Grid star
banci

DATORIILE ROMANILOR LA BANCI – Beneficiile din negocieri: "Peste 800 de mii de euro”

Negocierile dintre consumatori si banci derulate in cadrul Centrului de Solutionare Alternativa a Litigiilor in domeniul Bancar (CSALB) au decurs in 2021 mult mai rapid, iar numarul dosarelor finalizate cu impacarea partilor a crescut cu peste 80% fata de prima jumatate a anului 2020.
Potrivit CSALB, la jumatatea anului, beneficiile rezultate din negocieri sunt de peste 800 de mii de euro. Practic, 95% dintre negocierile purtate in acest an s-au incheiat prin acceptarea de catre consumatori si banci a solutiilor propuse de conciliatori. 

Negocieri

Negociatorii bancari arata ca se observa o disponibilitate mai mare a consumatorilor si bancilor de a negocia si de a face unele compromisuri pentru pastrarea relatiilor contractuale, evitarea proceselor in instanta si pentru beneficiilor obtinute de ambele parti, pana la urma:

"Daca in primele sase luni ale anul trecut existau 116 negocieri incheiate cu impacarea partilor, anul acesta sunt 211 cazuri in care partile s-au impacat in primul semestru. Cu alte cuvinte, 92% din dosarele de negociere formate anul acesta sunt deja solutionate, fata de doar 50% in aceeasi perioada a anului trecut, lucru care arata ca mecanismele de solutionare alternativa ale bancilor s-au perfectionat, iar disponibilitatea partilor de a ajunge la o intelegere este mai mare.
La nivelul cererilor, situatia este asemanatoare cu cea de anul trecut, insa aici ar fi nevoie de cateva recomandari pentru consumatori. Ei trebuie sa stie ca o cerere de negociere care este trimisa fara detalii minimale despre situatia creditului, a familiei sau imprumutatului, are sanse mici sa fie acceptata de banca. In schimb, o cerere detaliata, insotita si de copii ale documentelor justificative pentru situatia invocata, poate impulsiona calitatea actului de negociere si disponibilitatea bancilor de a veni cu solutii pentru rezolvarea problemelor semnalate de consumatori. In plus, acest lucru l-ar ajuta si pe conciliator, cel care conduce negocierile, sa propuna o solutie mai buna, la finalul concilierii”,
declara Alexandru Paunescu, Presedintele Colegiului de Coordonare al CSALB.
 

Recomandarile Centrului pentru redactarea cererilor de catre consumatori:

-Cererile adresate CSALB sa fie completate cu suficient de multe informatii pentru a putea fi analizate de comercianti;

-Consumatorii sa transmita in timp scurt informatiile sau documentele solicitate de comerciant sau conciliator, in vederea solutionarii cererilor sau negocierilor inregistrate la CSALB;

-Sunt esentiale completarea cu atentie  a datelor de contact (CNP, e-mail, numar de telefon) si verificarea corespondentei electronice pentru demararea sau continuarea procedurii de conciliere;

-Deoarece mai multi consumatori au solicitat eliminarea clauzelor abuzive din contractele de credit, le reamintim ca in cadrul CSALB se pot renegocia clauzele contractuale, insa in cadrul concilierii nu se poate stabili ca anumite clauze contractuale sunt abuzive sau nu (doar instantele de judecata pot face acest lucru);

-Consumatorii trebuie sa detalieze in cerere situatia in care se afla: probleme medicale, situatie familiala cu probleme, scaderea veniturilor sau cresterea cheltuielilor. Apoi, sa depuna documente care sa sustina ceea ce au prezentat;

-Nu este nevoie de studii juridice, de invocarea unor legi sau de o analiza a clauzelor contractuale pentru a depune o cerere. Situatia personala trebuie descrisa sintetic, detaliat, in cuvinte simple;

-Cererile trebuie sa fie adresate unui singur comerciat. Sunt consumatori care au trecut mai multi comercianti in aceeasi cerere, iar o cerere nu poate avea mai multi destinatari. In schimb, un consumator poate trimite mai multe cereri catre unul sau mai multi comercianti;

-Consumatorii pot completa cererea accesand site-ul csalb.ro;

-Consumatorii pot obtine informatii despre cererile sau dosarele in care se afla, transmitand un e-mail catre office@csalb.ro.
 

Ultimele articole
Sarbatorile vin cu blocarea conturilor
analize
Romanii platesc cash de sarbatori
punguta cu doi bani

Romanii platesc cash de sarbatori

Romanii au cumparat titluri de stat de 2,4 miliarde lei
punguta cu doi bani