Grid star
analize

Copii fara masti si masti fara copii

Categoric. Pentru moment, copiii mei nu vor merge la scoala. Vor invata de la distanta. Din mai multe motive. Dupa opinia mea, toate cat se poate de intemeiate. Numai ca alti copii ai romanilor, cei mai multi, nu au incotro. Vor trebui sa mearga la scoala. Pentru ca nu au acces la internet. Sau din alte motive. Ce se va intampla cu acestia?

Sunt scoli de specialitate. Cum ar fi cele de arte. De muzica. Acolo e mai greu cu invatamantul la distanta. Sau chiar imposibil. Dar aceste cazuri sunt putine la numar. In schimb, avem milioane si milioane de copii care nu au internet. Care nu au tablete. Si a caror parinti sunt in imposibilitatea de a rezolva aceste probleme. Si mai sunt milioane de familii care isi duc greu existenta. Trebuie sa munceasca. Si, in acest timp, copiii trebuie sa se duca la scoala. Ca sa nu mai vorbim de faptul ca aproape toti copiii nostri, aidoma tuturor copiilor din lume doresc sa fie impreuna. Sa socializeze. Pentru ei, distantarea sociala e o nebunie a parintilor si atata tot. Ce fac autoritatile in aceste conditii?

Asa cum ne-am obisnuit, Guvernul Orban una spune si alta comite. In ceea ce-i priveste pe copii, lipsa de cuvant, neseriozitatea autoritatilor, inconstienta acestora, dublata de tendinta de a frauda, de a sifona banul public este de-a dreptul criminala. Si nu ma indoiesc ca, mai devreme sau mai tarziu, vor fi demnitari care vor raspunde penal. Realitatea de astazi a Romaniei poate fi sintetizata in ceea ce-i priveste pe copii cu ajutorul a cel putin trei expresii. Prima: „Avem copii cu masca, avem copii fara masca si avem masti fara copii”. A doua: „Fara a se face o discriminare legala, se face intre scolari o discriminare factuala”. A treia: „Copiii nu primesc alocatii dublate, dar in schimb primesc coronavirus. Din belsug”. Sa explicam.

Este uluitor! In mai multe randuri, Ludovic Orban ne-a asigurat ca statul se preocupa serios, astfel incat toate categoriile defavorizate si toti copiii vor avea masti gratuite. Platite din bugetul statului. Exista si o lege in acest sens. S-au facut si achizitii. Ceea ce putini au stiut, dar cei mai multi au aflat ulterior, e ca prin aceste achizitii s-a sifonat la greu banul public. Mastile au fost platite la suprapret, astfel incat diferenta sa ajunga in mainile intinse ale unor demnitari. Aflati in contact cu grupuri ilegitime de interese din lumea afacerilor. Pentru ca escrocheria sa fie si mai consistenta, dupa cum a constatat Autoritatea pentru Protectia Consumatorului, 90% dintre aceste masti sunt neconforme. Adica un fel de hartie igienica pe care legea ne obliga sa o tinem pe gura. Dar, atentie, in prezent nici macar aceste masti, asa cum sunt ele, neconforme, promise de Ludovic Orban, nu pot fi puse la dispozitia oamenilor saraci. Si nici a copiilor. Zilele trecute, ministrul gafelor majore al Educatiei Monica Anisie a lansat pe piata o informatie de-a dreptul exploziva. Nu exista masti pentru scolari. Iar Ludovic Orban nu a contrazis-o. Dimpotriva. Diferenta intre „exista” si „nu exista” le va fi fatala multor copii. Ma refer in special la copiii obligati de situatia data sa mearga la scoala. Si mai ales ma refer la copiii, milioane la numar, din familii nevoiase. Ai caror parinti nu au posibilitatea sa cumpere o masca pe zi. Sau mai multe masti, daca in familie sunt mai multi copii. Sau de trei-patru ori pe atat, daca ne gandim ca medicii recomanda, pe buna dreptate, ca masca sa fie schimbata o data la doua-trei ore. In consecinta, in scurt timp va incepe o debandada generala. Vor fi multi copii care vor merge la scoala fara masca. Sau care vor purta o masca inutila toata ziua, pentr ca, intre timp, s-a umezit si s-a umplut de microbi. Vor fi zilnic numerosi copii, care vor pleca de acasa cu masca si se vor intoarce fara masca. Pentru ca, intre timp, masca s-a rupt. Acest joc de-a „uite masca, nu e masca” nu are cum sa nu faca victime. In Germania de exemplu, numai la Berlin, nu a mai ramas la scurt timp de la deschiderea anului scolar nicio unitate de invatamant necontaminata. Si acolo sunt masti. Si s-au luat cu adevarat, in stil nemtesc, masurile sanitare necesare. Acesti copii bolnavi duc in Germania si vor duce si in Romania virusul in familiile lor. Asa ca ne putem astepta la valul trei al pandemiei. Situatia, deja scapata de sub control, va fi total incontrolabila. Ca sa nu mai vorbesc de cadrele didactice. Care nu au primit, in mod criminal, sporuri la salarii, desi se expun riscurilor, desi presedintele ne ameteste cu „Romania educata” si desi li s-au promis aceste sporuri.

Se face o grava discriminare intre copii. In mod normal, date fiind circumstantele, data fiind situatia extrem de precara a infrastructurii de invatamant, in special din sate, WC-uri insalubre in curte, sali putine de clasa, uneori chiar lipsa apei curente, ar fi fost obigatoriu, mai ales pentru acesti copii din zone defavorizate, ca invatamantul sa se faca de la distanta. Iar unul dintre parinti sa primeasca un salariu mediu pentru a putea ramane acasa. Dar, de ani de zilem guvernele care s-au succedat la Palatul Victoria au ignorat informatizarea scolilor si dotarea copiilor cu tablete. Cu ghiozdanul electronic despre care am mai scris. In aceste conditii, Guvernul a recurs la un siretlic. Desi statul roman este nepregatit, a decis totusi ca scolile din toata tara sa fie deschise incepand de la 14 septembrie. Pentru ca altfel copii ar fi fost lipsiti de orice forma de invatamant. Si marsavia este ca, in pasul doi, Guvernul a pasat responsabilitatea catre autoritatile locale. Si chiar catre conducerea scolilor. Acestea insa nu pot tine loc de Executiv. Pentru ca nu au fondurile necesare. Cele mai multe autoritati locale sunt pe geanta. Deoarece Guvernul a promis ca va deconta o serie intreaga de cheltuieli sanitare facute pana in prezent, dar, din nou, Ludovic Orban nu s-a tinut de cuvant. Si ce urmeaza in pasul doi? Cand va exploda pandemia, Guvernul, care va fi el la acea data, va da vina pe autoritatile locale. Iar autoritatile locale vor da vina pe parinti. Si parintii pe copii. Cum putem lesne observa, de facto se face totusi o discriminare grava intre copiii de la oras, care au acces la internet si care pot opta sa ramana acasa, si copiii de la tara, care nu au nicio optiune.

Copiii nu primesc alocatii dublate, dar in schimb primesc coronavirus. Din belsug. Practic, asta se va intampla. Si din acest punct de vedere, nu stiu daca se mai poate face ceva. Desi legea e lege. Desi social-democratii au promis ca, daca vor veni la Palatul Victoria, vor rezolva aceasta problema a alocatiilor. Costul vietii creste, inflatia tinuta astazi cat de cat sub control va deveni galopanta, astfel incat scad mijloacele parintilor din categoriile mai expuse de a procura ei insisi materialele sanitare necesare, incepand cu faimoasa masca, pentru a-si proteja copii si a se proteja ei insisi. De aceea, exista un raport direct proportional intre nerespectarea legilor de catre Guvernul Orban doi si jumatate si propagarea coronavirusului.

Eu am posibilitatea sa optez. Asa cum pot face toate familiile care au acces la internet si ai caror copii dispun de tablete. Copiii mei nu vor merge la scoala. Pentru ca scoala nu este pregatita. Sub aspectul protectiei sanitare. Dar nu acesta este singurul motiv. Dupa cum se stie, parintii trebuie sa semneze declaratii pe proprie raspundere. Prin care sa comunice scolii toate afectiunile de care a suferit copilul in ultima perioada. Adica in vacanta. Vacanta nu este treaba scolii. Pe de alta parte, sunt afectiuni pe care le au copiii si pe care nu sunt deloc dispusi sa le impartaseasca cu profesorii si cu colegii lor. Pentru ca, asa cum se intampla in acest univers al copiilor, uneori ei se pot stigmatiza unul pe altul pentru afectiuni minore. Dar declaratia pe propria raspundere imi cere sa fac ceva ce eu, desi intelectual fiind si cu medici in familie, nu sunt capabil sa fac. Sa identific diverse simptome pe care le are copilul si sa le diagnostichez. Deci sunt fortat sa mint involuntar intr-un document, care devine oficial. Si pentru care pot fi condamnat pentru fals si uz de fals. La aceeasi declaratie si cu aceleasi particularitati si consecinte, eu ar trebui sa indic daca, in ultima perioada, copilul meu a avut contact cu vreo ala persoana infectata cu coronavirus. Chiar daca acea persoana este asimptomatica. Din nou, este imposibil sa ofer o informatie corecta. Asa ca, iata, legea, asa cum e formulata, imi ofera argumente in plus sa-mi tin copiii acasa. In schimb, raman expusi milioane si milioane de parinti care nu au aceasta posibilitate sau pentru care, din varii motive, e mai convenabil sa duca copii la scoala. Si, senzational! Constitutia, dincolo de faptul ca garanteaza gratuitatea invatamantului, nu prevede niciun drept al scolii de a refuza primirea unui copil, conditionand-o de vreo declaratie a parintilor. Daca autoritatile sunt dispuse sa incalce Constitutia, eu nu sunt dispus sa le incurajez.

sursa: Corectnews.com

Ultimele articole
Sarbatorile vin cu blocarea conturilor
analize
Romanii platesc cash de sarbatori
punguta cu doi bani

Romanii platesc cash de sarbatori

Romanii au cumparat titluri de stat de 2,4 miliarde lei
punguta cu doi bani