Ce au facut cu banii nostri
Datoria Romaniei a explodat. Chiar daca nu mai apelam de acum incolo la banci sau la fonduri de investitii, in urmatorii ani, in unele cazuri in 30 de ani, urmeaza sa restituim aproape 110 miliarde de euro. La care se vor adauga dobanzile. Care sunt si ele destul de ridicate. Dar cea mai dramatica realitate este ca nu stim ce au facut cele doua Guverne, Orban 2 si jumatate si Citu 1, cu acesti bani. Nu se vede nimic. Chiar daca te uiti cu lupa. Au disparut pur si simplu.
Am ajuns sa ne indatoram cu un procent reprezentand 47,8% din Produsul Intern Brut. De acum incolo, dobanzile pentru ce urmeaza sa mai imprumute statul roman vor fi mult mai mari. Si nu este deloc exclus ca, rand pe rand, bancile si fondurile de investitii sa ajunga la concluzia ca ne-au dat destul pentru a lega Romania de maini si de picioare in urmatoarele decenii. Si sa refuze sa ne mai dea ceva.
In mod normal, atunci cand imprumuti bani pentru a-i restitui fara sa fii obligat sa tai in carne vie, este obligatoriu sa-i pompezi in economie in asa fel incat morisca sa se invarta mai repede. Cu alte cuvinte, banii imprumutati trebuie sa produca ceea ce se numeste valoare adaugata. Este exact ceea ce nu se vede in Romania nici daca te uiti cu lupa.
Cu o suma colosala, cum este aceasta de aproape 105 miliarde de euro, Romania ar fi putut ajunge in termen scurt o tara super-educata, iar inteligenta cultivata cu grija si intelepciune a milioanelor de copii ar fi fost o garantie solida a prosperitatii viitoare. Iar aceasta prosperitate ne-ar fi permis sa restituim ceea ce am imprumutat fara sa sangeram.
Sau am fi putut rezolva pentru mult timp de aici inainte problema transporturilor. Am fi avut suficiente autostrazi, cai ferate moderne, mii de garnituri de tren, un transport maritim si fluvial performant si transporturi aeriene pe masura unui stat civilizat european. Asemenea facilitati inseamna timp castigat. Timp castigat pentru deplasarea persoanelor si a marfurilor. Iar timpul inseamna foarte, foarte multi bani.
Am fi putut utiliza acesti bani pentru a investi noi insine in exploatarea uriaselor zacaminte de gaze naturale din platforma continentala a Marii Negre. Iar tot castigul, care intrece de cateva ori investitia, ne-ar fi revenit. Plateam datoria fluierand. Si pompam zi de zi in trezoreria statului bani care se puteau duce spre alte investitii.
Cu banii imprumutati am fi putut iriga intreaga agricultura romaneasca, astfel incat sa nu mai depindem de capriciile vremii. Iar recoltele obtinute ar fi satisfacut cererea interna, scutindu-ne de importuri si ne-ar fi permis sa facem exporturi de produse agro-alimentare pe bani grei. Bani cu care am fi platit datoriile, fara sa ne gaurim buzunarele de la pantaloni.
Dar ma opresc aici. Multe s-ar fi putut face cu banii imprumutati si nu s-a facut nimic. Dimpotriva. Acum, presedintele Klaus Iohannis si premierul Florin Citu, intr-un adevarat numar de iluzionism, incearca sa le sugereze cetatenilor ca vom primi 80 de miliarde de euro pe tava si pe gratis de la Uniunea Europeana. Cele 80 de miliarde insa s-au subtiat. Si s-au facut 30. Si nici 30 nu vor fi 30. Si, in plus, cetatenii trebuie sa stie ca o parte dintre acesti bani sunt de fapt contributia anuala a Romaniei la fondurile Uniunii Europene, contributie care este in crestere. Iar cealalta parte a banilor reprezinta nimic altceva decat noi credite purtatoare de dobanda.
Si, fiindca vorbim despre dobanzi, sa mai precizam ca numai 3 miliarde de euro din cele aproape 105 miliarde, sunt datorii pe termen scurt. Grosul datoriilor e pe termen lung. Unele credite vor fi rambursate chiar si pe parcursul viitorilor 30 de ani. Iar dobanzile platite sunt colosale. Faceti si dvs. socoteala ce inseamna 5% pe an la o datorie sa spunem doar de 100 de miliarde. Inseamna nici mai mult nici mai putin decat 5 miliarde pe an. 5 miliarde de euro pe an inseamna in 10 ani 50 de miliarde. In 20 de ani, ajungem cu dobanzile la nivelul datoriei de azi. Deci mai platim in 20 de ani creditele inca o data. Si asta in conditiile in care nu am utilizat banii in asa fel incat sa putem utiliza cu ajutorul lor beneficii care sa intreaca datoriile. Cu alte cuvinte, le-am oferit tara pe tava creditorilor.
Cum se traduce afirmatia de mai sus? Se traduce in felul urmator. Generatiile copiilor si nepotilor nostri vor trebui sa-si vanda forta de munca la un pret mic, pentru a putea plati datoriile statului roman. Si ma intreb daca, in aceste conditii, multi dintre copiii si tinerii de azi nu vor prefera sa paraseasca definitiv Romania, pe care o percep din ce in ce mai mult drept un pamant parjolit. Deja romanii sunt campioni mondiali ai exodului de populatie. Niciodata in istorie populatia unui stat nu a pierdut atat de multi cetateni in conditii de pace si fara a fi existat vreo calamitate naturala. S-ar putea ca acest exod sa fie doar inceputul. In acelasi timp, creditorii, cei care cu aparent atat de multa generozitate i-au dat bani lui Citu, cand acesta era ministru al Finantelor si mai apoi, cand a devenit prim-ministru, vor incepe sa puna conditii din ce in ce mai dure. La fel cum procedeaza orice banca cu orice persoana fizica, care se imprumuta mai mult decat trebuie si apoi incepe sa gafaie. Iar aceste conditii vor viza in mod negresit bogatiile solului si subsolului Romaniei. Accesul cat mai facil la acestea. Iar ca asta sa se intample, vor exista desigur conditionari politice. Vom avea din ce in ce mai evident presedinti si guverne marioneta. Colonizarea Romaniei va deveni fatisa.
In aceste conditii, ma intreb daca nu care cumva uriasele imprumuturi pentru care Florin Citu a refuzat sa dea orice fel de explicatie, fiind sustinut in aceasta atitudine de presedintele Klaus Iohannis, nu au fost cumva o operatiune deliberata.
