CIOLACU RISCA PLANGERE PENALA – Eugen Teodorovici intra la rupere: "Marcel Ciolacu, in calitate de 'presedinte' interimar al PSD si toti cei care au semnat/angajat intr-un fel partidul in relatiile cu tertii, au incalcat legea: fals in inscrisuri oficial
Anuntat pentru data de 22 august 2020, Congresul pentru alegerea noii conduceri a Partidului Social Democrat (PSD) se prefigureaza a fi cel putin spectaculos. Asta daca se tine! Fostul ministru al Finantelor, senatorul Eugen Teodorovici (foto dreapta), candidat pentru functia de presedinte al PSD, cu o candidatura depusa, astfel cum acesta precizeaza, "in conditiile prevazute de actualul Statut validat de Tribunalul Bucuresti" reclama functionarea pe langa lege a actualei conduceri a PSD, precum si a modului de desfasurare a alegerilor.
Concret, intr-o postare facuta pe pagina sa de Facebook, Eugen Teodorovici ii cere demisia presedintelui interimar al PSD, Marcel Ciolacu (foto stanga), acuzand ca numirea acestuia in functie s-a facut cu incalcarea legii. Conform Legii partidelor politice nr. 14/2003, subliniaza Teodorovici, modificarile la Statutul unui partid produc efecte numai dupa validarea de catre tribunal, iar in acest caz, modificarile efectuate nu ar fi fost validate in instanta. In aceasta situatie, procedura de asumare si validare a listelor de candidati pentru alegerile locale, organizate in 27 septembrie 2020, al caror termen de depunere a listelor se implineste pe 18 august, este in pericol, la fel cum este in pericol si intregul partid, care risca, potrivit lui Eugen Teodorovici, desfiintarea.
Astfel, Eugen Teodorovici ii recomanda lui Marcel Ciolacu sa isi dea demisia din functie pentru a evita o plangere penala pe "fals in inscrisuri oficiale, uz de fals, uzurpare de calitati oficiale, inselaciune si delapidare".
Redam postarea lui Eugen Teodorovici de pe Facebook:
"PROSTIE sau plan DIABOLIC indreptat impotriva PSD?
Marcel Ciolacu, inainte sa mai candideze vreodata pentru vreo functie publica, TREBUIE sa-si dea DEMISIA din toate functiile detinute azi: 'presedinte' interimar al PSD (aceasta functie este numai in imaginatia sa!), presedinte al Camerei Deputatilor si presedinte al organizatiei PSDBuzau.
Nu ii este lui adresat acest mesaj, pentru ca nu ar putea intelege inca o lege pe care a incalcat-o cu sau fara stiinta (nici nu ar mai conta), ci tuturor celor care stiu sa citeasca o prevedere legala, cetatenilor romani, colegilor mei parlamentari, colegilor mei din PSD, institutiilor competente ale statului roman si, nu in ultimul rand, presei LIBERE din ... Bucuresti, Washington si Bruxelles?
CONCRET:
Conform Legii partidelor politice nr. 14/2003, modificarile la Statutul unui partid produc efecte NUMAI dupa validarea de catre TRIBUNAL.
Puteti consulta EXTRASUL din Registrul partidelor politice (din data de 05.08.2020), care confirma ca Marcel Ciolacu, in calitate de 'presedinte' interimar al PSD si TOTI cei care au semnat/angajat intr-un fel partidul in relatiile cu tertii, au INCALCAT LEGEA‼️ De fapt, cei cu pregatire juridica 'descriu' situatia in felul urmator: 'fals in inscrisuri oficiale, uz de fals, uzurpare de calitati oficiale, inselaciune si delapidare' Iar in contextul actual, putem sa ne gandim la cel putin un aspect important: asumarea si validarea listelor de candidati pentru alegerile locale. ATENTIE, termenul de depunere a listelor este 18 august.
REPET: Prostie sau plan diabolic indreptat impotriva PSD? Pentru acestea nu putem avea pretentia unui singur vinovat.
Este de neconceput bataia de joc a 'conducerii' interimare a partidului fata de munca depusa de ani buni de toti colegii din partid, fata de simpatizantii nostri, prin lipsa de mesaj politic clar, ferm si de pozitionare categorica impotriva abuzurilor facute de actuala guvernare si lipsa de reactie fata de bataia de joc si jignirile presedintelui Iohannis si ale liberalilor la adresa Partidului Social Democrat, a intregii suflari social democrate si, mai ales, la adresa poporului roman.
Pe langa toate acestea, TU, 'presedinte' interimar adaugi incapacitatea de a gestiona activitatea Camerei Deputatilor (legi 'trecute' tacit, negocieri in defavoarea partidului si a tarii, tradarea propriului electorat prin daramarea propriului guvern in 2019 si multe altele, mai putin sau deloc cunoscute de publicul larg!) si ... pui in PERICOL (oare cu aceeasi 'scapare' din Camera Deputatilor?) depunerea listelor pentru alegerile locale din 27 septembrie 2020, riscand chiar DESFIINTAREA celui mai important partid din Romania‼️
Puteti consulta si voi Legea 14/2003. Eu am extras doar câteva articole relevante:
Art. 25. - (1) Modificarea statutului sau a programului partidului politic poate avea loc in conditiile prevazute de statut.
(2) Orice modificare se comunica Tribunalului Bucuresti, in termen de 30 de zile de la data adoptarii, cu indeplinirea prevederilor art. 18 alin. (2) si (3). Tribunalul Bucuresti o examineaza potrivit procedurii prevazute la art. 20 si 21.
Art. 26. - (1) In cazul in care modificarile nu sunt comunicate conform art. 25 alin. (2) sau daca instanta a respins cererea de incuviintare a modificarii statutului, iar partidul politic in cauza actioneaza in baza statutului modificat, Ministerul Public va solicita Tribunalului Bucuresti incetarea activitatii partidului politic si radierea acestuia din Registrul partidelor politice".
Iata documentele prezentate de senatorul PSD Eugen Teodorovici: