CADOU SUMBRU PENTRU UN FOST VICEGUVERNATOR BNR – Afacerea de 1 milion euro
Cadou sumbru pentru un fost viceguvernator BNR. Este vorba despre Bogdan Olteanu.
Trimis in judecata de DNA in 2016, Bogdan Olteanu (foto 2) a fost condamnat definitiv joi, 29 octombrie 2020, de Curtea de Apel Bucuresti. Bogdan Olteanu a primit 5 ani inchisoare cu executare pentru trafic de influenta. Un trafic de influenta constand in faptul ca, in 2008, Olteanu ar fi incasat de la omul de afaceri Sorin Ovidiu Vintu 1.000.000 de euro si sprijin electoral (servicii de marketing si consultanta) pentru a interveni in vederea numirii jurnalistului Liviu Mihaiu in postul de guvernator al Deltei Dunarii.
In perioada iulie - noiembrie 2008, inculpatul Olteanu Bogdan, in calitate de presedinte al Camerei Deputatilor, a solicitat si primit de la un om de afaceri suma de 1.000.000 de euro si sprijin electoral, constand in servicii de marketing si consultanta, in schimbul efectuarii de demersuri pe langa primul ministru de la acea data, astfel incat o anumita persoana sa fie numita pe postul de guvernator al Deltei Dunarii. - Rechizitoriul DNA
Decizia de condamnare a fost pronuntata fix de ziua lui Bogdan Olteanu. In 29 octombrie 2020, fostul guvernator BNR implineste 49 de ani.
Altfel, trebuie spus ca la fond Bogdan Olteanu fusese condamnat la 7 ani inchisoare cu executare de Tribunalul Bucuresti, pedeapsa care iata a fost redusa cu doi ani de Curtea de Apel Bucuresti.
Redam minuta Curtii de Apel Bucuresti din 29 octombrie 2020, din dosarul 20082/3/2017:
“Decizia penala nr.1129/A din data de 29 Octombrie 2020 - In temeiul art.421 pct.2 lit.a din Codul de procedura penala, admite apelul declarat de inculpatul OLTEANU BOGDAN impotriva Sentintei penale nr.1960 din data de 24 decembrie 2019, pronuntata de Tribunalul Bucuresti - Sectia I Penala, in Dosarul nr.20082/3/2017. Desfiinteaza, in parte, sentinta penala apelata si, in fond, rejudecand: Reduce pedeapsa principala aplicata inculpatului OLTEANU BOGDAN pentru infractiunea de trafic de influenta, prev. de art.291 alin.1 Cod penal rap. la art.6 din Legea nr.78/2000 cu aplicarea art.5 Cod penal, de la 7 ani inchisoare la 5 ani inchisoare, mentinand pedepsele complementare si accesorii aplicate aceluiasi inculpat prin sentinta apelata.In temeiul art.424 alin.3 Cod de procedura penala rap. la art.72 Cod penal, deduce din pedeapsa principala de 5 ani inchisoare aplicata inculpatului perioada retinerii, a arestarii preventive si a aretului la domiciliu, de la 29.07.2016 la 20.10.2016, inclusiv. Mentine celelalte dispozitii ale sentintei penale apelate. in temeiul art.275 alin.3 din Codul de procedura penala, cheltuielile judiciare din apel raman in sarcina statului.
In temeiul art.275 alin.6 rap. la art.272 alin.1, 2 din Codul de procedura penala, onorariul partial cuvenit avocatului din oficiu desemnat pentru inculpat, in cuantum de 220 lei, ramane in sarcina statului, fiind suportat din fondul Ministerului Justitiei. Definitiva. Pronuntata in sedinta publica, astazi 29 octombrie 2020. Document: Hotarare 1129/2020 29.10.2020”.
Prezentam comunicatul DNA din 18 octombrie 2016 privind trimiterea in judecata a lui Bogdan Olteanu:
“Procurorii din cadrul Directiei Nationale Anticoruptie – Sectia de combatere a infractiunilor asimilate infractiunilor de coruptie au dispus trimiterea in judecata, in stare de arest la domiciliu, a inculpatului OLTEANU BOGDAN, la data faptei preşedinte al Camerei Deputatilor, pentru savarsirea infractiunii de trafic de influenta.
In rechizitoriul intocmit, procurorii au retinut urmatoarea stare de fapt:
in perioada iulie - noiembrie 2008, inculpatul Olteanu Bogdan, in calitate de presedinte al Camerei Deputatilor, a solicitat si primit de la un om de afaceri suma de 1.000.000 de euro si sprijin electoral, constand in servicii de marketing si consultanta, in schimbul efectuarii de demersuri pe langa primul ministru de la acea data, astfel incat o anumita persoana sa fie numita pe postul de guvernator al Deltei Dunarii.
Banii au fost remisi de catre omul de afaceri, printr-un intermediar, la sediul unui partid politic.
Ulterior, ca urmare a diligentelor depuse de inculpatul Olteanu Bogdan, persoana respectiva a fost numita la data de 18 septembrie 2008 in functia de guvernator al Deltei Dunarii.
Astfel, la data de 31 iulie 2008, a avut loc o intalnire intre Bogdan Olteanu si omul de afaceri intr-o localitate situata in Delta Dunarii, prilej cu care inculpatul i-a cerut omului de afaceri suma de 1 milion de euro in schimbul influentei pe care urma sa o exercite asupra primului ministru in vederea numirii unei persoane agreate de omul de afaceri pe postul de guvernator al Deltei Dunarii; in acelasi sens, inculpatul a acceptat si promisiunea omului de afaceri de a-i oferi sprijin electoral constand in prestarea servicii electorale in campanie.
Ulterior, activitatea infractionala a continuat cu remiterea, catre inculpatul Olteanu Bogdan, a sumei de un milion de euro, prin intermediar, intr-o zi din intervalul 31 octombrie - 7 noiembrie 2008, la sediul unui partid politic. In perioada august – noiembrie 2008, s-au prestat efectiv si serviciile electorale promise (analize politice, sondaje, analize media, rapoarte de analiza, profilul candidatului, monitorizari media, documentare statistice referitoare la profilul alegatorilor din colegiul in care candida inculpatul, simulari referitoare la rezultatul votului si la alocarea mandatelor de parlamentar).
Avand in vedere necesitatea de a evita ascunderea, instrainarea sau sustragerea de la urmarire a bunurilor detinute de inculpat pentru a servi la confiscarea prin echivalent a sumei de un milion de euro, precum si dispozitiile art. 20 din legea 78/2000, care prevad ca in situatia infractiunilor de coruptie, luarea masurilor asiguratorii este obligatorie, s-a dispus instituirea masurii asiguratorii a sechestrului pe bunurile mobile si imobile aflate in proprietatea inculpatului.
S-a dispus disjungerea cauzei si continuarea cercetarilor fata de alte fapte si alte persoane”.