Ciuca anunta bonusuri pentru romanii care isi platesc datoriile la timp. Se vor anula si obligatiile accesorii in anumite conditii
30 August 2024 10:24 Lumea Banilor 903Presedintele Partidului National Liberal (PNL), Nicolae Ciuca (foto), anunta bonusuri pentru cei care isi platesc datoriile pe care le au la stat la timp. Potrivit acestuia, pentru cei care si-au platit datoriile la timp, va fi asigurat un procent de 3%, sub forma de bonusuri fiscale, pe care vor putea sa ii foloseasca atat in investitii, cat si pentru plata datoriilor, anul viitor.
Ciuca a precizat ca datoriilor existente se ridica la peste 70 de miliarde de lei. Astfel, pentru a asigura colectarea datoriilor, la Ministerul de Finante s-a identificat o solutie prin care cei care nu si-au platit datoriile si le vor achita pana la 25 noiembrie sa beneficieze de o anulare a accesoriilor (dobanzi, penalitati) in valoare de 100%. Masura a fost anuntata si de premierul Marcel Ciolacu (click aici pentru a citi).
Iata declaratia facuta de Nicolae Ciuca:
“Ministrul de Finante a propus masuri in ceea ce priveste continuarea demersurilor pentru asigurarea unei colectari cat mai bune a veniturilor la bugetul de stat, dar si sprijinirea mediului de afaceri. Ca atare, in ceea ce priveste plata datoriilor existente care se ridica la peste 70 de miliarde de lei, am considerat ca este cat se poate de important ca pentru cei care si-au platit datoriile la timp, sa existe masuri care sa recunoasca tot ceea ce dumnealor au desfasurat in acest sens, si astfel va fi asigurat un procent de 3% sub forma de bonusuri fiscale, pe care vor putea sa ii foloseasca atat in investitii, cat si in plata datoriilor, anul viitor.
Pentru a asigura colectarea datoriilor, la nivelul Ministerului de Finante s-a identificat o solutie prin care, cei care nu si-au platit datoriile si le vor plati pana la data de 25 noiembrie, sa beneficieze de o anulare a accesoriilor in valoare de 100%. Din estimarea ministrului de Finante, exista posibilitatea ca din aproximativ 60 de miliarde de lei sa se colecteze aproximativ 20 sau 25% din aceasta suma”.