Consiliul Concurentei, control la companii din IT: “Posibile trucari ale unor licitatii publice”
Consiliul Concurentei a efectuat inspectii inopinate la sediile a 14 companii active pe piata comercializarii echipamentelor de tehnologia informatiei si comunicatii din Romania.
Intr-un comunicat de presa de joi, 13 iunie 2024, Consiliul arata ca inspectiile s-au derulat in cadrul investigatiei “privind posibile trucari ale unor licitatii publice” avand ca obiect comercializarea echipamentelor de tehnologia informatiei si comunicatii furnizate de catre Cisco Systems Romania SRL. “Acestea au fost printre cele mai ample inspectii pe care le-am derulat, atat din punctul de vedere al duratei, vorbim de 3 zile la sediile companiilor, cat si al resursei umane implicate, fiind necesar efortul unor echipe extinse de specialisti”, a declarat presedintele Consiliului Concurentei, Bogdan Chiritoiu.
Prezentam comunicatul Consiliului Concurentei:
“Consiliul Concurentei a efectuat inspectii inopinate la sediile a 14 companii active pe piata comercializarii echipamentelor de tehnologia informatiei si comunicatii din Romania. Inspectiile s-au derulat in cadrul investigatiei privind posibile trucari ale unor licitatii publice avand ca obiect comercializarea echipamentelor de tehnologia informatiei si comunicatii furnizate de catre Cisco Systems Romania SRL.
'Acestea au fost printre cele mai ample inspectii pe care le-am derulat, atat din punctul de vedere al duratei, vorbim de 3 zile la sediile companiilor, cat si al resursei umane implicate, fiind necesar efortul unor echipe extinse de specialisti', a declarat Bogdan Chiritoiu, presedintele Consiliului Concurentei. Autoritatea de concurenta are indicii ca licitatiile publice care vizeaza comercializarea echipamentelor furnizate de catre CISCO ar fi impartite intre ofertanti avand sprijinul furnizorului, direct sau prin intermediul distribuitorilor autorizati, astfel incat sa castige firmele favorizate. Posibila practica anticoncurentiala ar fi inceput cel putin din anul 2019.
Companiile la care s-au desfasurat inspectii inopinate sunt: Cisco Systems Romania SRL, Arctic Stream SA, Datanet Systems SRL, Dataware Consulting SRL, Dendrio Solutions SRL, ETA2U SRL, Evotech-IT SRL, Logic Computer SRL, Metaminds SA, Trencadis Corp SRL, Alef Distribution RO SA, Ingram Micro Distribution SRL, Logicom Information Technology Distribution SRL si Prime Telecom SRL.
Inspectiile inopinate sunt autorizate de Curtea de Apel Bucuresti si sunt justificate de necesitatea obtinerii tuturor informatiilor si documentelor necesare clarificarii posibilelor practici anticoncurentiale analizate. Efectuarea acestora nu reprezinta o antepronuntare in ceea ce priveste vinovatia companiilor. Mentionam ca o parte dintre indiciile care au stat la baza declansarii investigatiei au fost aduse in atentia autoritatii de concurenta de catre autoritati contractante, dar si prin intermediul platformei avertizorilor de concurenta.
De asemenea, indicii au rezultat si din analiza derulata de Consiliul Concurentei asupra procedurilor de achizitie publica organizate pe piata vizata de investigatie. In situatia in care Consiliul Concurentei va constata incalcarea regulilor de concurenta, companiile implicate risca amenzi de pana la 10% din cifra de afaceri. Cu toate acestea, companiile care coopereaza cu autoritatea de concurenta, in cadrul programului de clementa, pot obtine imunitate la amenda sau reduceri substantiale ale amenzilor”.