BOMBA: ANAF NU MAI POATE JECMANI PLATITORII DE TVA – CJUE rastoarna sarcina probei. Contribuabilii nu trebuie sa probeze realitatea operatiunilor economice
Gata cu ploconirea contribuabililor in fata inspectorilor ANAF care se cred Dumnezei pe pamant.
CJUE a stabilit ca administratiile fiscale nationale nu mai pot refuza operatorilor economici dreptul de deducere a TVA-ului, pe motiv ca acestia nu sunt in masura sa furnizeze, la solicitarea ANAF, in afara facturii fiscale, alte elemente care sa probeze realitatea operatiunilor economice (precum devize, situatii de lucrari, documente justificative suplimentare).
Iar aceasta pentru ca este sarcina administratiei fiscale nationale competente sa stabileasca, avand in vedere elemente obiective si fara a solicita din partea destinatarului facturii verificari a caror sarcina nu ii revine, ca acest destinatar stia sau ar fi trebuit sa stie ca operatiunea invocata pentru a justifica dreptul de deducere era implicata intr-o frauda privind TVA-ul.
In acelasi timp, administratia fiscala nationala competenta nu poate impune unei persoane impozabile sa verifice daca emitentul facturii aferente bunurilor si serviciilor pentru care se solicita exercitarea acestui drept dispunea de bunurile in cauza si era in masura sa le livreze si daca si-a indeplinit obligatiile privind declararea si plata TVA-ului pentru a se asigura ca nu exista nereguli sau fraude la nivelul operatorilor din amonte sau, pe de alta parte, sa dispuna de documente in aceasta privinta.
Toate aceste noutati vin de la Curtea de Justitie a Uniunii Europene (CJUE) care a pronuntat in 4 iunie 2020 o decizie ce rastoarna modul de lucru al ANAF in raport de activitatile operatorilor economici.
Este decizia care spune negru pe alb ca persoanei impozabile nu i se poate refuza dreptul de deducere a TVA-ului in baza unor simple banuieli ale ANAF si ca nu este rolul agentului economic sa aduca dovezi ca operatiunea economica este reala, ci ANAF.
Dreptul de deducere a TVA-ului nu poate fi limitat
Cauza de la CJUE a avut la baza un litigiu intre Administratia Judeteana a Finantelor Publice Maramures si Directia Regionala a Finantelor Publice Cluj, pe de-o parte, si o societate comerciala din Cluj (CF), pe de alta parte, in care societatea comerciala CF formulase o cerere de anulare a actelor administrative fiscale prin care ii fusesera impuse obligatii fiscale suplimentare in materie de TVA si de impozit pe profit.
Concret, in urma unui control de inspectie fiscala care viza impozitul pe profit pe o perioada determinata si TVA-ul aferent unei alte perioade al societatii CF, administratia judeteana a constatat ca societatea CF a inregistrat operatiuni comerciale fictive cu alte doua societati, care nu aveau capacitatea de a presta serviciile pe care le-au facturat societatii CF.
De retinut este ca pentru o perioada de sase luni inspectia fiscala a fost suspendata pentru a permite directiei regionale sa efectueze o investigatie la care a participat si Parchetul de pe langa Tribunalul Cluj, ancheta penala incheindu-se cu o solutie de clasare.
In urma finalizarii inspectiei fiscale, societatea CF a contestat raportul criticand concluziile adminstratiei fiscale, pe motiv ca nu a avut accces la informatiile in baza carora s-a emis actul administrativ-fiscal impotriva sa, pentru ca in cele din urma speta sa se mute la Tribunalul Cluj, iar mai apoi la CJUE.
Una dintre intrebarile adresate CJUE astfel in aceasta speta era daca "este compatibila cu dreptul european o practica nationala de conditionare a exercitarii dreptului de deducere in materie de TVA si in materie de impozit pe profit de detinerea altor documente justificative in afara facturii fiscale, cum ar fi devize si situatii de lucrari, documente justificative suplimentare, care nu sunt in mod clar si precis determinate de legislatia fiscala nationala?".
In motivarea solutiei in care se arata ca dreptul de deducere a TVA-ului nu poate fi limitat, de principiu, niciunui operator economic, acesta fiind prevazut la art. 167 din Directiva TVA, se retine practic obligatia ANAF de a proba ca un operator economic a desfasurat sau nu operatiunile economice facturate, neputand sa ii respinga dreptul de deducere a TVA-ului pe motiv ca, in afara facturii fiscale, nu a mentionat si alte elemente care sa probeze realitatea operatiunilor economice realizate (devize, situatii de lucrari, documente justificative suplimentare).
Redam pasaje din motivarea CJUE cu mentiunea ca hotararea integrala poate fi citita la finalul articolului:
"Cu titlu introductiv, trebuie precizat ca revine exclusiv instantei de trimitere sarcina de a aprecia incidenta interpretarii furnizate de Curte ca raspuns la aceste intrebari asupra partii din litigiul principal referitoare la impozitul pe profit.
40 Potrivit unei jurisprudente constante a Curtii, dreptul persoanelor impozabile de a deduce din TVA-ul pe care il datoreaza TVA-ul datorat sau achitat pentru bunurile achizitionate sau pentru serviciile primite in amonte si utilizate in scopul operatiunilor lor taxabile constituie un principiu fundamental al sistemului comun al TVA-ului instituit de legislatia Uniunii. Astfel cum in mod repetat a statuat Curtea, dreptul de deducere prevazut la articolul 167 si urmatoarele din Directiva TVA face parte integranta din mecanismul TVA-ului si, in principiu, nu poate fi limitat (Hotararea din 16 octombrie 2019, Glencore Agriculture Hungary, C-189/18, EU:C:2019:861, punctul 33 si jurisprudenta citata).
41 Sistemul comun al TVA-ului garanteaza, astfel, perfecta neutralitate in ceea ce priveste sarcina fiscala corespunzatoare tuturor activitatilor economice, indiferent de finalitatea sau de rezultatele acestora, cu conditia ca activitatile mentionate sa fie, in principiu, ele insele supuse TVA-ului (Hotararea din 3 iulie 2019, The Chancellor, Masters and Scholars of the University of Cambridge, C-316/18, EU:C:2019:559, punctul 22 si jurisprudenta citata).
42 Cu toate acestea, combaterea fraudei, a evaziunii fiscale si a eventualelor abuzuri este un obiectiv recunoscut si incurajat de Directiva TVA, iar Curtea a statuat in mod repetat ca justitiabilii nu se pot prevala in mod fraudulos sau abuziv de normele dreptului Uniunii. In consecinta, revine autoritatilor si instantelor nationale sarcina de a refuza acordarea dreptului de deducere daca se stabileste, avand in vedere elemente obiective, ca acest drept este invocat in mod fraudulos sau abuziv (Hotararea din 16 octombrie 2019, Glencore Agriculture Hungary, C-189/18, EU:C:2019:861, punctul 34).
43 Aceasta situatie, care se regaseste atunci cand o frauda este savarsita de insasi persoana impozabila, exista si atunci cand o persoana impozabila stia sau ar fi trebuit sa stie ca, prin achizitia sa, participa la o operatiune implicata intr-o frauda privind TVA-ul. Astfel, beneficiul dreptului de deducere nu poate fi refuzat unei persoane impozabile decat daca se stabileste, avand in vedere elemente obiective, ca aceasta persoana impozabila, careia i-au fost livrate bunurile sau i-au fost prestate serviciile care servesc drept temei pentru a justifica dreptul de deducere, stia sau ar fi trebuit sa stie ca, prin achizitionarea acestor bunuri sau a acestor servicii, participa la o operatiune implicata intr-o frauda privind TVA-ul savarsita de furnizor sau de un alt operator care a intervenit in amonte sau in aval in lantul acestor livrari sau al acestor prestari (Hotararea din 16 octombrie 2019, Glencore Agriculture Hungary, C-189/18, EU:C:2019:861, punctul 35).
44 Este sarcina administratiei fiscale nationale competente sa stabileasca, avand in vedere elemente obiective si fara a solicita din partea destinatarului facturii verificari a caror sarcina nu ii revine, ca acest destinatar stia sau ar fi trebuit sa stie ca operatiunea invocata pentru a justifica dreptul de deducere era implicata intr-o frauda privind TVA-ul, aspect a carui verificare este de competenta instantei de trimitere (a se vedea in acest sens Hotararea din 22 octombrie 2015, PPUH Stehcemp, C-277/14, EU:C:2015:719, punctul 50).
45 Intrucat dreptul Uniunii nu prevede norme privind modalitatile de administrare a probelor in materie de frauda privind TVA-ul, aceste elemente obiective trebuie sa fie stabilite de administratia fiscala nationala competenta in conformitate cu normele in materie de probatiune prevazute de dreptul national. Totusi, aceste norme nu trebuie sa aduca atingere eficacitatii dreptului Uniunii si trebuie sa respecte drepturile garantate de acest drept, in special de Carta Drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (Hotararea din 16 octombrie 2019, Glencore Agriculture Hungary, C-189/18, EU:C:2019:861, punctul 37 si jurisprudenta citata).
46 In aceasta privinta, trebuie amintit ca determinarea masurilor care, intr-o anumita cauza, pot fi pretinse in mod rezonabil din partea unei persoane impozabile care doreste sa exercite dreptul de deducere a TVA-ului pentru a se asigura ca operatiunile sale nu sunt implicate intr-o frauda savarsita de un operator in amonte depinde in mod esential de circumstantele respectivei cauze (Hotararea din 22 octombrie 2015, PPUH Stehcemp, C-277/14, EU:C:2015:719, punctul 51).
47 Desi o astfel de persoana impozabila poate fi obligata, in cazul in care dispune de indicii care permit sa se banuiasca existenta unor nereguli sau fraude, sa se informeze cu privire la operatorul de la care intentioneaza sa achizitioneze bunuri sau servicii pentru a se asigura de fiabilitatea acestuia, administratia fiscala nationala competenta nu poate impune totusi in general respectivei persoane impozabile, pe de o parte, sa verifice daca emitentul facturii aferente bunurilor si serviciilor pentru care se solicita exercitarea acestui drept dispunea de bunurile in cauza si era in masura sa le livreze si daca si-a indeplinit obligatiile privind declararea si plata TVA-ului pentru a se asigura ca nu exista nereguli sau fraude la nivelul operatorilor din amonte sau, pe de alta parte, sa dispuna de documente in aceasta privinta (Hotararea din 22 octombrie 2015, PPUH Stehcemp, C-277/14, EU:C:2015:719, punctul 52).
48 Intrucat prezentarea unor astfel de documente suplimentare nu este prevazuta de articolul 178 litera (a) din Directiva TVA si poate afecta in mod disproportionat exercitarea dreptului de deducere, precum si, prin urmare, principiul neutralitatii, administratia fiscala nationala competenta nu poate solicita in general o astfel de prezentare.
49 In aceste conditii, este necesar sa se raspunda la intrebarile a doua-a patra ca principiile care guverneaza aplicarea de catre statele membre a regimului comun al TVA-ului, in special cele ale neutralitatii fiscale si securitatii juridice, trebuie interpretate in sensul ca se opun ca, in prezenta unor simple banuieli nesustinute cu dovezi ale administratiei fiscale nationale cu privire la realizarea efectiva a operatiunilor economice care au stat la baza emiterii unei facturi fiscale, persoanei impozabile destinatare a acestei facturi sa i se refuze dreptul de deducere a TVA-ului daca nu este in masura sa furnizeze, in afara facturii mentionate, alte elemente care sa probeze realitatea operatiunilor economice realizate".
