CITU DA ATACUL LA DRULA – Premierul, nemultumit de executia bugetara de la Transporturi: “Ar trebui sa iau bani, nu sa dau”
05 August 2021 16:12 Lumea Banilor 1331Premierul Florin Citu s-a declarat joi, 5 august 2021, nemultumit de executia bugetara de la ministerul Transporturilor condus de USR-istul Catalin Drula.
Seful Executivului a declarat ca de la Transporturi ar fi trebuit sa ia bani, nu sa dea, daca ar tine cont de executia bugetara.
Declaratia premierului a venit dupa ce presa a relatat ca cei din USR sunt nemultumiti pentru ca ministerul Transporturilor condus de Catalin Drula ar urma sa primeasca la rectificarea bugetara doar 320 de milioane de lei, desi s-ar fi cerut 2,9 miliarde.
Ultimatum pentru ministrii
Florin Citu a mai spus ca sunt proiecte cu executie zero la unele ministere, si le-a transmis ministrilor, inclusiv lui Catalin Drula, ca au termen pana la sfarsitul acestei saptamani sa prezinte executia bugetara la sase luni de zile:
“Daca nu, o prezint eu”.
Iata declaratiile facute de Florin Citu:
“La Ministerul Transporturilor ar trebui sa iau bani, nu sa dau, dupa executia bugetara, ca sa incepem asa. Domnul Drula sa vina si sa prezinte public executia bugetara, si dupa aceea discutam.
Ministrii trebuie sa vina sa prezinte executia bugetara. O parte dintre ei au prezentat. Inca asteptam ministri sa vina sa prezinte executia bugetara la sase luni de zile. Mai au timp pana la sfarsitul acestei saptamani. Daca nu, o prezint eu. Avem proiecte cu executie zero la unele ministere. Nu poti sa spui ca ai executie buna, cand ai bani alocati si ai proiecte cu executie zero dupa sase luni de zile”.