Consiliul Concurentei intervine in tranzactia Mega Image-Profi: “Impunem conditii, avand in vedere amploarea tranzactiei” (Document)
09 October 2024 15:22 Lumea Banilor 1006Consiliul Concurentei condus de Bogdan Chiritoiu (foto) intervine in tranzactia prin care Mega Image intentioneaza sa preia Profi. Astfel, se pun in dezbatere publica angajamente propuse de Mega Image pentru a inlatura ingrijorarile concurentiale identificate pe piata achizitiilor de produse de la furnizori.
Consiliul arata ca in urma analizei efectuate au rezultat unele ingrijorari referitoare la efectele pe care aceasta operatiune le-ar putea avea asupra concurentei pe piata locala a comertului cu amanuntul de produse de consum curent preponderent alimentare si pe piata achizitiilor de la furnizori, ale acelorasi produse, la nivel national. Angajamentele propuse vizeaza implemetarea unor proceduri care sa cuprinda regulile pentru listarea si delistarea furnizorilor in cadrul retelei Mega Image/Profi, indiferent daca acestia comercializeaza produse alimentare sau non-alimentare.
”Este pentru prima data cand impunem conditii referitoare la listare/delistare avand in vedere amploarea tranzactiei si intrarea in vigoare a Directivei europene privind practicile comerciale neloiale in cadrul lantului de aprovizionare. Este foarte important ca toate companiile care furnizeaza produse celor doua retele de magazine sa ne trimita observatiile referitoare la angajamentele propuse de Mega Image. Vom analiza cu atentie toate observatiile primite si vom evalua angajamentele propuse in scopul asigurarii unui mediu concurential echitabil pentru toate partile implicate” a declarat Bogdan Chiritoiu, presedintele Consiliului Concurentei.
Procedura aplicata furnizorilor
Mega Image se angajeaza sa aplice tuturor furnizorilor o procedura prin care se stabilesc conditiile de acces in magazinele celor doua retele, dar si conditiile pe care trebuie sa le indeplineasca pentru a nu fi delistati. Totodata, vor fi prevazute termene clare de delistare si obligatia notificarii furnizorilor.
In acelasi timp, potrivit Consiliului Concurentei, Mega Image va implementa o procedura speciala pentru furnizorii relevanti, respectiv acei furnizori care livreaza produse in proportie de peste 20% din cifra lor de afaceri catre cele doua retele implicate. Astfel, se angajeaza sa nu delisteze/sa nu elimine din retea produsele acestora, decat in anumite conditii clar stabilite, care includ prevederi legale, sau situatia in care produsele devin nerelevante pe piata, cererea pentru acestea scazand substantial. Procedura aferenta tuturor furnizorilor se va aplica pe termen nelimitat, iar cea aferenta furnizorilor relevanti se va aplica pe o perioada de 2 ani de la finalizarea tranzactiei si se actualizeaza dupa primul an.