Curtea de Justitie a Uniunii Europene a pronuntat la 21 septembrie 2023 o hotarare prin care a spart monopolul statului roman in domeniul apelor minerale.

Concret, CJUE a stabilit ca Tratatul privind functionarea Uniunii Europene (TFUE) se opune unei reglementari nationale care sa-i permita statului prelungirea la nesfarsit a propriei licente de exploatare a apelor minerale, fara organizarea unui concurs de oferte. Mai exact, este vorba despre situatii care au ca efect folosirea abuziva de catre stat a propriei pozitii dominante pe piata. Totusi, CJUE a subliniat ca, pana la urma, problema trebuie transata de catre instanta din Romania care a sesizat Curtea de Justitie a Uniunii Europene. In cazul de fata, instanta de trimitere este Inalta Curte de Casatie si Justitie.

Cum s-a ajuns aici

La 2 noiembrie 2016, SC Romaqua Group SA (compania care imbuteliaza apele minerale Borsec, Aquatique, Stanceni) a dat in judecata Agentia Nationala de Resurse Minerale la Curtea de Apel Bucuresti, din cauza refuzului ANRM de a transfera catre societatea reclamanta licentele de exploatare pentru perimetrele Borsec si Stanceni. Alt motiv de nemultumire a Romaqua l-a constituit faptul ca Agentia a prelungit licentele pe care le atribuise direct catre Societatea Nationala a Apelor Minerale SA (SNAM), in loc sa organizeze concurs public pentru acordarea unor noi licente.

In 11 iunie 2019, judecatorul Mihnea-Adrian Tanase (foto) de la Curtea de Apel Bucuresti a respins actiunea Romaqua.

Iata minuta sentintei CAB nr. 1981/2019 din dosarul nr. 7438/2/2016:

„Respinge actiunea, ca neintemeiata.

Cu drept de recurs in termen de 15 zile de la comunicare. Cererea de recurs se depune la Curtea de Apel Bucuresti – Sectia a VIII-a de contencios administrativ si fiscal.

Pronuntata, azi, 11.06.2019, prin punerea solutiei la dispozitia partilor, prin mijlocirea grefei instantei”.

In recurs, la 14 iunie 2022, magistratii Veronica Nastasie, Viorica Trestianu si Cezar Hincu de la Inalta Curte de Casatie si Justitie au admis cererea Romaqua de sesizare a CJUE cu intrebarile de mai jos:

„Admite cererea de sesizare a Curtii de Justitie a Uniunii Europene, formulata de recurenta-reclamanta S.C. Romaqua Group S.A..

In temeiul art. 267 TFUE, sesizeaza Curtea de Justitie a Uniunii Europene cu urmatoarele intrebari preliminare:

'Art. 106 alin. 1 din TFUE se interpreteaza in sensul ca se opune unor reglementari nationale precum cele in discutie in litigiul principal, prin care se mentine o atribuire directa, initiala si necompetitiva catre o societate cu capital integral de stat a licentelor de exploatare a unor surse de ape minerale, prin prelungiri succesive si nelimitate a licentelor exclusive (la dispozitia societatii de stat)?

Art. 16 din Carta drepturilor fundamentale a UE, art. 49 TFUE, art. 119 TFUE si art. 3 din Directiva 2009/54/CE privind exploatarea si comercializarea apelor minerale naturale se interpreteaza in sensul ca se opun unor reglementari nationale precum cele in discutie in litigiul principal si mentionate mai sus, prin care se instituie o restrictie nejustificata in privinta libertatii de a desfasura o activitate comerciala, inclusiv in privinta libertatii de stabilire?'

In temeiul art. 412 alin. (1) pct. 7 din Codul de procedura civila, suspenda judecarea recursului formulat de recurenta-reclamanta S.C. Romaqua Group S.A. impotriva Sentintei civile nr. 1981/11.06.2019 a Curtii de Apel Bucuresti – Sectia a VIII-a contencios administrativ si fiscal, pana la pronuntarea de catre Curtea de Justitie a Uniunii Europene a hotararii preliminare.

Definitiva. Pronuntata prin punerea solutiei la dispozitia partilor de catre grefa instantei, conform art. 402 raportat la art. 396 alin. (2) din Codul de procedura civila, astazi, 14 iunie 2022”.

Dupa cum veti vedea mai jos, CJUE a raspuns doar la prima intrebare, stabilind ca Tratatul privind functionarea Uniunii Europene (TFUE) se opune unui comportament precum cel al statului roman in speta de fata. In schimb, Curtea a respins a doua intrebare ca inadmisibila.

In ceea ce priveste ICCJ, instanta suprema din Romania a incetat masura de suspendare a procesului, stabilind urmatorul termen pentru data de 23 ianuarie 2024.

Redam minuta CJUE din cauza nr. C-510/22:

„Articolul 106 alineatul (1) TFUE coroborat cu articolul 102 TFUE trebuie interpretat in sensul ca se opune unei reglementari nationale care acorda titularului unui drept exclusiv de exploatare a unor surse de apa minerala posibilitatea de a obtine, fara organizarea unui concurs de oferte, prelungirea licentei sale de exploatare pentru perioade succesive de cate 5 ani, atunci cand aceasta reglementare are ca efect folosirea in mod abuziv de catre titularul respectiv, prin simpla exercitare a drepturilor privilegiate care i-au fost conferite, a pozitiei sale dominante pe o parte semnificativa a pietei interne sau atunci cand aceste drepturi pot crea o situatie in care titularul mentionat ajunge sa savarseasca asemenea abuzuri, aspecte a caror apreciere revine instantei de trimitere pe baza elementelor de fapt si de drept de care dispune”.

CJUE prezinta sintetic speta la inceputul hotararii:

„Litigiul principal si intrebarile preliminare

8 In cursul anului 1997, guvernul roman a infiintat SNAM ca succesoare a Regiei Autonome a Apelor Minerale din Romania, care a fost dizolvata.

9 In cursul anului 1999, acelasi guvern a aprobat atribuirea directa de catre ANRM (n.r. Agentia Nationala pentru Resurse Minerale) in favoarea SNAM, pentru o perioada de 20 de ani, a concesiunii exploatarii tuturor resurselor de apa minerala exploatate in Romania.

10 Prin Decizia nr. 136/2001 din 3 mai 2001, Curtea Constitutionala (Romania) a statuat ca dispozitiile articolului 40 alineatul (1) fraza intai din Legea nr. 219/1998 privind regimul concesiunilor erau neconstitutionale in masura in care impuneau autoritatilor publice locale sa atribuie direct, printr-un contract de concesiune, bunurile proprietate publica sau activitatile si serviciile publice de interes local unor persoane juridice nominalizate.

11 La 19 iulie 2016, Romaqua Group a solicitat ANRM, pe de o parte, sa transfere imediat licentele de exploatare pentru perimetrele Borsec si Stanceni (Romania) si, pe de alta parte, sa nu reinnoiasca, la expirarea lor prevazuta pentru sfarsitul anului 2018, licentele atribuite anterior direct in favoarea SNAM si sa organizeze un concurs public de oferte pentru acordarea unor noi licente.

12 ANRM a refuzat sa admita aceste solicitari, sustinand, pe de o parte, ca transferul licentelor de concesionare nu ar putea fi efectuat decat de concesionar (SNAM), cu acordul prealabil al concedentului (ANRM), in conformitate cu articolul 24 din Legea minelor nr. 85/2003, si, pe de alta parte, ca organizarea unui concurs public de oferte pentru desemnarea unor noi societati concesionare nu ar fi posibila decat daca SNAM nu ar solicita, asa cum are posibilitatea o data la cinci ani, prelungirea licentelor in curs, concedentul neputand sa se opuna unei asemenea solicitari.

13 SNAM a comunicat, la randul sau, ca nu dorea sa transfere drepturile si obligatiile aferente licentelor sale de exploatare.

14 Printr-o cerere introductiva inregistrata la 2 noiembrie 2016, Romaqua Group a solicitat Curtii de Apel Bucuresti (Romania) sa constate ca refuzul ANRM de a da curs solicitarii sale era nejustificat si sa dispuna ca aceasta sa organizeze, la expirarea licentelor de concesionare, un concurs public de oferte in vederea atribuirii acestor concesiuni pentru perioada urmatoare.

15 Prin sentinta din 11 iunie 2019, aceasta instanta a respins actiunea formulata de Romaqua Group.

16 Romaqua Group a formulat recurs la Inalta Curte de Casatie si Justitie (Romania), instanta de trimitere, invocand incompatibilitatea cu mai multe dispozitii ale dreptului Uniunii a reglementarii nationale care prevede mentinerea, in fapt, fara limitare in timp, prin prelungiri succesive aflate la dispozitia beneficiarului atribuirii directe, a unui drept exclusiv acordat unei societati al carei capital este detinut integral de stat”.

Iata principalul pasaj din judecata CJUE:

„Cu privire la prima intrebare (...)

Cu privire la fond

25 Prin intermediul primei intrebari, instanta de trimitere solicita in esenta sa se stabileasca daca articolul 106 alineatul (1) TFUE coroborat cu articolul 102 TFUE trebuie interpretat in sensul ca se opune unei reglementari nationale care acorda titularului unui drept exclusiv de exploatare a unei surse de apa minerala posibilitatea de a obtine, fara organizarea unui concurs de oferte, prelungirea licentei sale de exploatare pentru perioade succesive de cate 5 ani.

26 In prealabil, trebuie amintit ca articolul 106 alineatul (1) TFUE coroborat cu articolul 102 TFUE nu este susceptibil sa se opuna unei asemenea reglementari nationale decat daca aceasta intra in domeniul de aplicare al acestor doua articole.

27 In acest sens, in ceea ce priveste articolul 106 alineatul (1) TFUE, acesta obliga statele membre sa nu adopte si sa nu mentina nicio masura care contravine normelor tratatelor si in special celei prevazute la articolul 102 TFUE, cu privire la intreprinderile publice si intreprinderile carora le acorda drepturi speciale sau exclusive.

28 In aceasta privinta, Curtea a statuat deja ca se poate considera ca o masura de stat acorda un drept special sau exclusiv, in sensul articolului 106 alineatul (1) TFUE, atunci cand confera o protectie unui numar limitat de intreprinderi si cand aceasta protectie este de natura sa afecteze in mod substantial capacitatea celorlalte intreprinderi de a-si desfasura activitatea economica respectiva pe acelasi teritoriu si in conditii in esenta echivalente (Hotararea din 27 martie 2019, Pawlak, C-545/17, EU:C:2019:260, punctul 43 si jurisprudenta citata).

29 In speta, intrucat, potrivit indicatiilor instantei de trimitere, reglementarea nationala in discutie in litigiul principal confera anumitor intreprinderi un drept exclusiv de exploatare a unor surse de apa minerala situate pe teritoriul Romaniei, este necesar sa se considere ca aceasta intra in domeniul de aplicare al articolului 106 alineatul (1) TFUE.

30 In al doilea rand, in ceea ce priveste articolul 102 TFUE, acesta interzice practicile care constau in folosirea in mod abuziv a unei pozitii dominante detinute pe piata interna sau pe o parte semnificativa a acesteia.

31 Potrivit articolului 102 TFUE, un abuz de pozitie dominanta presupune indeplinirea a trei conditii.

32 Primo, intreprinderea in cauza trebuie sa detina o pozitie dominanta pe piata interna sau pe o parte semnificativa a acesteia. In aceasta privinta, trebuie amintit ca o intreprindere poate fi pusa intr-o astfel de pozitie dominanta in cazul in care i se acorda drepturi speciale sau exclusive care ii permit sa determine daca si, atunci cand este cazul, in ce conditii alte intreprinderi pot sa aiba acces pe piata respectiva si sa isi exercite activitatile pe aceasta (Hotararea din 1 iulie 2008, MOTOE, C-49/07, EU:C:2008:376, punctul 38). Cu toate acestea, Curtea a statuat de asemenea ca existenta unor drepturi speciale sau exclusive nu implica in mod necesar existenta unei pozitii dominante pe piata relevanta (a se vedea in acest sens Hotararea din 13 decembrie 2007, United Pan-Europe Communications Belgium si altii, C-250/06, EU:C:2007:783, punctul 21). In orice caz, delimitarea pietei relevante, atat din punctul de vedere al produsului sau al serviciului respectiv, cat si din punct de vedere geografic, este necesara pentru a aprecia existenta unei pozitii dominante (a se vedea in acest sens Hotararea din 1 iulie 2008, MOTOE, C-49/07, EU:C:2008:376, punctul 31 si jurisprudenta citata). Revine instantei de trimitere sarcina de a efectua o asemenea examinare pe baza elementelor de fapt si de drept de care dispune.

33 Secundo, pozitia dominanta trebuie sa fie folosita in mod abuziv. Acest lucru se intampla atunci cand intreprinderea in pozitie dominanta face mai dificila intrarea sau mentinerea pe piata relevanta a unor concurenti la fel de eficienti, prin recurgerea la alte mijloace decat cele care tin de o concurenta bazata pe merite. Printre altele, ea trebuie sa se abtina de la utilizarea pozitiei sale dominante pentru a se extinde pe alta piata in alt mod decat prin mijloace care tin de o concurenta bazata pe merite. Trebuie sa se considere ca constituie un alt mijloc decat cele care tin de o concurenta bazata pe merite orice practica pentru a carei punere in aplicare o intreprindere dominanta are ca unic interes economic sa isi elimine concurentii pentru a putea, ulterior, sa isi majoreze preturile, profitand de situatia sa de monopol (Hotararea din 12 mai 2022, Servizio Elettrico Nazionale si altii, C-377/20, EU:C:2022:379, punctele 76 si 77).

34 In plus, Curtea a statuat deja ca un stat membru incalca interdictiile prevazute la articolul 106 alineatul (1) TFUE coroborat cu articolul 102 TFUE atunci cand adopta o masura legislativa sau administrativa care creeaza o situatie in care o intreprindere publica sau o intreprindere careia i-a acordat drepturi speciale sau exclusive ajunge, prin simpla exercitare a drepturilor privilegiate care i-au fost conferite, sa isi foloseasca pozitia dominanta in mod abuziv sau atunci cand aceste drepturi pot crea o situatie in care intreprinderea respectiva ajunge sa comita astfel de abuzuri (a se vedea in acest sens Hotararea din 10 decembrie 1991, Merci convenzionali porto di Genova, C-179/90, EU:C:1991:464, punctul 17, si Hotararea din 26 octombrie 2017, Balgarska energiyna borsa, C-347/16, EU:C:2017:816, punctul 54). In aceasta privinta, nu este necesar ca un abuz sa se produca in mod efectiv (Hotararea din 1 iulie 2008, MOTOE, C-49/07, EU:C:2008:376, punctul 49, si Hotararea din 17 iulie 2014, Comisia/DEI, C-553/12 P, EU:C:2014:2083, punctul 41).

35 Tertio, abuzul de pozitie dominanta trebuie sa afecteze comertul dintre statele membre. Aceasta conditie nu poate fi indeplinita decat in cazul in care, pe baza unui ansamblu de elemente obiective de fapt si de drept, este posibil sa se prevada, cu un grad de probabilitate suficient, ca comportamentul intreprinderii aflate in pozitie dominanta poate exercita o influenta directa sau indirecta, actuala sau potentiala asupra schimburilor comerciale dintre statele membre, iar aceasta intr-un asemenea mod, incat sa creeze temerea ca poate constitui un obstacol pentru realizarea unei piete unice intre statele membre. Pentru indeplinirea acestui criteriu nu sunt suficiente efectele pur ipotetice pe care le poate avea comportamentul acestei intreprinderi. De asemenea, efectul asupra schimburilor intracomunitare nu trebuie sa fie insignifiant (a se vedea in acest sens Hotararea din 1 iulie 2008, MOTOE, C-49/07, EU:C:2008:376, punctul 39 si jurisprudenta citata). Pe de alta parte, guvernul roman arata in mod intemeiat ca, pentru a se stabili cu certitudine existenta unui astfel de efect asupra comertului dintre statele membre, este de asemenea necesar sa se determine in prealabil piata relevanta (a se vedea in acest sens Hotararea din 10 decembrie 1991, Merci convenzionali porto di Genova, C-179/90, EU:C:1991:464, punctele 15 si 20).

36 Avand in vedere consideratiile care preceda, este necesar sa se raspunda la prima intrebare ca articolul 106 alineatul (1) TFUE coroborat cu articolul 102 TFUE trebuie interpretat in sensul ca se opune unei reglementari nationale care acorda titularului unui drept exclusiv de exploatare a unor surse de apa minerala posibilitatea de a obtine, fara organizarea unui concurs de oferte, prelungirea licentei sale de exploatare pentru perioade succesive de cate 5 ani, atunci cand aceasta reglementare are ca efect folosirea in mod abuziv de catre titularul respectiv, prin simpla exercitare a drepturilor privilegiate care i-au fost conferite, a pozitiei sale dominante pe o parte semnificativa a pietei interne sau atunci cand aceste drepturi pot crea o situatie in care titularul mentionat ajunge sa savarseasca asemenea abuzuri, aspecte a caror apreciere revine instantei de trimitere pe baza elementelor de fapt si de drept de care dispune.

Cu privire la a doua intrebare

37 Prin intermediul celei de a doua intrebari, instanta de trimitere solicita sa se stabileasca daca articolul 16 din carta, articolele 49 si 119 TFUE, precum si articolul 3 din Directiva 2009/54 trebuie interpretate in sensul ca se opun unei reglementari nationale precum cea in discutie in litigiul principal.

38 In prealabil, trebuie amintit ca, potrivit articolului 94 litera (c) din Regulamentul de procedura al Curtii, cererea de decizie preliminara trebuie sa cuprinda expunerea motivelor care au determinat instanta de trimitere sa aiba indoieli cu privire la interpretarea sau validitatea anumitor dispozitii ale dreptului Uniunii, precum si legatura pe care instanta de trimitere o stabileste intre aceste dispozitii si legislatia nationala aplicabila litigiului principal.

39 In primul rand, instanta de trimitere invoca articolul 49 TFUE fara a indica modul in care interpretarea acestui articol ar putea fi utila pentru solutionarea litigiului principal, asa cum impune articolul 94 litera (c) din Regulamentul de procedura. In plus, dispozitiile Tratatului FUE in materie de libertate de stabilire nu sunt aplicabile unei situatii ale carei elemente se limiteaza in totalitate la interiorul unui singur stat membru (Hotararea din 20 martie 2014, Caixa d’Estalvis i Pensions de Barcelona, C-139/12, EU:C:2014:174, punctul 42). Or, litigiul principal, care priveste exploatarea a doua surse de apa minerala situate in Romania si ale carui parti sunt doua societati romane si autoritatea romana competenta, nu pare sa prezinte niciun element transfrontalier care sa justifice posibila asociere a acestuia cu libertatea de stabilire garantata de articolul 49 TFUE. Rezulta ca a doua intrebare preliminara, in masura in care priveste interpretarea articolului 49 TFUE, este inadmisibila.

40 In al doilea rand, instanta de trimitere nu furnizeaza explicatii nici in legatura cu motivele care au determinat-o sa solicite Curtii sa se pronunte cu privire la interpretarea articolului 119 TFUE si a articolului 3 din Directiva 2009/54, in conditiile in care aceasta din urma nu contine de altfel nicio dispozitie referitoare la acordarea de catre autoritatile nationale a unor licente de exploatare a resurselor de apa minerala in statele membre. Prin urmare, a doua intrebare preliminara nu indeplineste cerintele articolului 94 litera (c) din Regulamentul de procedura nici in masura in care se refera la aceste articole si trebuie, asadar, sa fie de asemenea respinsa ca inadmisibila.

41 In al treilea si ultimul rand, nici invocarea articolului 16 din carta, care garanteaza libertatea de a desfasura o activitate comerciala, nu este insotita de nicio explicatie. Prin urmare, aceasta a doua intrebare este inadmisibila si in masura in care priveste interpretarea acestui articol.

42 Din tot ceea ce preceda rezulta ca a doua intrebare preliminara este inadmisibila”.

* Cititi aici intreaga hotarare pronuntata de catre Curtea de Justitie a Uniunii Europene