CONTOARELE DE APA SI CALDURA DEVIN OBLIGATORII –Guvernul a adoptat ordonanta privind eficienta energetica. Prevederile
Guvernul Ciuca a adoptat Ordonanta de Urgenta pentru modificarea si completarea Legii 121/2014 privind eficienta energetica, pentru a asigura cadrul necesar realizarii investitiilor in energie sigura, sustenabila, competitiva si la preturi accesibile.
Printre modificari se numara si introducerea obligativitatii montarii de contoare individuale pentru a masura consumul de incalzire, de racire sau de apa calda menajera pentru fiecare unitate a cladirii, in cazul imobilelelor de tip condominiu si in cladirile mixte dotate cu o sursa centrala de incalzire sau de racire sau alimentate de sisteme de incalzire sau de racire centralizata.
Iata principalele modificari efectuate:
-introducerea unui nou alineat pentru a prelua prevederile nou introduse de Directiva (UE) 2018/2002 referitoare la initiativa „Finantare inteligenta pentru cladiri inteligente”, in contextul Directivei (UE) 2018/844 de modificare a Directivei 2010/31/UE privind performanta energetica a cladirilor si a Directivei 2012/27/UE privind eficienta energetica, cu scopul principal de a facilita investitiile in proiecte de crestere a performantei energetice a cladirilor prin folosirea granturilor europene ca garantie financiara;
-posibilitatea de a le oferi consumatorilor oportunitatea de a beneficia de instalarea unui contor inteligent, la cerere si in conditii echitabile si rezonabile, care sa le ofere toate informatiile relevante;
-clientii vor avea acces la date obiective si transparente privind consumul propriu si la preturile asociate si la costurile servciilor asociate consumului lor;
-introducerea obligativitatii montarii de contoare individuale pentru a masura consumul de incalzire, de racire sau de apa calda menajera pentru fiecare unitate a cladirii, in cazul imobilelelor de tip condominiu si in cladirile mixte dotate cu o sursa centrala de incalzire sau de racire sau alimentate de sisteme de incalzire sau de racire centralizata.
Scaderea costurilor
"Ordonanta de Urgenta va conduce la imbunatatirea securitatii energetice prin reducerea dependentei de importurile de energie din afara Uniunii, la scadearea costurilor cu energia ale gospodariilor si ale societatilor, la atenuarea saraciei energetice si la cresterea competitivitatii, a locurilor de munca si a activitatii economice la nivelul tuturor sectoarelor economiei, imbunatatind astfel calitatea vietii cetatenilor. Totodata, va avea un impact pozitiv asupra mediului intrucat imbunatatirea eficientei energetice de-a lungul intregului lant energetic, inclusiv productia, transportul, distributia si utilizarea finala de energie, va genera beneficii pentru mediu, va imbunatati calitatea aerului si sanatatea publica, va reduce emisiile de gaze cu efect de sera”, precizeaza ministerul Energiei.