Grid star
companii

Criza COVID-19 a afectat masiv un sector economic

Criza

COVID-19 a afectat masiv un sector economic, dar nu atat prin

magnitudine, cat prin numarul companiilor care compun respectivul

sector de activitate din Romania.

Este vorba despre 85% dintre companiile care activeaza in sectorul industrial si logistic din Romania. Ele sustin ca au fost afectate de contextul actual al crizei cauzate de pandemia de coronavirus. Cu toate acestea, 54% considera ca efectele sunt minore prin comparatie cu alte piete, reiese dintr-un studiu realizat de Colliers International si citat de Agerpres.

Pe

fondul cresterii vanzarilor online pentru 75% dintre companii in

aceasta perioada, jucatorii din piata se indreapta catre solutii

locale sau de proximitate pentru materii prime (19%), pentru a nu mai

depinde de importurile efectuate din tari indepartate, isi

restructureaza proiectele si procesele (46%) sau chiar pun in

asteptare unele proiecte (33%).

Potrivit

studiului de specialitate, circa 59% dintre companiile participante

se asteapta la o scadere a chiriilor in urmatoarele 12 luni, pe

fondul incetinirii operatiunilor logistice, in timp ce 85% spun ca au

fost afectate de contextul actual, dar 54% considera ca efectele sunt

minore prin comparatie cu alte piete.

Efecte

ca urmare a absentei angajatilor au fost resimtite de 29% din totalul

celor chestionati, 28% pe fondul restrictiilor de livrare, 16% ca

urmare a problemelor intampinate in fluxul de aprovizionare si 13% de

stoparea productiei.

In

ceea ce priveste activitatea din mediul online, 80% dintre retailerii

care au raspuns la sondaj sustin ca au magazine virtuale sau ca vor

sa investeasca intr-o astfel de platforma in viitorul apropiat, "ca

o plasa de siguranta pentru scaderea vanzarilor din magazinele

fizice".

Totodata,

in actualul context, producatorii au afirmat ca se vor orienta tot

mai mult spre solutii locale pentru materia prima, pentru a nu mai

depinde de importurile din tari mai indepartate, cum este China, de

exemplu, si pentru a evita blocaje in lantul de aprovizionare.

Astfel, in perioada urmatoare, specialistii estimeaza ca spatiile de

productie locale vor cunoaste o crestere semnificativa "si chiar

firme din China vor fi interesate sa dezvolte centre de productie in

Europa, inclusiv in Romania".

Pe

segmentul cererii din retail si logistica, 63% dintre respondenti se

asteapta la o scadere a acesteia in urmatoarele 12 luni, iar 59%

considera ca aceeasi evolutie va fi vizibila si la nivelul chiriilor.

"Consecintele

pe termen lung ale pandemiei de Covid-19 vor fi cel mai probabil

restructurarea lantului de aprovizionare, dupa cum considera 69%

dintre participantii la sondajul Colliers International, urmata de

intarzieri in fluxul de marfuri (59%) si o crestere a capacitatii de

depozitare (31%). Doar 10% dintre companiile din sectorul industrial

si de logistica considera ca nu vor fi consecinte majore", se

mentioneaza in concluziile cercetarii de specialitate.

In

privinta relatiei cu China, 43% dintre respondenti vad o schimbare a

modului de abordare in sectorul industrial si de logistica, in

special din punctul de vedere al importurilor si depozitelor in

Uniunii Europene (UE). Conform sursei citate, 45% dintre companii

considera ca aceasta schimbare va fi pe termen scurt si 13% nu vad

nicio schimbare.

"Pentru

Romania, acest lucru ar putea insemna redistribuirea de noi unitati

de productie pentru pietele europene", releva compania de

consultanta.

Studiul

a fost realizat de Colliers International in randul a 76 companii din

sectorul industrial si logistic din Romania.

Colliers

International Group Inc. este unul dintre liderii globali in domeniul

consultantei imobiliare si al managementului investitiilor, cu

operatiuni in 68 de tari si peste 15.000 de specialisti.

In

2019, veniturile corporate ale companiei au fost depasit 3 miliarde

de dolari (3,5 miliarde de dolari, inclusiv afiliatii), cu active

gestionate de 33 miliarde de dolari.

Ultimele articole
Sarbatorile vin cu blocarea conturilor
analize
Romanii platesc cash de sarbatori
punguta cu doi bani

Romanii platesc cash de sarbatori

Romanii au cumparat titluri de stat de 2,4 miliarde lei
punguta cu doi bani