COMISIA EUROPEANA PROPUNE CADRUL LEGISLATIV PENTRU VIITORUL EURO DIGITAL – Proiectul urmeaza sa intre in dezbatere in Parlamentul European
Comisia Europeana (CE) a prezentat cadrul legislativ pentru viitorul euro digital. Astfel, potrivit proiectului, cetatenii europeni ar putea sa stocheze pana la 3.000 de euro in portofele cripto securizate si sa le foloseasca atat pentru plati offline, cat si online. Scopul initiativei legislative este acela de a oferi consumatorilor o solutie alternativa de plata la nivel european, pe langa optiunile care exista in prezent, precizeaza CE intr-un comunicat de presa.
Gilda Popa
Executivul UE a prezentat doua propuneri legislative care vin una in completarea celeilalte „pentru a se asigura ca cetatenii si intreprinderile pot continua sa acceseze si sa plateasca cu bancnote si monede euro in intreaga zona euro si pentru a stabili un cadru pentru o posibila noua forma digitala a monedei euro, pe care Banca Centrala Europeana o poate emite in viitor, ca o completare a numerarului”.
Primul proiect legislativ vizeaza cursul legal al numerarului in euro. Scopul este de a „proteja rolul numerarului, pentru a se asigura ca acesta este acceptat pe scara larga ca mijloc de plata si ramane usor accesibil pentru persoanele si intreprinderile din intreaga zona euro”. Cea de-a doua propunere legislativa stabileste cadrul juridic pentru un eventual euro digital, in completarea bancnotelor si monedelor euro.
Proiectele vor trece prin Parlamentul European si prin Consiliul UE pentru a fi adoptate, insa Banca Centrala Europeana va fi cea care va decide in cele din urma daca si cand va emite euro digital.
Portofel digital in euro incarcat pe telefon
„Cu euro digital, oamenii vor putea plati la fel de simplu ca si cu bani publici (n.r. cash). Vor putea plati atat online, cat si offline. A avea un portofel digital in euro incarcat pe telefon – sau pe alt dispozitiv – va fi la fel ca si cum ai avea monede si bancnote in buzunar. Vei putea plati la fel de usor. Nici macar nu trebuie sa ai conexiune de internet”, a declarat Valdis Dombrovskis, vicepresedintele executiv al Comisiei Europene, in cadrul unei conferinte de presa, potrivit Euronews.
El a adaugat ca viitorul euro digital „va fi mijloc de plata legal, sustinut de Banca Centrala Europeana pentru a fi universal acceptat in intreaga zona euro”.
Potrivit datelor Comisiei, 55% dintre cetatenii UE prefera sa plateasca fara numerar, 22% prefera plata in numerar, in timp ce 23% nu au preferinte in mod special.
Controverse privind introducerea unui euro digital
Aceasta propunere legislativa s-a confruntat deja cu o gama larga de obiectii din partea mai multor actori din industria cripto, care au ridicat semne de intrebare cu privire la confidentialitatea tranzactiilor. Reprezentantii bancilor comerciale au, la randul lor nemultumiri cu privire la potentialele operatiuni bancare pe care executivul UE le-ar putea impacta prin introducerea in circulatie a unui euro digital. Insa Comisia Europeana a subliniat ca vor exista clauze de siguranta pentru toate partile implicate.
"Datele personale ar fi pe deplin protejate. Bancile, nici macar BCE, nu ar vedea sau nu ar putea urmari detaliile sau datele personale ale oamenilor. Platile offline ar oferi un nivel de confidentialitate similar cu cel al numerarului in prezent”, a declarat Dombrovskis reporterilor prezenti la conferinta de presa.
El a adaugat ca o prevedere speciala in acest pachet de legi ar limita cati bani ar putea pastra oamenii in euro digital.
"Suma ar fi supusa unui plafon ca o modalitate de a proteja stabilitatea financiara si de a evita orice iesiri substantiale de capital din banci”, a precizat el.
Oficialii BCE au sugerat ca acest plafon va fi de 3.000 de euro. Intr-o prima etapa, euro digital nu va fi decat o optiune de plata suplimentara stocata pe un card sau pe telefonul mobil, care va completa numerarul.
Legea finala trebuie sa fie sustinuta de cele 27 de state membre ale UE si de Parlamentul European. Se asteapta ca BCE sa dea unda verde unui euro digital in octombrie 2023, pentru ca acesta sa poata fi lansat in 2027.