Grid star
eveniment

CITU, DESPRE REMANIEREA GUVERNULUI – Cad capete? Premierul: "Deciziile le prezint public"

Demite premierul al treilea ministru din Guvern? Teoretic, s-ar putea intampla, avand in vedere declaratiile lui Florin Citu din ultimele zile.
Premierul a anuntat luni, 26 iulie 2021, ca rectificarea bugetara incepe cu o analiza a executiei bugetare pentru fiecare minister in parte.

Concret, primul-ministru spunea ca va analiza activitatea institutiilor, dar si a ministrilor, si va actiona in consecinta.
Important, Citu a tinut sa precizeze ca evaluarea nu are legatura cu protocolul semnat in coalitie potrivit caruia un ministru nu poate fi demis decat dupa consulatarea cu partidele aflate la guvernare.
In traducere libera, seful Executivului ia singur decizia, in eventualitatea in care este nemultumit de un membru al Guvernului, si nu trebuie sa ceara aprobare.

Iata ce declara Florin Citu luni, 26 iulie:

"Ministerele care nu au cheltuit, in primele 6 luni, banii pe care i-au cerut, trebuie sa vina cu argumente solide, sa imi ofere asigurari ca executia bugetara se va imbunatati in urmatoarele 6 luni".

Posibila remaniere

Doua zile mai tarziu, mai exact miercuri, 28 iulie 2021, Florin Citu a vorbit despre o posibila remaniere. Intrebat daca considera ca analiza modului in care au fost cheltuiti banii de catre ministere este apanajul sau exclusiv, si ar putea duce la schimbarea unor ministri din functie, premierul a sustinut ca nu se referea la membrii cabinetului sau, si ca vorbea de executia bugetara a ministerelor.
Insa, in momentul in care a trebuit sa raspunda daca are in vedere evaluarea ministerelor in cazul in care intentioneaza sa demita un ministru, sau mai multi, Citu nu a vrut sa comenteze. Dar nici nu a negat:

"Deciziile pe care le iau le prezint public in ceea ce priveste remanierea de fiecare data".

Precedentul Nazare

Desi premierul sustine public ca face doar evalurea ministerelor, si nu se refera la minstrii, Florin Citu l-a demis pe ex-ministrul de Finante Alexandru Nazare pentru ca in institutia pe care o conducea erau multe proiecte intarziate (click aici pentru a citi).
Concret, Nazare a fost data afara pentru ca ministerul nu si-a facut treaba, aceasta fiind explicatia oficiala a lui Citu, desi Nazare a negat acest lucru.

Concluzia: desi Citu sustine doocamdata ca evaluarea are in vedere ministerele, si nu ministrii, exista precedentul: Ex-ministrul de Finante a fost dat afara de premier dupa ce Citu a fost nemultumit de activitatea de la Finante. Premierul a evaluat ministerul, iar ministrul a plecat. Urmeaza alte demiteri de ministrii dupa evaluarea ministerelor?

Iata intrebarea adresata lui Florin Citu, si raspunsurile:

"Reporter:

Spuneati acolo ca veti face o analiza a activitatii ministrilor in functie de acest mod, o analiza care nu este prevazuta - ati tinut sa faceti aceasta precizare pe care as vrea sa ne-o explicati - care nu este prevazuta in protocol. As vrea sa ne spuneti daca aceeasta analiza a modului in care au fost cheltuiti banii de catre ministere considerati ca este apanajul exclusiv al dumneavoastra si ar putea duce la o schimbarea unor ministri din functie?

Florin Citu:

Am spus ca, nu vorbeam de ministri acolo, vorbeam de executia bugetara a ministerelor, nu a ministrilor, dar tocmai de aceea spuneam, ca sa fie foarte clar, ca pot sa fac aceasta evaluare, pe care am prezentat-o astazi in sedinta de guvern colegilor mei. Tot cabinetul era acolo si am vorbit despre ea.

Reporter:

Dar o veti folosi in cazul in care veti dori sa inlocuiti pe cineva din functie?

Florin Citu:

Aici nu pot sa comentez aceste lucruri. Deciziile pe care le iau le prezint public in ceea ce priveste remanierea de fiecare data".

Ultimele articole
Sarbatorile vin cu blocarea conturilor
analize
Romanii platesc cash de sarbatori
punguta cu doi bani

Romanii platesc cash de sarbatori

Romanii au cumparat titluri de stat de 2,4 miliarde lei
punguta cu doi bani