Grid star
eveniment

COOPERAREA ROMANIA-SERBIA – A fost lansata in consultare publica prima versiune a Programului Interreg IPA de cooperare transfrontaliera Romania-Serbia 2021-2027, bazat pe 4 piloni: o Europa mai ecologica, mai sociala, mai sigura si mai aproape de cetaten

Romanii ii pot trimite Guvernului puncte de vedere in legatura cu felul in care ar trebui sa arate cooperarea la granita dintre tara noastra si Serbia in perioada 2021-2027. Asta deoarece la 30 iulie 2020 a fost lansata in consultare publica prima versiune a Programului Interreg IPA (n.r. Instrument de Preaderare) privind cooperarea transfrontaliera Romania-Serbia pentru urmatorii sapte ani.

Propunerea facuta de catre Grupul comun pentru programare romano-sarb se bazeaza pe patru piloni: o Europa mai ecologica, o Europa mai sociala, o Europa mai sigura si o Europa mai aproape de cetateni.

Institutiile si persoanele interesate pot trimite propuneri pana la 1 septembrie 2020 pe adresa romania-serbia@mlpda.ro.

Comunicatul Interreg IPA:

In data de 30 iulie 2020, Grupul comun pentru programare romano-sarb a aprobat prima versiune a Programului Interreg IPA de cooperare transfrontaliera Romania-Serbia 2021-2027.

Documentul are la baza concluziile procesului de consultare a actorilor-cheie, obiectivele de politica si obiectivele specifice selectate spre finantare pentru perioada post-2020, corelate cu analiza teritoriala a ariei Programului, recomandarile Comisiei Europene din Cross-Border Orientation Paper precum si concluziile discutiilor din cadrul reuniunilor Grupului comun de programare.

Prin viitorul Program Interreg IPA de cooperare transfrontaliera Romania-Serbia, se stabileste finantarea urmatoarelor 4 obiective de politica:

  • O Europa mai ecologica, cu emisii de dioxid de carbon reduse, prin promovarea tranzitiei la energia ecologica, a investitiilor verzi si albastre, a economiei circulare, a adaptarii la schimbarile climatice si a prevenirii si gestionarii riscurilor.

  • O Europa mai sociala, care implementeaza Pilonul European al Drepturilor Sociale, prin imbunatatirea accesului la servicii incluzive, imbunatatirea accesului si a calitatii educatiei, asigurarea accesului in mod egal la asistenta medicala, dezvoltarea infrastructurii necesare atingerii acestor obiective, pe termen lung, peste granite.

  • O Europa mai aproape de cetateni, prin incurajarea dezvoltarii durabile si integrate a zonelor urbane, rurale si costiere, precum si a initiativelor locale.

  • O Europa mai sigura - obiectiv specific Interreg prin promovarea de actiuni in domeniul managementului frontierelor, precum si managementul mobilitatii si migratiei, inclusiv protectia migrantilor.

Institutiile si persoanele interesate sunt invitate sa transmita observatii si propuneri de imbunatatire a proiectului documentului de programare, pana la data de 1 septembrie 2020 pe adresa de email a programului: romania-serbia@mlpda.ro.

Documentul de programare poate fi consultat pe site-ul www.romania-serbia.net, in sectiunea dedicata Programare post 2020.

***

In perioada 2021-2027, Romania va beneficia de asistenta financiara comunitara nerambursabila pentru dezvoltarea de programe si proiecte de cooperare teritoriala europeana, avand ca scop dezvoltarea echilibrata a intregului teritoriu comunitar, prin incurajarea cooperarii si schimbului de bune practici intre regiunile Uniunii Europene, precum si pentru cooperarea cu statele terte.

In vederea gestionarii procesului de programare, in cursul anului 2019 a fost constituit Grupul comun pentru programare care cuprinde reprezentanti din cadrul institutiilor relevante din ambele state partenere in program, de la nivel national si regional si care are atributii in planificarea strategica la nivelul ariei eligibile si in identificarea nevoilor de finantare pentru perioada 2021-2027.

De asemenea, pentru asigurarea unui cadru transparent de colaborare institutionala, Ministerul Lucrarilor Publice, Dezvoltarii si Administratiei (MLPDA) a organizat consultari cu actorii-cheie, in cadrul unor intalniri de lucru organizate in aria Programului iar toate documentele de interes public referitoare la urmatorul Program au fost publicate pe site-ul www.romania-serbia.net.

Ultimele articole
Sarbatorile vin cu blocarea conturilor
analize
Romanii platesc cash de sarbatori
punguta cu doi bani

Romanii platesc cash de sarbatori

Romanii au cumparat titluri de stat de 2,4 miliarde lei
punguta cu doi bani