Grid star
criptomonede

"BULL MARKET” SPECTACULOS DUPA CE PIATA CRIPTO A PIERDUT DOUA BANCI CHEIE – Bitcoin creste cu 12% in 24 de ore, in pofida colapsului Signature Bank, imediat dupa inchiderea Silvergate. Explicatiile analistilor

Piata cripto a intrat pe un puternic trend crescator la inceputul acestei saptamani, chiar si dupa ce autoritatile de reglementare au anuntat duminica, 12 martie, inchiderea Signature Bank, ultima banca cripto importanta din SUA. Stirea vine la doar cateva zile de la anuntul Silvergate Capital, un alt creditor de prim rang al industriei cripto, care isi inceteaza operatiunile si lichideaza compania. Evenimentele se petrec pe fondul unei crize bancare severe, declansate de prabusirea Silicon Valley Bank, catalogata ca cel mai mare faliment bancar din SUA de la criza financiara din 2008.

Gilda Popa

Bitcoin a inregistrat o crestere extrem de rapida incepand de luni, pentru ca marti, 14 martie, sa inregistreze un avans de circa 12% in mai putin de 24 de ore, la un pas de pragul de 25.000 de dolari. Toate criptomonedele majore au profitat de „tractiunea” celui mai puternic activ digital, inregistrand cresteri semnificative la inceputul acestei saptamani. Astfel, Ether (ETH) a crescut cu circa 7%, pana la aproape 1700 dolari, in timp ce Dogecoin (DOGE), Polygon (MATIC) si Solana (SOL) au crescut cu circa 5%.

Piata cripto si-a pierdut cei mai importanti creditori

Trendul ascendent al pietei cripto pare atipic, in conditiile in care industria a pierdut cei mai importanti creditori ai sai din SUA - Signature Bank si Silvergate Capital, despre care Lumea Banilor a relatat pe larg saptamana trecuta.

Inchiderea Signature, anuntata duminica, 12 martie, a adaugat temeri suplimentare in randul investitorilor cripto si antreprenorilor ca autoritatile de reglementare zdrobesc industria, punand presiune asupra bancilor cripto sa-si intrerupa afacerile, noteaza CNBC. Sistarea operatiunilor primelor doua banci cripto din SUA in cateva zile s-ar putea dovedi a fi o piedica uriasa in cresterea activelor digitale pe termen mediu, comenteaza jurnalistii Forbes. Silvergate si Signature Bank au administrat sisteme blockchain de pionierat, care au permis transferuri instantanee cripto-fiat non-stop. Silvergate Exchange Network (SEN), lansata in 2017, a fost prima, in timp ce Signature’s Signet a fost lansata doi ani mai tarziu. Din 2019, retelele furnizate de aceste doua banci au fost responsabile pentru transferul a peste 2 trilioane de dolari catre si dinspre pietele activelor digitale.

Reteaua Signature de la Signature s-a bazat pe tehnologia unei mici companii de tehnologie blockchain din New York, Tassat, care este acum singurul jucator de infrastructura ramas in spatiu. Tehnologia sa este inca folosita de furnizori mai mici, inclusiv Customers Bank, Western Alliance, Byline, Cogent si Axos.

"Acest moment este unul crucial pentru sistemul bancar din SUA, iar factorii de decizie politica trebuie sa decida cum va arata sistemul atunci cand se va aseza praful. Fie pot sa permita consolidarea rapida a celor mai mari banci, fie sa sprijine un ecosistem mai stabil si mai robust de banci mici, mijlocii si regionale pentru a satisface nevoile proprietarilor de afaceri mici din intreaga tara”, a declarat Kevin Greene, CEO al Tassat, pentru Forbes.

 Cum explica analistii noul bull market

Investitorii au pariat, de asemenea, luni ca banca centrala a SUA, Federal Reserve, va fi mai putin agresiva in cresterea ratelor dobanzilor, acum ca autoritatile au intervenit pentru a limita consecintele prabusirii Silicon Valley Bank (SVB) (explicate in detaliu de Lumea Banilor aici) si Signature.

Analistii citati de CNBC pun noul "bull market” pe seama masurilor luate de autoritatile de reglementare din SUA pentru sprijinirea deponentilor bancii Silicon Valley Bank (SVB), inchisa vineri, in timp ce gigantul bancar HSBC a convenit luni cumpararea filialei britanice a SVB.

Directorul de fonduri speculative cripto Marco Lim este unul dintre managerii din sectorul cripto care au petrecut luni ore in sir pentru a deschide conturi bancare in Hong Kong, dupa prabusirea brusca a celor trei creditori de prim rang din SUA.

Fondul speculativ MaiCapital are sediul in oras si avea numerar la una dintre institutiile bancare intrate in colaps: Signature Bank. MaiCapital are nevoie de alternative, iar partenerul de conducere Lim facea presiuni pe creditori sa accelereze deschiderea contului.

"Cele mai mari doua banci prietenoase cu criptomonedele au disparut. Am trecut prin prea multe crize”, a spus Lim pentru Bloomberg, referindu-se la Signature si Silvergate Capital Corp.

Silvergate, Signature si Silicon Valley Bank s-au prabusit in ultimele zile pe fondul rulajelor bancare, determinand SUA sa introduca un nou mecanism de protectie pentru a proteja depozitele. Mai multi reprezentanti ai companiilor cripto au explicat pentru Bloomberg ca pierderea Silvergate si Signature este deosebit de grava pentru activele digitale, deoarece cele doua banci operau retele de plati in timp real, sapte zile pe saptamana pentru industria cripto, ajutand fluxul de bani catre si dinspre sector.

Multe firme cripto cauta acum banci din afara SUA, printre cei care se afla in centrul atentiei fiind creditorii din Elvetia si Emiratele Arabe Unite. Acest „exod” al reprezentantilor industriei cripto din SUA a inceput deja din cauza presiunii in crestere ale reglementarilor din ce in ce mai stricte anuntate de autoritatile americane dupa implozia bursei cripto FTX a lui Sam Bankman-Fried.

Ultimele articole
Sarbatorile vin cu blocarea conturilor
analize
Romanii platesc cash de sarbatori
punguta cu doi bani

Romanii platesc cash de sarbatori

Romanii au cumparat titluri de stat de 2,4 miliarde lei
punguta cu doi bani