Grid star
eveniment

CRESTE INTERESUL PENTRU VACCINUL RUSESC – Dupa Italia, Spania si Franta, Germania anunta ca va produce Sputnik V in landul Bavaria. Agentia Europeana a Medicamentului autorizeaza serul pana in vara

Vaccinul rusesc Sputnik V impotriva covid-19 va fi produs si in Germania. Anuntul a fost facut de Aleksandr Bakov directorul executiv al companiei farmaceutice rusesti R-Pharm, care a precizat ca laboratorul se afla in orasul bavarez Illertissen, este deja echipat si se depun toate eforturile pentru ca productia sa inceapa in iunie-iulie 2021. Producatorii vaccinului rusesc au precizat in acest sens ca au fost incheiate acorduri cu mai multe companii din Uniunea Europeana pentru productia vaccinului, precum Franta, Spania sau Italia, tara care va produce lunar, incepand din mai 2021, 10 milioane de doze de vaccin Sputnik V.

Vaccinul rusesc anti-covid-19, produs pe "patent" la nivel european

Practic, vaccinul in privinta caruia toata comunitatea europeana si nu numai era sceptica ajunge sa fie produs la nivel european de mai toate statele (care au obtinut si patentul pentru Sputnik V) si care au anuntat deja ca cel mai probabil vor incepe vaccinarea cu acest ser fara a mai astepta autorizarea sa pe piata europeana de catre EMA.

Astfel, conform clarificarilor facute de Bakov, in laboratorul din Germania vor putea fi produse lunar milioane de doze ale vaccinului Sputnik V: „Depunem toate eforturile pentru ca productia sa poata sa inceapa in vara”, a declarat Aleksandr Bakov.

Trebuie precizat ca in acest moment vaccinul rusesc nu este autorizat de Agentia Europeana a Medicamentului (EMA) pentru a fi utilizat in spatiul blocului comunitar: „Asteptam inca decizia EMA, intrucat aceasta este baza legala de care avem nevoie pentru a incepe productia”, a spus Bakov.

In acest sens, expertul european in sanatate, Jerome Lepeintre a precizat la un eveniment privind cooperarea germano-rusa in domeniul farmaceutic ca aprobarea vaccinului Sputnik V de catre Agentia Europeana a Medicamentului nu va fi data mai devreme de iunie-iulie 2021.

Sputnik V a fost dezvoltat de Institutul de cercetare in domeniile epidemiologiei si microbiologiei Gamaleya din Moscova, fiind inregistrat la 11 august 2020 de Ministerul Sanatatii rusesc sub numele de Gam-covid-vac, si aprobat initial pentru distribuirea in Rusia. La 2 februarie 2021 un studiu a relevat ca Sputnik V are o eficacitate de 91,6%, dupa a doua vaccinare, fara efecte secundare neobisnuite.

Angela Merkel: "As prefera o comanda din partea UE, dar daca acest lucru nu intervine, atunci Germania ar trebui sa actioneze pentru ea insasi si asta vom face"

De atunci vaccinul rusesc a fost aprobat in 55 de tari, fiind distribuit la nivel international in tari precum Argentina, Ungaria, Serbia, Belarus sau Emiratele Arabe Unite.

Deloc de neglijat este faptul ca atat cancelarul german Angela Merkel, cat si premierul italian Mario Draghi au declarat recent ca ar comanda doze de vaccin Sputnik V pentru tarile lor, chiar daca acesta nu ar fi autorizat de EMA, conditionand aceasta decizie de asigurarea unui stoc suficient de vaccinuri anti-covid-19 Sputnik V.

„In ceea ce priveste vaccinul rusesc, consider ca orice vaccin autorizat de Agentia Europeana pentru Medicamente ar trebui utilizat in UE (...) In acest caz, as prefera o comanda din partea UE, dar daca acest lucru nu intervine, atunci Germania ar trebui sa actioneze pentru ea insasi si asta vom face”, a declarat in urma cu cateva zile Angela Merkel.

Pana la aceasta ora, Ungaria si Slovacia au cumparat vaccinul Sputnik V fara a astepta autorizarea EMA.

Agentia Europeana a Medicamentului a programat pentru luna aprilie 2021 doua inspectii in Rusia in aprilie pentru a vedea cum se fabrica vaccinul Sputnik V.

Ultimele articole
Sarbatorile vin cu blocarea conturilor
analize
Romanii platesc cash de sarbatori
punguta cu doi bani

Romanii platesc cash de sarbatori

Romanii au cumparat titluri de stat de 2,4 miliarde lei
punguta cu doi bani