Grid star
criptomonede

COMPANIILE CRIPTO CAUTA CU DISPERARE BANCI IN ELVETIA – Consilier bancar: "Am fost asaltati de solicitari. Este o nebunie”

Colapsul Signature Bank si Silvergate Capital, principalii creditori ai sectorului cripto din SUA, a declansat un adevarat "gold rush” in randul companiilor din industrie, care cauta cu disperare noi furnizori de servicii bancare pentru a-si putea continua activitatea. Multe dintre aceste firme au apelat la banci elvetiene, pe care le-au asaltat cu solicitari, potrivit mai multor manageri din industrie citati de CNBC.

Gilda Popa

Companiile din industria cripto sunt in dificultate dupa ce doi dintre cei mai mari creditori ai sai, carora li s-a adaugat Silicon Valley Bank, au iesit din carti, si cauta furnizori de servicii bancare in Elvetia, tara care are deja o traditie in sustinerea ecosistemului de firme blockchain si cripto.

"Am fost asaltati de solicitari. Este o nebunie”, a declarat un consilier din cadrul unei banci private elvetiene pentru CNBC, sub protectia anonimatului.

Consilierul a adaugat ca la mai putin de o zi dupa inchiderea Silvergate si a Signature Bank in aceasta luna, banca pe care o reprezinta a avut mai multe cereri intr-o singura zi decat oricand.

Reamintim ca autoritatile de reglementare au anuntat duminica, 12 martie, inchiderea Signature Bank, ultima banca cripto importanta din SUA. Stirea a venit la doar cateva zile de la anuntul Silvergate Capital, un alt creditor de prim rang al industriei cripto, care isi inceteaza operatiunile si lichideaza compania. Evenimentele se petrec pe fondul unei crize bancare severe, declansate de prabusirea Silicon Valley Bank, catalogata ca cel mai mare faliment bancar din SUA de la criza financiara din 2008.

Bancile elvetiene, vizate de companiile cripto in pofida agoniei Credit Suisse

Situatia este delicata, in contextul in situatiei Credit Suisse, una dintre cele mai mari banci elvetiene, care a fost la un pas de colaps si a fost in cele din urma achizitionata de grupul bancar UBS intr-o afacere intermediata de autoritatile de reglementare pentru a stopa contagiunea catre alti creditori. Episodul a pus in joc reputatia Elvetiei ca centru financiar stabil, dar nu a descurajat companiile cripto.

Consilierul citat de CNBC a spus ca "problema exista inca” in ceea ce priveste firmele cripto care au nevoie in continuare de servicii bancare, adaugand ca oamenii vad incidentul Credit Suisse ca un „risc izolat nefericit” cu o banca individuala.

Dominic Castley, director de marketing la Sygnum, una dintre cele mai mari banci din Elvetia, care se concentreaza pe deservirea companiilor de active digitale, a declarat ca inregistreaza un aflux de solicitari.

"In ultimele saptamani, pe masura ce s-au desfasurat evenimentele actuale din industria bancara, am observat o crestere semnificativa a cererilor de furnizare de servicii bancare din diferite locatii internationale”, a spus Castley, adaugand ca locatia Sygnum atât din Elvetia, cat si in Singapore este atractiva pentru companii.

Castley a precizat ca interesul "provine in principal de la investitori, manageri de active si proiecte blockchain care doresc sa-si diversifice investitiile cripto cu un partener elvetian de incredere precum Sygnum Bank”.

Sygnum detine o licenta bancara elvetiana si o licenta de servicii pentru pietele de capital in Singapore, ceea pune banca sub controlul autoritatilor de reglementare.

Un consilier din Elvetia al companiilor de tehnologie financiara, care, de asemenea, a preferat sa ramana anonim din cauza sensibilitatii situatiei, a spus pentru CNBC ca a fost „un flux mult mai mare de la clientii americani” catre bancile elvetiene.

Elvetia a creat un ecosistem de reglementare „prietenos” pentru industria cripto, iar autoritatile si-au propus sa creeze din tara un „hub cripto”. Thierry Arys Ruiz, CEO al firmei de blockchain AgAu.io, cu sediul in Elvetia, a declarat legislatia ce vizeaza industria blockchain este „mai stabila” si ca exista „mai multa certitudine in ceea ce priveste regulile”.

Ultimele articole
Sarbatorile vin cu blocarea conturilor
analize
Romanii platesc cash de sarbatori
punguta cu doi bani

Romanii platesc cash de sarbatori

Romanii au cumparat titluri de stat de 2,4 miliarde lei
punguta cu doi bani