru 521 de obiective realizate prin Planul National de Redresare si Rezilienta (PNRR), iar in total, pe PNRRR, s-au decontat pana in prezent facturi in valoare de aproape 7 miliarde de lei.
Astfel, pentru Componenta C5 – Valul renovarii, au fost decontate 196.780.074,75 de lei pentru 204 obiective care vizeaza renovarea seismica si energetica a cladirilor publice si multirezidentiale. Pentru Componenta C10 – Fondul local, au fost decontate 184.571.552,10 lei pentru 307 obiective care urmaresc elaborarea si actualizarea documentatiilor de amenajare a teritoriului si de planificare urbana, precum si asigurarea infrastructurii pentru transportul verde. Prin Componenta C15 – Educatie, s-au alocat 1.251.471,41 de lei pentru constructia a 10 crese noi.
Situatia platilor efectuate poate fi consultata aici
Nota: Aceasta rubrica este destinata zvonurilor. Luati informatiile ca atare