CIUCIU PRIMARIE – De ras: candidatul PNL-USR Ciprian Ciucu vrea sa ajunga primar al Sectorului 6 fara sa cunoasca sectorul in care candideaza. Primarul Sectorului 6 Gabriel Mutu il devoaleaza: “A invocat o problema de pe o strada din Sectorul 1 ca fiind in Sectorul 6, fel de fel de probleme din Ilfov… Se prezinta foarte multi pretendenti la fotoliul de primar care nu cunosc localitatile in care candideaza” (Video)

1915

De ras, nu altceva! Candidatul PNL-USR la Primaria Sectorului 6, Ciprian Ciucu, fost membru al defunctului partid al Monicai Macovei, acuza probleme care, atentie, nu au nicio legatura cu Sectorul 6. Cu alte cuvinte, Ciprian Ciucu nu prea cunoaste Sectorul 6, dar doreste sa devina edil al acestui sector din Capitala.

Constatarea ii apartine actualului primar al Sectorului 6, Gabriel Mutu (foto). Intr-un interviu acordat, publicatiei Lumea Banilor, Gabriel Mutu dezvaluie cum contracandidatul sau Ciprian Ciucu a acuzat existenta unei pretinse probleme pe o strada din Sectorul 6, cand in realitate strada la care se referea reprezentantul PNL-USR se afla in Sectorul 1 al Capitalei. De asemenea, acelasi Ciucu a facut la fel si in cazul unor aspecte ce tineau de judetul Ilfov, despre care s-a referit ca fiind in Sectorul 6. In acest sens, Gabriel Mutu atrage atentia ca, pe langa faptul ca nu cunoaste sectorul pe care vrea sa il conduca, Ciprian Ciucu isi bazeaza programul de campanie doar pe critici aduse actualei administratii locale, fara sa spuna insa concret ce proiecte vrea sa implementeze si ce doreste sa faca in cazul in care va ajunge primar. “Din pacate in momentul de fata se prezinta foarte multi pretendenti la fotoliul de primar, dar care nu cunosc legislatia, nu cunosc localitatile in care candideaza sau zona in care activeaza autoritatea pe care si-o doresc”, afirma Gabriel Mutu.

Pe de alta parte, in acelasi interviu acordat Lumea Banilor, primarul PSD Gabriel Mutu a expus o parte din realizarile sale in cei patru ani de mandat, precum si principalele proiecte pe care doreste sa le realizeze in cazul in care va fi votat, explicand de locuitorii Sectorului 6 ar trebui sa il reconfirme in functia de edil.

Prezentam prima parte a interviului realizat cu primarul Sectorului 6 Gabriel Mutu:

Care sunt motivele pentru care oamenii ar trebui sa va realeaga?

In primul rand as vrea sa incep cu o scurta retrospectiva vizavi de ceea ce s-a intamplat de la momentul in care am preluat mandatul de primar in 2016, moment in care Sectorul 6 era pur si simplu subfinantat si cu mult sub nivelul declarativ al unui sector dintr-o capitala europeana. Si toate aceste lucruri s-au intamplat din cauza proastei gestionari venite din partea celor care la momentul respectiv gestionau Sectorul 6, respectiv PNL. Cu un primar total absent, cu consilieri locali fara o viziune clara fata de ceea ce inseamna administratia publica locala si bineinteles fara niciun fel de proiect fezabil care sa fie implementat la nivelul sectorului. In acel moment am gasit practic o primarie goala, fara proiecte, fara finantare, fara proceduri demarate macar, nu finalizate, si pur si simplu am fost pus in situatia – cu echipa pe care am format-o la acel moment – sa punem la punct toate elementele necesare astfel incat administratia locala sa poata functiona in primul rand in interesul cetatenilor. Bineinteles ca acest lucru s-a vazut la cateva luni distanta, cand au inceput proiectele de modernizare in Sectorul 6.

In acesti patru ani am abordat absolut toate temele de interes in Sectorul 6 – si aici ma refer la infrastructura rutiera, tot ce inseamna spatiul verde, locuri de joaca pentru copii, sistemul educational, partea de sanatate, locuri de parcare. Absolut toate domeniile au fost abordate, si cel mai important proiect pe care am reusit sa il deblochez se refera la partea de reabilitare termica. Ganditi-va ca Sectorul 6 a reusit performanta de a duce o procedura de licitatie la bun sfarsit pentru o valoare estimata la undeva la suma de 600 milioane euro. Este cea mai mare pentru o investitie publica in confortul populatiei la nivel national. Nicaieri in Romania nu exista o procedura de o asemenea anvergura, si noi am facut treaba asta cu scopul clar de a avea fond de lucru pentru urmatorii 5-6 ani.

Un element iarasi foarte important se refera la faptul ca am reusit sa duc bugetul Primariei Sectorului 6, bugetul Consiliului Local, de la o valoare aproximativa de 650 milioane lei in 2016 la peste 1,2 milioane in 2020. Deci este o valoare dubla a bugetului local. Este adevarat ca aproximativ doua treimi din aceasta valoare se duc catre acele cheltuieli obligatorii pe care o administratie locala le are – si aici ma refer la salarii, la toate costurile de functionare, utilitati, dotarile de stricta necesitate pentru tot ceea ce inseamna scoli sau institutii publice, dar si la partea de finantare pentru platile catre persoanele cu dizabilitati.

Cum s-a intamplat aceasta dublare?

In primul rand eficientizarea procedurilor de incasare la nivelul Directiei de Taxe si Impozite Locale. Doi: deschiderea pe care Primaria Sectorului 6 a facut-o catre tot ceea ce inseamna mediul de afaceri – si aici trebuie sa mentionez ca in ultimii doi ani Primaria Sectorului si administratia locala Sector 6 s-au situat la nivel national pe primul loc, spre exemplu, la numarul de locuinte construite in anul 2018 si chiar in 2019, si pe un loc fruntas cand discutam despre spatii de birouri construite in Bucuresti. Lucrul asta a generat pe de-o parte mai multe taxe incasate, pe de alta parte o cota mai consistenta din impozitul pe venit care se directioneaza catre autoritatea locala de la Ministerul de Finante. Am reusit prin deschidere, printr-o gandire cat se poate de corecta fata de tot ceea ce inseamna mediul de afaceri si nu numai ca Primaria Sectorului 6 sa fie tratata ca un partener in tot ceea ce inseamna mediul investitional, si lucrul acesta s-a vazut in cresterea bugetului pe care noi astazi il avem.

Vorbeam despre proiectele pe care noi le-am dezvoltat in acesti patru ani de zile. Motivul pentru care candidez si pentru care cred ca locuitorii Sectorului 6 ma vor credita cu inca un mandat de primar are in spate munca pe care am depus-o in acesti patru ani de zile, faptul ca le-am aratat ca inainte de orice exista fapte – eu am si o deviza dupa care ma coordonez in viata: “Vorbe mai putine, fapte mai multe”, am si un slogan pe care l-am folosit: “Vreau, stiu si pot”. La mine lucrurile astea s-au imbinat perfect, pentru ca am venit cu un bagaj de cunostinte din mediul privat unde am activat peste 18 ani, conducand companii mari, si pe de alta parte in mediul politic in prima linie, pentru ca am fost senator doua mandate. Astazi pot sa spun ca CV-ul meu se completeaza cu exact ceea ce lipsea, cu experienta pe care ar trebui sa o ai in administratie, iar cei patru ani pe care i-am petrecut in administratia locala Sector 6 imi dau dreptul si capacitatea sa spun ca am tot bagajul necesar ca pe viitor proiectele de care avem nevoie la Sectorul 6 sa fie duse la bun sfarsit. Asta este motivul pentru care vin in fata locuitorilor Sectorului 6 cu aceasta solicitare de a ma credita cu un nou mandat, de a-mi da posibilitatea sa finalizez proiectele pe care le avem in derulare. Aici amintesc faptul ca imi doresc cu tarie sa finalizez tot ceea ce inseamna reabilitarea termica pentru ca este un proiect pe care eu l-am deblocat, si in mandatul meu am reusit sa reabilitez peste 23.000 de apartamente, cu o valoare de peste 600 milioane lei, lucru ce conteaza si oamenii au vazut ca exista deschidere, stiinta, dorinta sa ducem la bun sfarsit acest program; faptul ca mai avem peste 1.000 de blocuri de pe vremea regimului comunist care au nevoie de interventie din partea noastra, si pentru ca am realizat aceasta procedura ce imi da posibilitatea sa intervin imediat cred ca este un element in plus de incredere pe care oamenii il pot avea. Plus ca in ultimii ani am lucrat in domenii extrem de sensibile cum ar fi partea de educatie – unde am construit inclusiv o gradinita de la zero, ultramoderna, pe care am inaugurat-o acum cateva saptamani, unica in tara vizavi de dotarile pe care le are si de spatiile pe care le ofera copiilor; faptul ca am construit o scoala de la zero cred ca arata iarasi interesul fata de comunitate si fata de dorinta mea ca societatea romaneasca sa aiba oameni pregatiti pentru ceea ce urmeaza in viitor; faptul ca am pus la punct un centru medical, Centrul Medical Sfantul Nectarie, pe care l-am dotat si care a primit de la momentul deschiderii, 1 decembrie 2017, peste 15.000 de persoane care au beneficiat de serviciile noastre. Exista o intentie clara din partea mea de a duce serviciul medical aproape de om, adica sa duc ceea ce face Centrul Medical Sfantul Nectarie prin policlinici de cartier aproape de cetatean, aproape de locuinta lui, astfel incat atunci cand are nevoie sa poata accesa imediat un serviciu de calitate. Din pacate in momentul de fata se prezinta foarte multi pretendenti la fotoliul de primar, dar care nu cunosc legislatia, nu cunosc localitatile in care candideaza sau zona in care activeaza autoritatea pe care si-o doresc. O sa ducem actul medical prin policlinici, pe care le infiintam noi, le construim daca este nevoie, in cartierele din Sectorul 6.

Continuarea programelor de reabilitare a infrastructurii rutiere din interiorul cartierelor. Am reabilitat si modernizat in acesti patru ani de zile 139 de strazi si peste 1200 de alei. Avem investitii extrem de complexe si de consistente pe tot ceea ce inseamna infrastructura rutiera, ba mai mult decat atat am moderinzat toate bulevardele mari din Sectorul 6.

Au fost facute si prin atragerea fondurilor europene?

Pe infrastructura rutiera din pacate nu exista axa pe care o poti accesa la nivelul Bucurestiului, pentru ca fondurile europene sunt alocate pe anumite zone in functie de dezvoltarea pe care o au, in functie de criteriul la care se afla localitatea respectiva. Avem fonduri europene atrase – si este pentru prima data cand s-a intamplat lucrul acesta in administratia postdecembrista la nivelul Sectorului 6 – prin care am adus in Sectorul 6 fonduri europene nerambursabile pentru reabilitare termica. Discutam de peste 180 milioane lei care vin din fonduri nerambursabile si de peste 700, 800 milioane lei care vin din fonduri rambursabile in parteneriat cu Banca Europeana de Investitii, care este o structura tot europeana sau cu Banca Consiliului Europei, care ne finanteaza, si aici va dau un exemplu, in premiera absoluta in Romania, prima banca de alimente. Este locul in care toate entitatile care produc sau vand produse alimentare si care se apropie de termenul de expirare, in loc sa faca risipa, sa ajunga la groapa de gunoi sau arse in diverse crematorii sa ajunga in aceasta banca de alimente si distrubuite catre persoanele vulnerabile. Deci inclusiv pe aceasta zona sociala avem proiecte in derulare pe care categoric intentia mea este sa le finalizez.

Discutam in continuare despre cresterea suprafetelor de spatii verzi. In mandatul meu am dus un sector de la parcuri inexistente la sectorul care are toate parcurile modernizate. Noi suntem exemplu de buna practica pe ceea ce inseamna fonduri europene pe spatii verzi. Am avut finantare pentru Parcul Drumul Taberei, preluat de mine in 2016 ruina, dupa ce se cheltuisera mare parte din banii de la Comisia Europeana, riscam sa dam banii inapoi catre Comisia Europeana. Dupa ce timp de aproape sase ani administratiile precedente nu reusisera sa finalizeze un proiect cu finantare europeana, in opt luni am reusit sa duc lucrarile la bun sfarsit si astazi avem cel mai frumos parc din Romania, situat in Sectorul 6. Se numeste Parcul Drumul Taberei, mai nou Sergiu Celibidache. Deci, vorbeam despre spatii verzi, nu doar ca am construit spatii noi, am modernizat toate parcurile din Sectorul 6 si, iarasi in premiera absoluta la nivelul Bucurestiului, suntem singura autoritate locala din Bucuresti care a construit un parc nou dupa Revolutie. Se numeste Parcul Timisoara, unde am facut reconversia unei suprafete de aproximativ 22.000 mp din teren semi-industrial, o platforma betonata, cu deseuri depozitate, intr-un parc modern, spatiu verde, locuri de joaca pentru copii, o mini-baza sportiva in aer liber.

Ati vorbit despre proiectele dumneavoastra, dar de ce sa nu il alegem pe domnul Ciucu?

In primul rand, as vrea sa ne uitam putin la ceea ce spune fiecare.

Dumnealui cunoaste sectorul?

Din pacate domnia sa nu cunoaste Sectorul 6. A facut extrem de multe afirmatii cu Sectorul 6, si aici va dau exemplul in care a invocat o problema de pe o strada din Sectorul 1 ca fiind in Sectorul 6, invocand fel de fel de probleme de la granita Sectorului 6 cu Ilfov, fiind in Ilfov, si multe alte situatii de acest gen. Trist este ca vad un om care in loc sa vina cu proiecte sa spuna ce vrea sa faca, care sunt capacitatile sale sa faca lucruri bune pentru sector, vine si spune ce n-am facut eu in spatele blocurilor. As vrea sa ii reamintesc acestui domn si celor care cunosc Sectorul 6 cum arata Sectorul 6 in 2016, de unde l-am luat in 2016 si unde se afla astazi. Bineinteles ca vom avea de lucru in continuare pentru multi ani, dar trebuie sa intelegem ca de undeva trebuie sa pornim.

Ma intorc la ce spuneam: din pacate vad oameni care nu au proiecte pe care sa le promoveze. Vorbesc despre lucruri nefacute de primarul in functie, bineinteles ca intotdeauna vor exista lucruri nefacute de primarul in functie. Vorbim despre un sector care are peste 400.000 de locuitori, peste 700 de strazi, 68 de unitati de invatamant, 37 de kilometri patrati, normal ca nu le poti face pe toate. Ce este important in discutia noastra e ca din momentul in care am devenit primar am directionat fonduri din ce in ce mai mari catre zona de investitii, si nu doar catre zona de investitii, si catre administratia domeniului public, si catre directia de invatamant, si catre directia de asistenta sociala.

2 comentarii la “CIUCIU PRIMARIE – De ras: candidatul PNL-USR Ciprian Ciucu vrea sa ajunga primar al Sectorului 6 fara sa cunoasca sectorul in care candideaza. Primarul Sectorului 6 Gabriel Mutu il devoaleaza: “A invocat o problema de pe o strada din Sectorul 1 ca fiind in Sectorul 6, fel de fel de probleme din Ilfov… Se prezinta foarte multi pretendenti la fotoliul de primar care nu cunosc localitatile in care candideaza” (Video)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *