Cum se poate apara Citu ca economia nu arata chiar asa de rau
22 July 2021 17:06 Lumea Banilor 1311Premierul Florin Citu (foto) – poate contracara criticile legate de felul haotic in care gestioneaza economia. Dar nu atat indicand masuri concrete pe care le-a luat pentru remedierea situatiei (caci ele nu prea exista), cat mai degraba aratand cu degetul catre alte tari din Uniunea Europeana, unde lucrurile stau mai rau.
Joi, 22 iulie 2021, Eurostat a publicat cele mai recente date, din care reiese ca Romania se afla in ultima treime in materie de datorie guvernamentala calculata ca procentaj din produsul intern brut. Astfel, in primul trimestru din 2021, Romania, cu datoria sa de 506,27 miliarde lei (reprezentand 47,7% din PIB), ocupa abia locul 19 din totalul de 27 de state-membre UE, cu mult sub media Uniunii Europene (12.420,766 miliarde euro – adica 92,9% din PIB).
Tara noastra este codasa si in materie de crestere a datoriei publice: cu 10,3 puncte procentuale in T1 2021 fata de T1 2020 si cu doar 0,4 puncte procentuale in primul trimestru din acest an comparativ cu ultimul trimestru al anului trecut (T4 2020).
De aceea spunem ca Florin Citu inca poate trata lucrurile intr-o cheie lejera: are mult spatiu de manevra ca sa ne duca datoria publica la niveluri ametitoare, precum 209,3% din PIB (Grecia) sau 160% din PIB (Portugalia). Acum e ocupat cu Congresul PNL, asa ca n-a apasat prea tare pedala, dar noi va sugeram sa aveti rabdare pana dupa alegerile din partid, ca sa-l vedeti atunci pe Citu cu motoarele turate la maximum. Spre dezastru, fireste.
* Cititi aici intregul raport Eurostat, insotit de grafice
Nota: Aceasta rubrica este destinata zvonurilor. Luati informatiile ca atare!