Grid star
eveniment

CRESTE VALOAREA TICHETELOR DE CRESA - Parintii vor primi 600 lei. Ministerul Muncii a pus in dezbatere publica proiectul (Document)

Valoarea tichetelor de cresa va creste la 600 lei, de la 570 lei, cat este in prezent, potrivit unui proiect al ministerului Muncii condus de Marius Budai (foto), pus in dezbatere publica.

Prevederile se vor aplica din aprilie 2023, iar valoarea nominala se aplica si pentru primele 2 luni ale semestrului II al anului 2023, respectiv august 2023 si septembrie 2023.

 

Iata prevederile proiectului:

Banii, "in mana”

Tot legat de tichetele de cresa, in Senat se afla o propunere legislativa, care nu are insa legatura cu marirea valorii, dar care este foarte importanta. Proiectul prevede acordarea contravalorii in bani a tichetelor de cresa in anumite cazuri, avand in vedere ca sunt probleme.

Tichetele de cresa sunt bilete de valoare care se acorda lunar angajatilor care nu beneficiaza de concediul si de indemnizatia pentru cresterea copilului in varsta de pana la 2 ani, respectiv de pana la 3 ani in cazul copilului cu handicap. Tichetele de cresa pot fi utilizate numai pentru achitarea taxelor la cresa unde este inscris copilul. Acestea se acorda, la cerere, unuia dintre parinti sau tutorelui caruia i-a fost incredintat copilul spre crestere si educare.

Probleme la aplicarea legii

Initiatorii arata ca s-a ivit insa o problema care face legea inaplicabila:

"Conform informatiilor publicate pe site-ul Ministerului de Finante, nicio persoana juridica nu este autorizata sa emita tichete de cresa pe suport electronic. Nicio persoana juridica nu este interesata sa emita bilete de valoare pe suport electronic. O astfel de modificare legislativa va duce la deblocarea situatiei actuale si in final aplicarea legii de catre angajator in favoarea angajatului ce a ales sa mearga la munca si nu a beneficiat de concediul si indemnizatia acordate pentru cresterea copilului”, se arata in expunerea de motive.

Astfel, in aceste conditii, se propune ca angajatorii sa poata acorda contravaloarea in bani a tichetelor de cresa.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Ultimele articole
Sarbatorile vin cu blocarea conturilor
analize
Romanii platesc cash de sarbatori
punguta cu doi bani

Romanii platesc cash de sarbatori

Romanii au cumparat titluri de stat de 2,4 miliarde lei
punguta cu doi bani