Grid star
criptomonede

COMPANII CRIPTO, VIZATE DE O INVESTIGATIE DE AMPLOARE IN SUA - Autoritatile americane suspecteaza incalcarea legislatiei privind valorile mobiliare

Compania de creditare cripto Genesis Global Capital si alte firme din industrie sunt investigate de autoritatile de reglementare a valorilor mobiliare din Statele Unite, potrivit rapoartelor din 25 noiembrie citate de Cointelegraph. Anchetele vizeaza posibile incalcari ale legislatiei SUA privind valorile mobiliare dupa ce falimentul platformei de exchange cripto FTX a aruncat o mare parte din sectorul cripto in criza de lichiditate.

Gilda Popa

Joseph Borg, director al Comisiei pentru Valori Mobiliare din Alabama, a confirmat ca statul sau si alte cateva state participa la anchete cu privire la presupusele nereguli ale relatiei companiei Genesis cu investitorii de retail, inclusiv daca Genesis si alte firme cripto ar fi incalcat legile privind valorile mobiliare, noteaza publicatia Barron's. Inca nu este clar ce alte companii sunt investigate, precizeaza jurnalistii americani.

Borg a remarcat ca investigatia se concentreaza asupra posibilitatii ca Genesis si alte companii cripto sa fi influentat investitorii sa faca plasamente in valorile mobiliare legate de criptomonede, fara a efectua inregistrarea corespunzatoare, conform legislatiei SUA.

Fonduri de 175 de milioane de dolari blocate intr-un cont de tranzactionare FTX

Investigatia este un alt capitol din saga Genesis, deoarece compania a dezvaluit ca are fonduri in valoare de aproximativ 175 de milioane de dolari blocate intr-un cont de tranzactionare FTX. Pe 16 noiembrie, Genesis a anuntat ca a suspendat temporar retragerile, invocand "turbulente fara precedent pe piata” dupa prabusirea FTX din 11 noiembrie.

Firma se confrunta in prezent cu dificultati in a strange bani pentru unitatea sa de creditare. Cu toate acestea, Genesis a respins speculatiile privind falimentul "iminent” din cauza unui deficit de 1 miliard de dolari.

"Nu avem de gand sa depunem (n.r. cerere de) faliment iminent. Scopul nostru este sa rezolvam situatia actuala in mod consensual, fara a fi nevoie de nicio declaratie de faliment. Genesis continua sa aiba conversatii constructive cu creditorii” au declarat reprezentantii companiei pe 22 noiembrie pentru Cointelegraph.

Genesis a angajat consilieri in restructurare pentru a explora toate optiunile posibile, care includ, dar nu se limiteaza la un potential faliment. Moelis & Company, o banca de investitii, a fost angajata de firma pentru a explora optiuni, in timp ce persoane familiarizate cu situatia au subliniat ca nu s-au luat decizii financiare si ca societatea poate inca evita falimentul.

Genesis a fost in centrul atentiei din cauza preocuparilor legate de contagiune in industrie ca urmare a falimentului FTX, impreuna cu compania sora, Grayscale Investments si compania mama, Digital Currency Group.

Un document postat intr-un tweet al companiei Grayscale, pe 18 noiembrie, i-a asigurat pe investitori ca toate activele digitale care stau la baza produselor cripto ale Grayscale sunt stocate sub custodia Coinbase, citand o scrisoare din partea directorului financiar Coinbase, Alesia Haas, si a CEO-ului Coinbase Custody, Aaron Schnarch.

Ultimele articole
Sarbatorile vin cu blocarea conturilor
analize
Romanii platesc cash de sarbatori
punguta cu doi bani

Romanii platesc cash de sarbatori

Romanii au cumparat titluri de stat de 2,4 miliarde lei
punguta cu doi bani