Cheltuielile statului s-au marit cu 21% (Document)
Cheltuielile statului au crescut cu 21%, in conditiile in care executia bugetului general consolidat in primele zece luni din 2024 s-a incheiat cu un deficit de 109,42 miliarde lei, respectiv 6,19% din Produsul Intern Brut (PIB) fata de deficitul de 62,81 miliarde lei, respectiv 3,91% din PIB aferent celor zece luni ale anului 2023.
Cheltuielile bugetului general consolidat in suma de 582,94 miliarde lei au crescut in primele zece luni din 2024 in termeni nominali cu 21,0% comparativ cu aceeasi perioada a anului precedent, arata cifrele Ministerului de Finante condus de Marcel Bolos (foto). Exprimate ca procent din Produsul Intern Brut, cheltuielile pe primele zece luni ale anului 2024 au inregistrat o crestere cu 3 puncte procentuale fata de aceeasi perioada a anului 2023, de la 30,0% din PIB la 33,0% din PIB. Cheltuielile de personal au insumat 133,72 miliarde lei, in crestere cu 23,8% comparativ cu aceeasi perioada a anului precedent. Exprimate ca pondere in PIB, cheltuielile de personal reprezinta un nivel de 7,56% din PIB, cu 0,83 puncte procentuale mai mari fata de aceeasi perioada a anului precedent, tinand cont de cresterile salariale acordate in anul 2023, respectiv in anul 2024.
Banii alocati pentru sanatate
Cheltuielile cu bunuri si servicii au fost de 75,53 miliarde lei, in crestere cu 20,9% comparativ cu aceeasi perioada a anului precedent. O crestere se reflecta la bugetele locale, respectiv 12,5% comparativ cu aceeasi perioada a anului precedent, precum si la bugetul Fondului national unic de asigurari sociale de sanatate de 24,6% pentru decontarea medicamentelor cu si fara contributie personala si a medicamentelor utilizate in programele nationale de sanatate.
Plata pensiilor
Cheltuielile cu dobanzile au fost de 32,86 miliarde lei, cu 4,73 miliarde lei mai mari fata de aceeasi perioada a anului precedent. Cheltuielile cu asistenta sociala au fost de 185,53 miliarde lei, in crestere cu 14,9% comparativ cu aceeasi perioada a anului precedent. Evolutia cheltuielilor cu asistenta sociala a fost influentata, in principal, de majorarea de la 1 ianuarie 2024, cu 13,8% a punctului de pensie, respectiv de la 1.785 lei la 2.032 lei, a indemnizatiei sociale pentru pensionari (pensia minima) de la 1.125 lei la 1.281 lei, respectiv de implementarea masurilor de recalculare a pensiilor din sistemul public cu incepere de la 1 septembrie.
Subventiile la energie
Cheltuielile cu asistenta sociala au fost influentate si de platile suportate de la bugetul de stat pentru compensarea facturilor aferente consumului de energie electrica si gaze naturale, respectiv pe cele zece luni ale anului 2024, au fost in suma de 3,31 miliarde lei. Cheltuielile cu subventiile au fost de 14,93 miliarde lei, in principal, aceasta suma reprezinta subventii pentru transportul de calatori, pentru sprijinirea producatorilor agricoli, precum si pentru schema de compensare pentru consumul de energie electrica si gaze naturale al consumatorilor noncasnici (3,33 miliarde lei) care reprezinta 22,3% din total subventii.
Alte cheltuieli au fost de 13,11 miliarde lei, reprezentand in principal, burse pentru elevi si studenti, sustinerea cultelor, despagubiri civile, sume aferente titlurilor de plata emise de Autoritatea Nationala pentru Restituirea Proprietatilor.
Cheltuielile privind proiectele finantate din fonduri externe nerambursabile (inclusiv subventiile de la Uniunea Europeana aferente agriculturii) au fost de 41,3 miliarde lei. Cheltuielile pentru investitii, care includ cheltuielile de capital, precum si cele aferente programelor de dezvoltare finantate din surse interne si externe, au fost in valoare de 88,4 miliarde lei, in crestere cu 38,1% comparativ cu aceeasi perioada a anului precedent, cand au fost in valoare de 63,99 miliarde lei.