Grid star
eveniment

Decizie in Camera Deputatilor pe legea pentru decontarea costurilor cu eliberarea adeverintelor prin care pensionarii pot dovedi vechimea in munca (Avizul)

Aviz favorabil in Camera Deputatilor pe propunerea legislativa pentru completarea Legii 360/2023 privind sistemul public de pensii. Comisia pentru drepturile omului a aprobat proiectul de lege initiat de mai multi parlamentari ai Partidului National Liberal (PNL) printre care si Daniel Fenechiu (foto centru) care prevede decontarea partiala sau integrala a costurilor necesare pentru eliberarea adeverintelor prin care pensionarii pot dovedi vechimea in munca si veniturile realizate.

In expunerea de motive se arata ca in prezent multi pensionari intampina dificultati in obtinerea adeverintelor care dovedesc veniturile brute realizate pe parcursul vietii profesionale, fie din cauza inexistentei arhivelor in format digital, fie din cauza costurilor asociate cu obtinerea acestora. Costurile percepute de catre detinatorii de arhive sau operatorii economici autorizati pentru prestarea serviciilor arhivistice pot fi semnificative, mai ales pentru pensionarii cu venituri mici.
“Aceasta situatie creeaza o inechitate sociala, deoarece pensionarii cu venituri reduse sunt afectati in mod disproportionat de costurile obtinerii documentelor necesare, avand in vedere resursele financiare limitate”, precizeaza initiatorii.

Proiectul prevede:

- Pensionarii cu pensii de pana la 3.000RON vor beneficia de decontarea integrala a costurilor aferente obtinerii adeverintelor;
- Pensionarii cu pensii cuprinse intre 3.001 RON si 6.000 RON vor beneficia de decontarea in procent de 50% a costurilor pentru obtinerea documentelor.

>>Proiectul de lege pentru completarea Legii 360/2023, privind sistemul public de pensii

>>Expunerea de motive a proiectului de lege pentru completarea Legii 360/2023, privind sistemul public de pensii

>>Avizul Comisiei pentru drepturile omului


 

Ultimele articole
Sarbatorile vin cu blocarea conturilor
analize
Romanii platesc cash de sarbatori
punguta cu doi bani

Romanii platesc cash de sarbatori

Romanii au cumparat titluri de stat de 2,4 miliarde lei
punguta cu doi bani