Grid star
eveniment

COALITIA DE DREAPTA, ACUZATA CA INCEARCA SA IMPUNA VACCINAREA OBLIGATORIE – Proiectul a fost deja adoptat de Senat (Documentul)

Alianta pentru Unirea Romanilor anunta ca respinge categoric incercarea "nedemocratica a coalitiei PNL-USR PLUS de a impune vaccinarea obligatorie mascata", deoarece aceasta incalca mai multe legi aflate in vigoare, cat si libertati fundamentale.
AUR precizeaza ca nu este impotriva vaccinarii, ci doar contra obligativitatii.

George Simion, co- presedintele AUR, spune ca in 22 februarie 2021 s-a retrimis la comisiiile din Camera Deputatilor proiectul de lege care prevede vaccinarea obligatorie, proiect care a fost deja votat in Senat (click aici pentru a citi documentul).

Iata comunicatul AUR:

'Ca partid al libertatii suntem pentru libertatea de a alege. Nu suntem impotriva vaccinarii, ci doar contra obligativitatii. Orice interventie sau tratament medical trebuie sa fie optionale si liber consimtite de pacienti. Romanii trebuie sa fie informati in legatura cu posibilele reactii adverse si trebuie sa existe si o responsabilizare a autoritatilor de stat si a producatorilor si furnizorilor de vaccinuri privind calitatea acestora', a declarat deputatul George Simion, copresedinte AUR.

'In momentul de fata, legea vaccinarii obligatorii incalca art.13 din legea drepturilor pacientului potrivit caruia orice cetatean roman are dreptul sa refuze sau sa opreasca orice interventie medicala, articolul 382 alin (1) din Legea privind reforma in domeniul sanatatii nr.95/2006, articolul 22 din Constitutia Romaniei (Orice persoana are dreptul la integritate fizica), Codul Civil si Conventia de la Oviedo la care tara noastra este parte. Solicitam sa fie eliminate toate prevederile legate de vaccinarea obligatorie care sunt nelegale, neconstitutionale si nedemocratice, amintind de practici totalitare', a sustinut la randul sau senatorul Claudiu Tarziu, copresedinte AUR.

Prevedere periculoasa

AUR respinge incercarile actualei majoritati de a impune o obligativitate mascata prin aplicarea in mod repetat a unor amenzi de la 5.000 de lei la 10.000 de lei parintilor care refuza vaccinarea sau nu se prezinta la informarea despre aceasta tema. De asemenea, AUR considera foarte periculoasa prevederea potrivit careia Comisiile judetene de vaccinare pot sesiza Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului cu privire la existenta unei suspiciuni de incalcare a dreptului copilului la sanatate de catre parinti sau reprezentantii legali in cazul minorului care implineste 18 luni de la inscrierea intr-o colectivitate si nu a inceput sau a intrerupt schema privind vaccinurile obligatorii. Chiar daca a fost eliminata notiunea de neglijare medicala, aceasta prevedere poate provoca aceleasi consecinte. Sub acuzatia de incalcare a dreptul copilului la sanatate, DGASPC ar putea lua copii din familie si se poate ajunge la abuzuri grave.
In concluzie, AUR va depune mai multe amendamente in Comisia de sanatate si familie pentru eliminarea tuturor prevederilor legate de obligativitate, a tuturor sanctiunilor pentru pacientii sau medicii care refuza vaccinarea si va introduce garantii pentru informarea corecta a pacientilor.

Iata postarea facuta de George Simion pe Facebook:

"Anul trecut am participat la mitingul din parcul Izvor care cerea Parlamentului sa mentina vaccinarea optionala (contra PL-x 399/2017).
Pe 22 februarie 2021 am retrimis la comisie legea respectiva care urma sa intre la vot (ca lider de grup parlamentar, in comitetul liderilor). In anul care s-a scurs, lucrurile au luat-o razna. In Parlament vin multe ordonante si legi care propun masuri restrictive, care contravin drepturilor fundamentale, de data aceasta motivul fiind pandemia.
DA, suntem in mijlocul unei crize: sanitare, economice si sociale. Dar cea mai importanta criza pe care o traversam este cea a libertatii noastre. Proiectul legii vaccinarii obligatorii din 2017 trebuie respins. Conform acestuia, cu totii, nu doar copiii, vom putea fi vaccinati, indiferent daca vrem sau nu vrem, doar la un ordin de ministru. Atat.

La ordinul unui Vlad Voiculescu, Nelu Tataru sau Raed Arafat, indiferent de ce parere aveti sau ce contraindicatii aveti, dvs si copiii dvs veti fi vaccinati. Aveti incredere sa va lasati sanatatea la mana unui ministru, oricare ar fi el? Daca se va adopta aceasta lege, atunci vor putea sa impuna ORICE altceva, pentru ca precedentul a fost creat. Va fi primul pas spre dictatura, pentru ca asa cum spunea un domn: cei care nu aleg sa se vaccineze vor fi IZOLATI din societate. Vor fi considerati nedemni sa mai circule, sa mai munceasca, sa mai traiasca.
La fel, trebuie respinse din fasa orice tentative de pasaport de vaccinare si de limitare a libertatilor. Singuri in Parlament nu vom reusi, suntem prea mici inca. E nevoie de voi, cei care puteti, sa iesiti si sa luptati pentru libertate. Asa ca va rog si va cer: veniti duminica, 7 martie, 15:00, in fata Parlamentului pentru a protesta ca societate civila(fara partizanat politic), la chemarea Aliantei Parintilor. Nu impotriva vaccinarii, dar pentru LIBERTATEA de a decide”.

Ultimele articole
Sarbatorile vin cu blocarea conturilor
analize
Romanii platesc cash de sarbatori
punguta cu doi bani

Romanii platesc cash de sarbatori

Romanii au cumparat titluri de stat de 2,4 miliarde lei
punguta cu doi bani