CONVERSIA IN EURO: OBLIGATII PENTRU BANCI – Premierul Ciuca a semnat hotararea. Prevederile actului normativ
Bancile, casele de schimb valutar si operatorii de plati vor trebui sa prezinte clientilor, in mod clar si accesibil, comisioanele aferente schimbului valutar leu-euro si euro-leu, chiar inainte de initierea platii.
Guvernul Ciuca a aprobat Hotararea privind stabilirea unor masuri pentru aplicarea Regulamentului (UE) 2021/1230 al Parlamentului European si al Consiliului din 14 iulie 2021 privind platile transfrontaliere in Uniune.
"Actul normativ adoptat constituie un pas important pentru buna functionare a pietei interne si pentru facilitarea schimburilor comerciale transfrontaliere in cadrul Uniunii. Mai exact, din acest moment, bancile, casele de schimb valutar si operatorii de plati vor trebui sa prezinte clientilor, in mod clar si accesibil, comisioanele aferente schimbului valutar leu-euro si euro-leu, chiar inainte de initierea platii de catre banci, casele de schimb valutar sau operatorii de plati care permit plati din lei in euro si invers”, a declarat Mihai-Ion Macaveiu, secretar de stat in Ministerul Economiei.
Schimb valutar
Actul normativ are ca scop implementarea in legislatia nationala a celor mai recente modificari aduse, la nivel european, platilor transfrontaliere din Uniunea Europeana, prin Regulamentul 1.230/2021, prin introducerea obligativitatii ca informatiile legate de comisioanele percepute de banci, entitati de plata sau operatori de plata care ofera schimburi valutare din lei in euro si invers, atat la un bancomat (ATM), cat si la un punct de vanzare, sa fie furnizate clientului inainte de initierea platii.
Astfel, potrivit ministerului Economiei, sunt stopate inegalitatile dintre utilizatorii serviciilor de plata din zona euro si cei din statele membre care nu fac parte din zona euro, si se asigura alinierea comisioanelor pentru platile transfrontaliere in euro din interiorul Uniunii cu cele pentru platile nationale corespunzatoare efectuate in moneda nationala a statului membru in care isi are sediul prestatorul de servicii de plata al utilizatorului serviciilor de plata.
Transparenta comisioanelor
Potrivit ministerului Economiei, se impune transparenta comisioanelor si a cursului de schimb utilizat, pentru a asigura comparabilitatea si pentru a-i permite platitorului sa faca o alegere in cunostinta de cauza. Comisioanele de conversie monetara pentru toate platile cu cardul ar trebui sa fie exprimate in acelasi mod, si anume ca un adaos procentual la cele mai recente rate de schimb valutar de referinta euro disponibile, emise de Banca Centrala Europeana (BCE). Noile prevederi vizeaza si pe langa comisionul de conversie monetara, si comisioanele de operatiune sau cele aplicate transferului efectuat online, fiind impuse sanctiuni in cazul nerespectarii acestora.
Reguli clare
Potrivit hotararii adoptate de guvern, pentru transferurile initiate online, in ceea ce priveste comisionul de conversie monetara, furnizorul va comunica clientului o estimare a comisionului pentru serviciile de conversie monetara aplicabil transferului, intr-un mod neutru si cuprinzator.
"Actul normativ stabileste masuri in ceea ce priveste comisioanele pentru conversia valutara, in special pentru protejarea consumatorilor de comisioane excesive. Clientii nemultumiti vor putea sa depuna reclamatii autoritatilor competente cu privire la incalcari ale prestatorilor de servicii de plata, dupa ce vor fi oficializate procedurile extrajudiciare pentru solutionarea litigiilor.
La nivel national, Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor si Agentia Nationala de Administrare Fiscala vor aplica aceste prevederi, urmand sa stabileasca, prin ordin comun, criteriile de identificare a categoriilor de plati nationale care corespund unor plati transfrontaliere. Aceste criteriile vor fi stabilite cu consultarea Bancii Nationale a Romaniei, in vederea stabilirii criteriilor de identificare a categoriilor de plati nationale care corespund unor plati transfrontaliere, ele constituind liniile directoare, necesare in activitatea de supraveghere a pietei”, precizeaza ministerul Economiei.