DATORIA EXTERNA A ROMANIEI A CRESCUT CU 6 MILIARDE DE EURO – Raportul BNR
13 September 2021 15:06 Lumea Banilor 1111Datoria externa totala a Romaniei a crescut in perioada ianuarie - iulie 2021 cu 6 miliarde de euro, anunta Banca Nationala a Romaniei.
Potrivit Bancii Centrale, datoria externa pe termen lung a insumat 95 931 milioane euro la 31 iulie 2021 (72,7 la suta din totalul datoriei externe), in crestere cu 3,3 la suta fata de 31 decembrie 2020.
In ceea ce priveste datoria externa pe termen scurt, aceasta a inregistrat la 31 iulie 2021 nivelul de 36 054 milioane euro (27,3 la suta din totalul datoriei externe), in crestere cu 8,9 la suta fata de 31 decembrie 2020.
Cifrele, furnizate de Banca Centrala
Potrivit BNR, rata serviciului datoriei externe pe termen lung a fost 17,0 la suta in perioada ianuarie - iulie 2021, comparativ cu 20,1 la suta in anul 2020. Gradul de acoperire a importurilor de bunuri si servicii la 31 iulie 2021 a fost de 4,9 luni, in comparatie cu 5,6 luni la 31 decembrie 2020.
Gradul de acoperire a datoriei externe pe termen scurt, calculata la valoarea reziduala, cu rezervele valutare la BNR la 31 iulie 2021 a fost de 84,8 la suta, comparativ cu 90,7 la suta la 31 decembrie 2020.