BITCOIN ROMANIA CAUTA PARTENERI PENTRU ATM-URI DE CRIPTOMONEDE - „Vrem sa ajungem la peste 100 de ATM-uri, dintre care 90% francize”
Bitcoin Romania, cea mai mare platforma de tranzactionare de criptomonede de pe piata locala, lanseaza o noua franciza pentru ATM-uri cu criptomonede Bitcoin, Ethereum, Litecoin sau Bitcoin cash. „Este o franciza foarte buna pentru ca investitia initiala este foarte mica, in comparatie cu alte francize de pe piata: este vorba despre 4500 de euro. Iar veniturile pot ajunge la 4000 de euro pe luna”, a declarat pentru Lumea Banilor George Rotariu (foto), CEO Bitcoin Romania. In prezent sunt peste 10.000 de ATM-uri de criptomonede in lume, in timp ce in Romania sunt 25 de ATM-uri dintre care 19 ale Bitcoin Romania si 6 ale partenerilor.
Pentru a deveni partener este nevoie ca franciza sa fie preluata de o persoana juridica. Costul francizei este de 4.500 de euro. La aceasta suma se adauga 5.000 de euro garantie pentru ATM si 10.000 de euro pentru prima incarcare a ATM-ului. Un alt produs lansat recent de Bitcoin Romania este destinat celor care vor sa achizitioneze si sa stocheze Bitcoin pe termen lung foarte usor si se adreseaza, in special, segmentului corporate, primul serviciu de acest tip din Romania.
„Anul acesta am lansat o oportunitate de franciza. Mai precis, investitorii interesati pot administra un ATM de Bitcoin si altcoins. Este o franciza foarte buna pentru ca investitia initiala este foarte mica, in comparatie cu alte francize de pe piata: este vorba despre 4500 de euro. Iar veniturile pot ajunge la 4000 de euro pe luna. Cu alte cuvinte, iti poti amortiza investitia intr-o luna de zile. Mai mult decat atat, ATM – ul este foarte usor de administrat, pentru a merge singur. Noi facem conversia in si din criptomonede de la distanta”, a declarat pentru Lumea Banilor George Rotariu, CEO Bitcoin Romania.
Vanzarea si cumpararea vizeaza mai multe criptomonede, nu doar Bitcoin (de exemplu, Ethereum, Litecoin, Bitcoin cash). La finalul perioadei de francizare, partenerul va primi inapoi cei 10.000 de euro, mai precizeaza reprezentantii Bitcoin Romania si, de asemenea, garantia de 5.000 de euro daca ATM-ul este in stare buna.
La randul sau, cofondatorul Bitcoin Romania, Constantin Rotariu, a precizat pentru Lumea Banilor care este potentialul aceastei oportunitati.
„Fac o paranteza pentru a expune potentialul acestei oportunitati. In perioada cunoscuta ca Gold Rush se spune ca cei care au facut bani siguri sunt cei care au vandut lopeti. Nu neaparat cei care cautau aur. Pentru ca dintre acestia multi nu au gasit aurul respectiv. Așa este și cu aceste bancomate. Voi explica de ce consider ca este o oportunitate foarte buna. Si noua ne-a luat ceva timp sa ne dam seama. Am adus primul ATM Bitcoin din Europa Continentala la inceputul lui 2014. Primul ATM Bitcoin din lume a fost in 2013 in Canada, iar primul ATM Bitcoin din Europa continentala a fost la Bucuresti”, spune Constantin Rotariu.
In prezent sunt peste 10.000 de ATM-uri de criptomonede in lume, in Romania sunt 25 de ATM-uri dintre care 19 ale Bitcoin Romania si 6 ale partenerilor. Bitcoin Romania are sase francize in prezent, toti investitorii sunt multumiti – sunt in Bucuresti (3), Constanta (1), Mangalia (1), Craiova (1), Targu Jiu (1). Si vrem sa ajungem la 100 de francize in urmatoarele 6 luni de zile. Suntem in discutii chiar acest moment cu cineva din Cluj.
„Vrem sa ajungem la peste 100 dintre care 90% vrem sa fie francize, parteneri”, detaliaza cofondatorul Bitcoin Romania. Primii investitori in ATM-uri sunt, practic, cei care furnizeaza aceste „lopeți” pentru deținatorii de „aur digital”.
„Spre exemplu, in orice mall sunt cel putin intre 5 si10 ATM-uri de banca. Dar, momentan, nu sunt si ATM-uri de cripto. Acesta este viitorul. Cum era internetul in anii 90, in prezent toata lumea foloseste. Asa va fi si cu partea de criptomonede. Aceste ATM-uri sunt o modalitate foarte rapida de a converti criptomonedele in cash. Prin transfer bancar poate dura si cateva zile lucratoare, cel putin momentan majoritatea bancilor nu are o politica relaxata cu privire la cripto. In aceste zile se pot intampla foarte multe cu oportunitatea de a cumpara Bitcoin sau cu cursul Bitcoin. Si atunci o poarta rapida si usor de administrat este un ATM. Pentru multi oameni idee de criptomoneda devine palpabila in momentul in care vad un bancomat si stie ca poate face cu usurinta conversia in bani fiat, in lichiditate. Eu cred ca din ce in ce mai multi oameni isi vor tine economiile in Bitcoin. Pentru ca le va creste valoarea. Spre exemplu, daca tii banii in banca, daca ai 10.000 de lei, peste un an vei avea tot 10.000 de lei sau poate mai putin, daca iei in calcul inflatia si comisionul de administrare cerut de banca. Daca tii banii in Bitcoin e posibil ca peste un an sa ai 20.000 de lei sau 40.000 de lei. Asadar, daca economiile sunt pastrate in Bitcoin, un ATM garanteaza conversia rapida in cash”, explica in continuare Constantin Rotariu.
Conversia se face de catre Bitcoin Romania de la distanta, pe partea de criptomonede. Cu cat vor fi mai multe bancomate de criptomonede, cu atat utilizarea acestora va creste, cred reprezentantii Bitcoin Romania. Constantin Rotariu mai spune ca, din punctul sau de vedere, moneda virtuala potrivita pentru stocare de valori pe termen lung este Bitcoin.
„Estimarile noastre sunt ca zona de ATM-uri in franciza sa ajunga la 60-70% din cifra de afaceri a Bitcoin Romania in anul 2021. De asemenea, ATM-urile in franciza vor Inseamna in jur de 10% din veniturille preconizate pentru anul acesta”, precizeaza Constantin Rotariu.
Intreaga retea de ATM va reprezenta aproximativ 30% din cifra de afaceri de 10 milioane euro estimata de Bitcoin Romania pentru anul acesta. Conducerea Bitcoin isi doreste ca la finalul anului sa aiba 30.000 de clienti si tranzactii in valoare de 25 milioane euro ca urmare a cresterii retelei la 100 de ATM-uri, se mai arata in comunicat.