Grid star
eveniment

DECIZIE PRIVIND BANII PENTRU AJUTORUL DE INCALZIRE - Premierul Ciuca a semnat Ordonanta de Urgenta

Guvernul a aprobat Ordonanta de urgenta care vizeaza mentinerea masurilor de protectie sociala in cazul persoanelor care provin din grupuri vulnerabile, care au beneficiat de majorari ale punctului de pensie, ale salariului minim sau ale cuantumului prestatiilor sociale raportate la Indicatorul Social de Referinta (ISR).

Astfel, pentru acordarea ajutorului pentru incalzirea locuintei pe perioada sezonului rece nu vor fi luate in calcul majorarile recente de venituri ca urmare a cresterii punctului de pensie, indemnizatiei sociale pentru pensionari si a salariului minim brut pe tara garantat in plata, eventualele debite stabilite potrivit Legii nr.226/2021 privind masurile de protectie sociala pentru consumatorul vulnerabil de energie urmand sa fie scutite la plata, printr-un nou act administrativ emis de primarie, respectiv de agentia teritoriala pentru plati si inspectie sociala.

In acelasi timp, cuantumurile beneficiilor de asistenta sociala, majorate odata cu cresterea valorii ISR, de la 1 martie, la 598 de lei (de la 525,5 lei in 2022), se rotunjesc la leu, potrivit actului normativ, in favoarea beneficiarului, daca in urma raportarii la ISR rezulta fractiuni in bani.

Prevederi privind elevii

In cazul copiilor de varsta scolara din familii care beneficiaza de alocatie pentru sustinerea familiei si care inregistreaza absente nemotivate, prevederile legii vor fi corelate cu noua structura a anului scolar, urmand ca la verificarea conditiei de mentinere sau de diminuare a dreptului sa fie avute in vedere intervalele de cursuri (modulele), si nu semestrele, ca pana acum.

 

 

 

Ultimele articole
Sarbatorile vin cu blocarea conturilor
analize
Romanii platesc cash de sarbatori
punguta cu doi bani

Romanii platesc cash de sarbatori

Romanii au cumparat titluri de stat de 2,4 miliarde lei
punguta cu doi bani