DAVOS: GIGANTII BANCARI SE PREGATESC PENTRU DISPARITIA BANILOR CASH – Compania blockchain implicata in proiectele Chinei a prezentat la Forumul Economic Mondial o alternativa la SWIFT pentru CBDC si stablecoins
O companie blockchain cu sediul in Hong Kong a lansat la Forumul Economic Mondial de la Davos un sistem transfrontalier de plati digitale bazat pe tehnologia registrelor distribuite (DLT), prezentat ca o alternativa la SWIFT. "Cartea alba” (white paper) a proiectului arata ca monedele digitale ale bancilor centrale (CBDC) si criptomonedele stabile (stablecoins) vor fi integrate in ecosistemul mondial de plati in cativa ani, interval in care vor disparea si banii cash. Mai multe banci de top, intre care Deutsche Bank, HSBC, Standard Chartered si Bank of East Asia, au fost reprezentate la lansare.
Gilda Popa
Red Date Technology, firma de infrastructura blockchain care conduce, de asemenea, unul din proiectele nationale ale Chinei in domeniul blockchain, a lansat Universal Digital Payment Network (UDPN) pe 19 ianuarie in timpul intalnirii Forumului Economic Mondial (WEF) 2023 din Davos, Elvetia, relateaza CoinTelegraph.
Proiectul blockchain lansat la Davos isi propune sa fie "un SWIFT” al criptomonedelor stabile (a caror valoare este legata de o moneda fiat) si al CBDC-urilor, potrivit unui document de prezentare a proiectului (white paper) publicat pe pagina web a companiei.
Conform cartii sale albe, UDPN este o platforma bazata pe blockchain - tehnologia registrelor distribuite (DLT) - care ar functiona pentru CBDC-uri si stablecoins pe un principiu similar al retelei SWIFT, folosita de banci pentru plati transfrontaliere.
"Asa cum reteaua SWIFT a creat standardul comun initial pentru mesageria intre institutiile financiare prin diferite sisteme de decontare, UDPN va servi aceluiasi scop pentru generatia emergenta de CBDC si stablecoins”, potrivit documentului.
Comunicatul de presa arata ca un "numar de banci globale de nivel 1” sunt deja implicate in probele de utilizare (POC) pentru a testa reteaua in transferuri si swapuri transfrontaliere. Documentul de prezentare a proiectului, evalueaza, de asemenea, diferitele stadii de dezvoltare a propriilor monede digitale (CBDC) de catre bancile centrale, precizand ca este de asteptat ca in urmatorii cativa ani banii cash sa dispara.
Banii cash ar putea disparea in cativa ani
"UDPN este conceput atat pentru prezent, cat si pentru viitor. Intrucat anticipam ca CBDC si stablecoins vor deveni parte integranta a ecosistemului de plati transfrontaliere, UDPN se afla intr-o pozitie ideala pentru a deveni un canal principal de distributie de moneda digitala a bancilor centrale. Acelasi lucru este valabil si pentru cei care doresc sa transfere criptomonede stabile fie ca sunt intreprinderi, firme de servicii financiare, intreprinderi sau indivizi (...)
Utilizarea pe scara larga a smartphone-ului a adus o crestere exponentiala a platilor cu telefonul mobil la nivel global. Firmele FinTech concureaza puternic piata traditionala, utilizand tehnologii digitale pentru a reduce costurile si a creste viteza tranzactiilor.
Cresterea popularitatii tehnologiilor portabile si a platilor contactless (extinse in ultimii ani de masurile recomandate pe durata pandemiei de Covid-19), cresterea numarului de persoane care prefera metodele de plata digitale fata de banii cash, arata ca platile exclusiv digitale vor deveni omniprezente pentru consumatorii de pretutindeni in cativa ani.
Patru din cinci (83%) europeni spun ca folosesc numerar mai rar de cand au inceput sa foloseasca platile contactless. In Marea Britanie, utilizarea de numerar a scazut de la 63% in 2006 la 28% in 2018. Mai multe orase din Suedia si o parte semnificativa a Chinei urbane au ajuns deja aproape in intregime la plati fara numerar.
In paralel cu aceasta crestere a platilor digitale, in ultimii cinci ani s-a inregistrat si a crestere semnificativa a dezvoltarii si utilizarii tehnologiilor Distributed Ledger (DLT) pentru efectuarea platilor. Institutiile financiare, inclusiv bancile centrale, au acceptat valoarea utilizarii monedelor digitale pentru plati transfrontaliere, permitand astfel o abordare mai eficienta a tranzactiilor in afara mai multor sisteme traditionale de plata. Dezvoltarea stablecoins si a CBDC ofera multe beneficii. Acestea includ lichiditate sporita, economii semnificative de costuri cu platile, transparenta imbunatatita, viteza, usurinta tranzactiilor si extinderea accesului la bani (inclusiv la subbancarizat si nebancarizat)”, se precizeaza in comunicat.
Mai multe banci de top au participat la lansarea sistemului de plati digitale alternativ la SWIFT
Documentul citat nu a dezvaluit ce banci au luat parte la acest proiect, dar Deutsche Bank, HSBC, Standard Chartered, Bank of East Asia si Akbank au fost reprezentate intr-un panel la lansarea UDPN din Davos, noteaza CoinTelegraph.
Monedele stabile care vor fi utilizate in sistemul de plati digitale prezentat nu au fost, de asemenea, dezvaluite. Documentul de prezentare a retelei precizeaza, totusi, ca accepta doar "CBDC-uri si sisteme de monede stabile sustinute de fiat ca metode de plata”.
"Nu vor fi acceptate criptomonede cu blockchainuri nereglementate, cum ar fi Bitcoin”, se arata in prezentarea sistemului de plati digitale.
Interesant este ca in iunie 2022, CEO Red Date, Yifan He, a numit criptomonedele "cea mai mare schema Ponzi din istoria omenirii”.
Compania care a dezvoltat alternativa la SWIFT, implicata in proiectul national blockchain al Chinei
Inainte de a lansa acest sistem de plati digitale, compania Red Date a fost cunoscuta pentru coordonarea proiectului national blockchain al Chinei - Blockchain-based Service Network (BSN).
Intr-o foaie de parcurs acum stearsa, publicata pe 15 ianuarie 2021, BSN a declarat ca intentioneaza sa construiasca un sistem global CBDC care "va schimba complet metoda actuala de plata si de circulatie a banilor, permitand o metoda standardizata de transfer valutar digital si o procedura de plata pentru orice informatie in sistemul financiar”.
Insa "cartea alba (white paper) a UDPN nu mentioneaza implicarea Red Date in conducerea proiectului blockchain al Chinei si nici eforturile Beijingului de a implementa propriul CBDC, yuanul digital.
Un purtator de cuvant al proiectului a declarat pentru Cointelegraph ca "nu exista nicio legatura intre BSN si UDPN”, deoarece acesta din urma este „gestionat si guvernat intr-o maniera descentralizata”.