Grid star
camere de comert

CAPITALIZARE PENTRU PERFORMANTA - Mihai Daraban: Cifra de afaceri totala a companiilor romanesti nu va depasi 350 de miliarde de euro in urmatorii cinci ani

Camera de Comert si Industrie a Romaniei (CCIR), in parteneriat cu Casa de Avocatura Piperea si Asociatii, a organizat miercuri, 13 iulie 2022, conferinta „Capitalizare pentru performanta”, in scopul indentificarii solutiilor optime care sa ajute la consolidarea capitalului romanesc si, implicit, la dezvoltarea durabila a economiei si a nivelului de trai din Romania.
 
In prezent, Romania se confrunta cu o capitalizare foarte slaba a companiilor, precum si cu cel mai scazut nivel al intermedierii financiare intre statele membre ale Uniunii Europene. Astfel, exista o necesitate acuta pentru cresterea nivelului intermedierii financiare si, implicit, a creditarii companiilor din partea sistemului bancar, precum si pentru combaterea gradului scazut de capitalizare al companiilor si al economiei in general.
 
"Statul trebuie sa se concentreze mai mult pe ridicarea gradului de colectare a taxelor si impozitelor. CCIR a semnalat de foarte multe ori discrepantele dintre cifrele pe care tot institutiile administratiei publice (ANAF si Registrul Comertului) le pun la dispozitie. Discrepanta este colosala. Nu am primit nici pana acum vreun raspuns cu privire la ce se intampla cu aceasta diferenta. De ce sunt 1.170.000 firme active si de ce au depus bilantul doar 768.372. Vorbim de aproape 401.000 firme care nu depun niciun bilant financiar. Un numar de 572.960 de companii sunt pe plus, au rezultatul financiar mai mare ca zero, iar 180.000 sunt sub zero. Am semnalat, totodata, ca economia romaneasca e extrem de polarizata. Vorbim de 3.845 de firme care reprezinta 0,5% din numarul celor care depun bilantul si care realizeaza 62% din cifra totala de afaceri a celor care depun bilantul, 329 miliarde euro. In aceste conditii, nu vad Romania depasind 350 miliarde euro cifra de afaceri in urmatorii cinci ani”, a declarat presedintele CCIR, Mihai Daraban.

Importanta capitalizarii

 Importanta capitalizarii companiilor romanesti a fost subliniata si de avocatul Gheorghe Piperea, coorganizator al conferintei:
"Intr-o economie de piata, pusa din ce in ce mai mult la indoiala de ultimele evolutii, performanta nu exista fara capitalizare. Pierderile inregistrate de firme duc la doua lucruri. Ori sunt acoperite de actionari cu bani de acasa, ori prin creditare bancara. Cand vrei sa faci o afacere si nu gasesti informatii despre un potential partener, nu ai la dispozitie decat calea grea a unui due-dilligence foarte costisitor sau sa renunti la afacere din cauza riscurilor. Rolul Camerei de Comert si Industrie a Romaniei ar trebui sa creasca in privinta monitorizarii firmelor din tara noastra, a informatiilor cu privire la acestea, deoarece institutiile statului nu ofera prea multe date legate de situatia respectivelor companii”.
 
Florin Dragu, Sef serviciu, Directia Stabilitate Financiara din Banca Nationala a Romaniei, a precizat ca "exista vulnerabilitati, in special provenind din numarul ridicat de companii care au capitaluri negative, acestea reprezentand 30,7% din firmele active, respectiv 229.700 de companii, un numar care s-a mentinut indiferent de faza ciclului economic”.

Digitalizarea ANAF

 In ceea ce priveste colaborarea dintre mediul de afaceri si Agentia Nationala de Administrare Fiscala (ANAF), reprezentantii institutiei, prezenti la conferinta, Daniela Teodoru, Director General, Directia Generala Coordonare Control Fiscal si Sia-Nicoleta Jiru, Director, Directia Generala Coordonare Control Fiscal din ANAF, sustin ca in momentul de fata Agentia se afla in plina reforma de digitalizare si de schimbare a mentalitatii in activitatea de control fiscal, reforma ce include modificarea drastica a procedurilor, a modului de abordare, dar, mai ales a mentalitatii privind controlul. In acest context, ANAF isi doreste sa colaboreze mai indeaproape cu mediul de afaceri privat, sa devina partener al acestuia si astfel sa nu mai fie privit de antreprenori drept principalul inamic.

Listarea la bursa

 Listarea companiilor la Bursa de Valori Bucuresti (BVB) reprezinta una dintre solutiile de capitalizare. In acest sens Presedintele BVB, Radu Hanga, prezent la conferinta, a sustinut ca "in ultimii 4 ani am avut peste 5 miliarde de euro in finantari prin piata de capital, statul roman utilizand platforma bursei pentru a-si finanta necesarul. In ultimii 7-8 ani vedem ca depozitele la banci au crescut cu o rata ridicata, existand 280 de miliarde de lei in depozite ale populatiei, ceea ce inseamna ca exista capital si, totodata, ca exista companii care au nevoie de el”.
 
Cu toate acestea, potrivit Presedintelui Asociatiei Brokerilor, Dan Paul, intermedierea financiara slaba si investitiile reduse de la BVB sunt rezultatul lipsei de incredere a investitorilor romani.
"Eu sunt sigur ca bursa se sprijina pe 3 piloni: primul inseamna banii, al doilea pilon inseamna informatia, iar cel mai important pilon este increderea. Romania sufera si la capitalizare, iar informatiile sunt asa cum sunt. Dar cred ca pilonul de baza la care bursa de valori si piata romaneasca sufera, in general, este increderea”, a afirmat Dan Paul, in cadrul evenimentului.

Finantari

 "Finantarile acordate prin Programul IMM Invest au fost folosite de companii, in majoritate, pentru capitalul de lucru si mai putin pentru investitii”, a afirmat Dumitru Nancu, Director General al FNGCIMM.
"Din cele 60.000 garantii, 85% au mers in finantarea capitalului de lucru si doar 15% au mers catre investitii. FNGCIMM a aprobat 60.000 garantii, valoarea astfel infuzata de sistemul financiar-bancar fiind de 40 miliarde lei, adica 5% din PIB, iar garantiile acordate de noi fiind de 33 miliarde lei, ceea ce inseamna salvarea a peste un milion de locuri de munca. Cand am luat in 2020 decizia implementarii acestui program, am observat ca 34% din IMM-uri aveau capital negativ sau erau in dificultate”, a declarat Directorul General al FNGCIMM.

Ultimele articole
Sarbatorile vin cu blocarea conturilor
analize
Romanii platesc cash de sarbatori
punguta cu doi bani

Romanii platesc cash de sarbatori

Romanii au cumparat titluri de stat de 2,4 miliarde lei
punguta cu doi bani